ISAIA PUSTNICUL
Despre păzirea minții
in 27 capete

Este în firea minții mânia împotriva patimilor. Căci dacă nu se mânie omul împotriva tuturor celor semănate de vrăjmașul într-însul, nu va vedea nici curăție întru sine. Când a aflat Iov lucrul acesta, a blestemat pe vrăjmașii săi zicând: «Necinstiților și defăimaților, lipsiți de tot binele, nu v-am socotit vrednici nici de câinii turmelor mele!» 'Iar cel ce vrea să ajungă la^mânia cea firească, taie toate voile sale, până când întărește în sine voia cea după fire a minții.
2. Când, împotrivindu-te, vei birui oastea vrăjmașilor și o vei vedea că fuge de la tine slăbită,, să nu ți se bucure inima. Căci răutatea duhurilor este în urma lor. Ei pregătesc un războiu și mai rău decât cel dintâi și adună forțe înapoia cetății, poruncindu-le să nu se miște din loc. Dacă te vei împotrivi lor mai departe, luptându-te, vor fugi de la fața ta întru slăbiciune. Dar dacă te vei înalta întru inima ta, pe motiv că i-ai izgonit și vei părăsi cetatea, se vor ridica unii de la spate, alții din față și bietul suflet se va pomeni împresurat de ei fără scăpare. Cetatea este rugăciunea; lupta este împotrivirea prin Iisus Hristos; iar baza de unde pornim lupta noastră este mânia.
3. Să stăm deci, iubiților, întru frica lui Dumnezeu, păzind și supraveghind lucrarea virtuților. Să nu dăm pricină de sminteală conștinții noastre, ci să luăm aminte la noi înșine întru frica lui Dumnezeu, până când se va desrobi și ea dinpreună cu noi, ca să se facă între noi ei ea unire deplină. Ea va fi atunci paznica noastră, arătându-ne fiecare lucru de care trebue să ne ferim. Dacă însă nu o vom asculta, se va depărta de la noi și ne va părăsi și vom cădea în mâinile vrăjmașilor, care nu vor mai avea milă de noi. Căci iată cum ne-a învățat Stăpânul nostru, zicând:«împacă-te cu pârâșul tău, până ești încă pe cale cu el»... 'și cele următoare. Pârâșul este conștiința, fiindcă se împotrivește omului ce vrea să facă voia trupului, iar dacă acesta nu vrea să o asculte îl dă pe mâna vrăjmașilor săi.
4. Când vede Dumnezeu că mintea I s-a supus Lui din toată puterea și nu are alt ajutor fără numai pe El singur, o întărește zicând: «Nu te teme fiul meu Iacob, prea micule la număr Israil»; și iarăși: «Nu te teme că te-am răscumpărat; te-am numit cu numele Meu și al Meu ești tu. De va fi să treci prin apă, cit ane voi fi și puhoaiele nu te vor înghiți. Iar de va fi să treci prin foc, nu vei fi ars, iar flacăra nu te va mistui. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israil, cel ce te mântuieste».2
5. De va auzi mintea această încurajare, va îndrăzni împotriva vrăjmașului, zicând: «Cine vrea să bată războiu cu mine? Să vie de fată! Cine este potrivnicul meu? Să se apropie de mine! Iată, Domnul este ajutorul meu, cine mă va asupri? Voi toți ca o haină vă veți învechi și veți fi mâncați de molii».
6. Dacă inima ta urăște păcatul prin fire, va ieși biruitoare și se va depărta de la toate ce nasc păcatul. Pune muncile înaintea ta și vei cunoaște că ajutorul tău rămâne cu tine. Iar tu întru nimica să nu-L întristezi pe Dumnezeu, ci plângând înaintea Lui, zi așa: «A Ta este mila, ca să mă izbăvești pe mine. Doamne; căci fără ajutorul Tău, îmi este cu neputință să scap din mâinile vrăjmașilor meii». Fii cu luare aminte și la inima ta și El te va păzi de tot răul.
7. Dator este monahul să închiză toate porțile sufletului său, adică toate "simțurile, ca să nu mai facă greșeli prin ele. Căci de se va vedea mintea pe sine nestăpânită de nimic, se va pregăti pentru nemurire, aducându-și simțurile sale la un loc și făcându-le un singur trup.
