I.  RELIGIILE "MONOTEISTE"

AVEM ACELAȘI DUMNEZEU CA ȘI NECREȘTINII?

 

„Evreii, mahomedanii și creștinii sunt trei expresii ale aceluiași monoteism, iar glasul tradiției lor autentice și străvechi este și cel mai cutezător și mai plin de încredere din istorie. De ce nu ar fi posibil atunci ca, în loc să genereze opoziții ireconciliabile, numele acestui unic Dumnezeu să ducă la un respect reciproc, la înțelegere și coexistență pașnică? De ce să nu privim cu încredere la ziua în care, fără nici un prejudiciu adus dezbaterii teologice, vom descoperi ceea ce este atât de evident și totuși atât de greu de acceptat - și anume că, în calitate de fii ai aceluiași Tată, suntem prin urmare cu toții frați?"

Papa Paul al Vl-lea, La Croix, aug.11, 1970

 

În ziua de joi, 2 aprilie 1970, a avut loc o mare manifestare religioasă la Geneva, în cadrul celei de a II-a Conferințe a "Asociației Religiilor Unite", reprezentanții a zece mari religii au fost invitați să se reunească în Catedrala Sfântului Petru. Această rugăciune comună a avut la bază următoarea motivație: "Credincioșii tuturor acestor zece religii au fost invitați să se reunească în comuniune în cadrul cultului aceluiași Dumnezeu". Să vedem cât de validă este această afirmație în lumina Sfintelor Scripturi.

Pentru a explica mai bine problema, ne vom limita în analiza noastră la trei mari religii care s-au succedat istoric după cum urmează: Iudaismul, Creștinismul și Islamismul. Toate aceste trei religii se revendică de la o origine comună, ca religii ale Dumnezeului lui Avraam. Astfel, s-a împământenit părerea că, din moment ce suntem toți fii ai lui Avraam (evreii și musulmanii, în mod trupesc, iar creștinii în mod duhovnicesc), atunci noi cu toții îl avem ca Dumnezeu pe Dumnezeul lui Avraam, (la care ne închinăm fiecare în felul nostru, se înțelege), care este ca atare "Unul și același Dumnezeu". Și acest Dumnezeu constituie, într-un oarecare mod, punctul nostru de unire și de "înțelegere reciprocă", lucru care ne îndeamnă la o "relație de frăție" și de "înțelegere reciprocă", așa după cum a apăsat Marele Rabin Dr. Safran, citându-l pe psalmist: Ce este mai bun și mai frumos, decât numai a locui frații împreună... (Ps. 132,1)

    Din această perspectivă este evident că Iisus Hristos, Dumnezeu și Om, Fiul co-etern cu Tatăl mai înainte de veci, întruparea și Crucea Sa, învierea Sa minunată și preaslăvită și cea de-a doua și înfricoșata Sa venire nu mai sunt decât niște detalii secundare care nu pot să ne împiedice să "fraternizăm" cu cei care îl consideră pe Hristos "un simplu profet" (potrivit Coranului) sau "fiul desfrânatei" (potrivit anumitor tradiții talmudice)! Iisus din Nazaret nu se mai deosebește, deci, prin nimic de Mahomed. Ne întrebăm care creștin vrednic de acest nume ar admite aceste fapte în conștiința sa?

S-ar putea totuși crede că, ținând cont de spiritul acestor trei religii și lăsând la o parte pentru moment trecutul, am putea să cădem de acord că Iisus Hristos este o ființă excepțională trimisă de Dumnezeu.

Dar pentru noi creștinii, dacă Iisus Hristos nu este însuși Dumnezeu, ci simplu "profet" sau "trimis al lui Dumnezeu", atunci El este nimic mai mult decât un impostor fără seamăn, Care S-a făcut pe Sine "Fiu al lui Dumnezeu" și asemenea cu Dumnezeu! (Marcu 14,61-62)

Potrivit acestei soluții ecumenice la nivel supra-confesional, Dumnezeul Treimic al Creștinilor ar trebui să fie ceva asemănător cu monoteismul Iudaismului și Islamismului, cu vechea erezie a lui Sabelie, cu anti-trinitarismul modern și cu anumite secte iluministe. Nu ar mai fi vorba de Trei Persoane și o singură Dumnezeire, ci de o singură Persoană, neschimbătoare pentru unii, sau care-și schimbă succesiv măștile (Tatăl-Fiul-Duhul) pentru alții. Și în pofida acestor neconcordanțe ar trebui să credem că ne închinăm la “același Dumnezeu”!

Totuși ar putea să se ridice și următoarea naivă propunere: "Dar aceste religii au un punct comun: toate trei îl mărturisesc pe Dumnezeu Tatăl!"

Răspuns: Potrivit Sfintei Tradiții ortodoxe, acest lucru este o absurditate. Iată mărturisirea noastră: „Slavă Sfintei, Celei de o ființă, de viață făcătoarei și nedespărțitei Treimi". Cum deci L-am putea despărți pe Tatăl de Fiul, când Iisus Hristos afirma clar: Eu și Tatăl Meu una suntem! (Ioan 10,30) Și când Sfântul Ioan, Apostol, Evanghelist și Teolog al iubirii, afirmă și el: Oricine tăgăduiește pe Fiul nu are nici pe Tatăl (I Ioan 2,23).

Și chiar dacă toate cele trei religii îl numesc pe Dumnezeu, Tată, al cui Tată este El cu adevărat?

Pentru Evrei și Musulmani El este Tată al oamenilor în plan creatural, trupesc, câtă vreme pentru noi, creștinii, El este Tată al nostru, rânduindu-ne spre înfierea întru El, prin Iisus Hristos (Efeseni 1,5) în planul mântuirii. Ce asemănare poate fi atunci între Paternitatea Dumnezeiască din Creștinism și cea din celelalte religii?