8. Când se va slobozi mintea de toată nădejdea din lumea văzută, să știi că acesta e semn că a murit în tine păcatul.
9. Când se vă elibera mintea, se va înlătura tot ce e la mijloc între ea și Dumnezeu.
10. Când se va izbăvi mintea de toți vrăjmașii ei și se va liniști, se va afla într-un veac nou, cugetând la cele nouă și nestricăcioase. «Deci unde este stârvul, acolo se vor aduna și vulturii».
11. Dracii se învălue și se acoperă pentru o vreme în vicleșugul lor, că doar își va lasa omul slobodă inima, socotind că s-a izbăvit de luptă. Iar dacă se întâmplă aceasta, sar dintr-o dată asupra bietului suflet și îl răpesc ca pe o vrabie. Și dacă se află mai puternici decât bietul suflet, îl prăvălesc fără milă în păcate mai grele ca cele de la început, pentru care s-a rugat să fie iertat. Să stăm deci cu frica lui Dumnezeu și să strajuim inimă, desăvârșind lucrarea noastră. Căci păzind virtuțile, împiedecăm răutatea vrăjmașilor.
12. Iisus Hristos, învățătorul nostru, știind vrăjmașa lor neindurare și milostivindu-se de neamul omenesc, ne-a poruncit să păzim inima cu strictețe, zicând: «Fiți gata în tot ceasul, că nu știți în care ceas vine furul; deci nu cumva venind să vă găsească dormind»; si iarăși: «Vedeți să nu se îngreuieze inima voastră întru desfrânare, beție și griji lumești și să vie peste-voi fără de veste ceasul acela»1. Deci ia seama la inima ta, fiind cu luare aminte la simțurile tale. Și dacă se va întovărăși cu tine pomenirea lui Dumnezeu, vei prinde pe tâlharii care te pradă de ea. Căci cel ce se deprinde să deosebească precis gândurile, recunoaște pe cele ce vreau să intre si să-l spurce, fiindcă acestea turbură mintea ca să se faca mândră și trândavă. Dar cei ce cunosc răutatea lor, rămân neturburați, rugându-se Domnului.
13. De nu va urî omul toată lucrarea lumii acesteia nu va putea sluji lui Dumnezeu, Deci care este slujirea lui Dumnezeu? Numai aceasta: să nu avem nimic străin în minte în vremea când ne rugăm Lui, nici plăcere când îl binecuvântăm, nici răutate când îl cântăm, nici ură când luăm partea Lui, nici râvnă rea ca să ne împiedice să zăbovim cugetând la el și să ne aducem aminte de EL Căci toate aceste lucruri întunecate se fac zid care închide nefericitul suflet, de nu poate sluji curat lui Dumnezeu. Fiindcă acestea îl rețin în văzduh și nu-l lasă să meargă în întâmpinarea lui Dumnezeu și sa-L binecuvânteze întru ascuns și să-L primească în cămara inimii, ca să fie luminat de EL Iată de ce se întunecă mintea totdeauna și nu se poate apropia de Dumnezeu, dacă nu are grijă sâcâie acestea de la sine întru cunoștință.
14. Când mintea va izbăvi simțirile sufletului de voile trupului si le va aduce la nepătimire si va desface sufletul de voile trupului, atunci, dacă va vedea Dumnezeu nerușinatele patimi năvălind asupra sufletului, ca să-i tragă simțirile în păcat, și va striga mintea întru ascuns pe Dumnezeu neincetat, îi va trimite ajutorul Său și le va alunga pe toate deodată.
15. Rogu-te, câtă vreme ești în trup, să nu lași slobodă inima ta. Căci precum plugarul nu se poate bizui pe vreo roadă ce se arată în țarina sa, mai înainte de a o aduna în hambarele sale, fiindcă nu știe ce i se poate întâmpla, tot așa nu poate omul da drumul inimii sale «câtă vreme are suflare în nările sale».' Si precum omul nu știe ce patimă îl va întâmpina până la cea din urmă suflare, tot așa nu poate slobozi inima sa până are răsuflare; ci trebue să strige totdeauna către Dumnezeu, după ajutorul și mila Lui,
16. Cel ce nu află ajutor în vremea războiului, nu poate nădăjdui nici în pace. -
17. Abia când cineva se va desface de cele de-a stânga (de cele rele) își va cunoaște cu de-amănuntul toate păcatele ce le-a făcut înaintea lui Dumnezeu. Căci nu-și vede omul păcatele sale, de nu se va desface de ele eu amărăciune. Dar cei ce au ajuns la măsura aceasta, nu au aflat plânsul ci rugăciunea si rușinea înaintea lui Dumnezeu, aducându-și aminte de urâta lor tovărășie cu patimile. Să ne luptăm, deci, fraților, după puterea noastră, și din preună cu noi va lucra și Dumnezeu după mulțimea milelor Sale. Chiar dacă nu ne-am păzit inima ca părinții noștri, să ne sârguim după putere să păzim trupurile noastre fără de păcat, precum cere Dumnezeu și să credem că, ținând seama de vremea foametei ce am apucat-o, va face și cu noi mila pe care a făcut-o cu Sfinții Săi.
18. Cel ce și-a închinat întreaga inimă căutării lui Dumnezeu întru evlavie și după adevăr, nu poate avea părerea ca a ajuns plăcut înaintea iui Dumnezeu. Căci câtă vreme ii mustră conștiința pentru unele lucrări împotriva firii, nu este cu totul liber. -Câta vreme este cineva care îl mustră este și cineva care îl învinovățește; iar câta vreme atârnă asupra lui învinuirea, nu e de față slobozenia. Dacă însă mai pe urmă, luând seama la tine în vremea rugăciunii, vezi că nimic nu te învinovățește de păcat, să știi că ești slobod și ai intrat in sfânta Lui odihnă după voia Șa Dacă vezi că roadă cea bună s-a împuternicit de n-o mai înăbușe neghina vrăjmașului, și că nu din voia lor si din vicleșug s-au depărtat protivnicii, încetând a mai război simțurile tale; si dacă nourul face umbră deasupra cortului și soarele nu te aide ziua, nici luna noaptea; dacă se află întru sine isprăvită toată pregătirea cortului, ca să stai și să străjuiești după voia lui Dumnezeu, să știi ca ai biruit cu ajutorul lui Dumnezeu, Iar atunci și El face umbră deasupra cortului, căci al Lui este. Până când însă ține războiul* omul petrece în frică și cutremur, cugetând că poate birui sau poate fi biruit azi, ori poate birui sau poate fi biruit mâine. Căci lupta strânge inima. Dar nepătimirea nu e tulburată de războiu. Cel-ajuns la nepătimire a primit răsplata si nu mai are grijă de desbinarea celor trei, căci s-a făcut pace între ei prin Dumnezeu. Iar cei trei sunt: sufletul, trupul și duhul. Deci când cei trei se fac una prin lucrarea Duhului Sfânt nu se mai pot despărți. Așadar să nu te socoti pe ține că ai murit păcatelor, câtă vreme ești supărat de vrăjmașii tăi, fie în vremea privegherii, fie în vremea somnului. Căci câtă vreme nefericitul om este pe arena de luptă, nu poate avea siguranță.
1.9. Când se întărește mintea și se pregătește să urmeze dragostei, care stinge toate patimile trupului și nu mai lasă să stăpânească ceva din cele potrivnice firii asupra inimii, se împotriveste la toate cele opuse firii, până când le va despărți de cele firești.
20. Cercetează-te, frate, în fiecare zi, ca să-ți cunoști inima și să vezi ce patimi se află în ea înaintea lui Dumnezeu; și leapădă-le din inima ta, ca să nu vie osânda rea asupra ta.
21. Fii deci cu luare aminte la inima ta, frate, si ia seama la vrăjmașii tăi, căci sunt vicleni în răutatea lor. Incredințează-te în inima ta de cuvântul acesta: nu poate face cele bune, omul care săvârșește cele rele. De aceea ne-a învățat Mântuitorul să priveghiem, zicând: «Strâmtă este poarta si îngustă calea ce duce la vieață; si puțini sunt cei ce o află pe ea».
22. Fii deci cu luare aminte la tine, ca nu cumva ceva din cele ale pierzării să te desfacă de Dumnezeul dragostei. Stăpânește-ți Inima ta și nu fi nepăsător, zicând: «Cum o voi păzi, om păcătos fiind?» Căci când va părăsi omul păcatele sale si se va întoarce la Dumnezeu, pocăința sa îl va naște a doua oară și-l va face cu totul nou.
23. Dumnezeească Scriptură cea Veche și Nouă vorbește pretutindeni despre păzirea inimii. întâi cântărețul David strigă: «Fiii oamenilor, până când veți fi grei la inimă?»; și iarăși: «Inima lor este deșartă». Iar despre cei ce cugetă cele deșarte spune: «Zis-a întru inima sa: nu mă voi clăti»; si iarăși; zis-au întru inima lor: uitat-a Dumnezeu». Si câte ca acestea. Monahul este dator să înțeleagă scopul Scripturii, către cine grăiește și când grăiește și să țina neincetat lupta nevoinții. Să fie cu luare aminte la atacurile (momelile) vrăjmașului, Și ca un cârmaciu să tae valurile călăuzit de harul lui Dumnezeu. Să nu se întoarcă din cale, ci să fie cu luare aminte numai la sine si să vorbească în liniște cu Dumnezeu cu gând neclătit și cu minte neiscoditoare.
24. Imprejurările cer de la noi rugăciune, precum valurile, vijeliile și furtunile cer cârmaciu. Căci suntem supuși la atacul (3tpoT{5oXTt) gândurilor, atât ale virtuții, cât și ale păcatului. Iar stăpân peste patimi se zice că este gândul cel evlavios și iubitor de Dumnezeu. Deci ni se cade nouă, celor ce râvnim liniștea, să deosebim si să despărțim cu luare aminte și cu înțelepciune virtuțile și păcatele, și să aflăm care virtute trebue să o cultivăm când sunt de față părinții și frații și pe care s-o lucrăm când suntem singuri. Trebue să mai știm care este virtutea primă, care a doua, a treia; și care patimă este sufletească și care trupească; si din care virtute ne răpește mândria, mintea, din care se ivește slava deșartă prin care se apropie mânia și din care se ivește lăcomia pântecelui. Căci datori suntem să curățim gândurile, precum și orice înălțare ce ar crește împotriva cunoștinții de Dumnezeu.
25. Cea dintâi virtute este nepurtarea de grijă, adică moartea față de orice om și de orice lucru. Din aceasta se naște dorul de Dumnezeu. Iar aceasta naște mânia cea după fire, care se împotrivește oricărui atac încercat de vrăjmașul. Atunci găsește sălaș în om frica lui Dumnezeu, iar prin frică se face arătată dragostea.
26. Trebue să alungăm din inimă momeala gândului, prin împotrivire cucernică în vremea rugăciunii, ca să nu ne aflăm cu buzele vorbind cu Dumnezeu, iar cu inima cugetând cele necuvenite. Căci nu primește Dumnezeu rugăciune turbure disprețuitoare de la cel ce se îndeletnicește cu liniștea Scriptura ne îndeamnă pretutindeni să păzim simțurile sufletului. De se va supune voia monahului legii lui Dumnezeu și după legea Lui va ocârmui mintea cele supuse ei (ințeleg toate mișcările sufletului, dar mai ales mânia și pofta, căci acestea sunt supuse puterii rațiunii), am săvârșit virtutea și am împlinit dreptatea, îndreptând pofta spre Dumnezeu și voia spre voile Lui, iar mânia împotriva diavolului și a păcatului. Spre ce lucrare năzuim prin urmare? Spre mediația cea ascunsă.
27. De se va semăna vreun gând urât în inima ta, șezând în chilia ta privește si împotrivește-te păcatului, ca nu cumva să te birue. Sârguește-te să-ți aduci aminte de Dumnezeu; gândind că îti poartă de grije și că cele ce le grăești întru inima ta sunt descoperite înaintea Lui. Zi deci sufletului tău: Dacă te temi ca păcătoșii, cari-s ca și tine, să nu vază păcatele tale, cu cât mai mult trebue să te temi de Dumnezeu, care ia aminte la toate? Iar din sfătuirea aceasta cu tine însuți vine în sufletul tău frica lui Dumnezeu. Si dacă rămâi în ea, rămâi neclintit de patimi, precum este scris: «Cei ce nadăjduesc spre Domnul, sunt ca muntele Sionului; nu se va clăti în veac cel ce locuește în Ierusalim». Și la tot lucrul pe care-l faci, să ai pe Dumnezeu înainte și să cugeti că vede orice gând al tău, și nu vei păcătui niciodată. A Lui fie slava în veci. Amin.