Alții ar putea încă spune: "Totuși, Avraam s-a închinat la Unul Dumnezeu; Iar evreii prin Isaac și musulmanii prin Agar sunt descendenții acestui adevărat închinător al lui Dumnezeu".

Aici ar trebui clarificate însă mai multe lucruri: Avraam nu s-a închinat nicidecum la un Dumnezeu unipersonal și monoteist, ci la Dumnezeul Cel prezent în Sfânta Treime, după cum citim în Sfânta Scriptură: Apoi Domnul S-a arătat iarăși lui Avraam la stejarul Mamvri... Atunci ridicându-și ochii săi, a privit și iată trei Oameni stăteau înaintea lui; și cum i-a văzut, a alergat din pragul cortului în întâmpinarea Lor și s-a închinat până la pământ (Facerea, 18,1-2).

Deci în ce chip era Domnul, Căruia I S-a închinat Avraam? Într-o formă unipersonală, sau în forma Treimii Dumnezeiești? Noi creștinii ortodocși cinstim această arătare vechi testamentară (veterotestamentară) a Sfintei Treimi la Ziua Cincizecimii, când ne împodobim bisericile cu ramuri ce închipuie acel străvechi stejar și când așezăm în mijlocul lor icoana cu Cei Trei îngeri și o cinstim, întocmai cum a făcut-o părintele Avraam!

Descendența trupească din Avraam nu ne poate fi de nici un folos dacă nu suntem înnoiți prin apele Sfântului Botez în credința lui Avraam. Iar credința lui Avraam era credința în Iisus Hristos, după cum Domnul însuși a spus-o: Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă ziua Mea și a văzut-o și s-a bucurat (Ioan 8,56).

Aceasta a fost și credința proorocului David, care L-a auzit pe Tatăl ceresc vorbind cu Fiul Cel de o ființă cu Sine: Zis-a Domnul Domnului Meu (Ps. 109,1; Fapte 2,34).

Aceasta a fost și credința celor trei tineri din cuptorul de foc care au fost scăpați de Fiul lui Dumnezeu (Daniel 3,25); și tot aceeași a proorocului Daniel care a văzut în duh cele două firi ale lui Iisus Hristos în taina întrupării Sale atunci când L-a văzut pe Fiul Omului îndreptându-se către Cel vechi de zile (Daniel 7,13). De aceea spune Domnul, adresându-se posterității (incontestabile) după trup a lui Avraam: Dacă ați fi fiii lui Avraam ați face faptele lui Avraam (Ioan 8,39), iar aceste fapte sunt să credeți în Acela pe Care El L-a trimis (Ioan 6,29).

Cine sunt deci urmașii lui Avraam? Fiii lui Isaac după trup sau ai Agarci egipteanca? Sunt Isaac sau Ismael, urmașii lui Avraam? Ce ne învață pe noi Scriptura prin gura dumnezeiescului Apostol? Făgăduințele au fost rostite lui Avraam și urmașului său. Nu zice: "și urmașilor" - ca de mai mulți - ci ca de unul singur: "și Urmașului tău", Care este Hristos. (Galateni 3,16) Și mai departe ...Iar dacă voi sunteți ai lui Hristos, sunteți deci urmașii lui Avraam, moștenitori după făgăduință (Galateni 3,29). Deci în Iisus Hristos a devenit Avraam tată al multor neamuri (Facerea 17,5; Romani 4,17). După asemenea făgăduințe și asemenea adeveriri, ce înțeles mai poate avea a fi urmaș al lui Avraam după trup? După Sfânta Scriptură, Isaac este considerat sămânță sau urmaș, dar numai ca chip al lui Iisus Hristos.

Spre deosebire de Ismael, fiul Agarei (Facerea 16,1 și urm.) Isaac s-a născut din libertatea miraculoasă a unei mame sterpe și înaintate în vârstă. Deci, contrar legilor naturii, întocmai ca Mântuitorul, Care S-a născut din Fecioară în chip minunat. El a fost urcat în muntele Moria, întocmai cum Iisus a urcat pe Golgota, purtând pe umerii Săi lemnul Crucii.

Un înger l-a scăpat pe Isaac de la moarte, după cum tot un înger a prăvălit piatra pentru ca să putem noi privi mormântul gol și să vedem că Cel înviat nu mai este acolo. La ceasul rugăciunii, Isaac a întâlnit-o pe Rebeca în câmpie și a dus-o în cortul maicii sale Sara, așa cum și Hristos își va întâmpina Biserica Sa pe nori pentru a o duce la sălașurile veșnice, în Noul Ierusalim, patria mult dorită.

Deci răspunsul este: Nu. Noi nu avem nicidecum același Dumnezeu pe care îl au și necreștinii.

Condiția obligatorie de a-L cunoaște pe Tatăl este Fiul: cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl; nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine (Ioan 14,6-9). Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al întrupării, pe Care L-am văzut cu ochii noștri și cu mâinile noastre L-am pipăit (l Ioan 1,1).

Nematerialnicul a devenit astfel material pentru mântuirea noastră, așa cum spune Sfântul Ioan Damaschin, „...și ni S-a arătat, purtând chip ca al nostru..."

Dar oare când S-a arătat El printre evreii și musulmanii de astăzi, așa încât să presupunem noi că și ei îl cunosc pe Dumnezeu? Dacă ei au o cunoștință despre Dumnezeu care este în afara lui Iisus Hristos, atunci înseamnă că Hristos S-a întrupat, a murit și a înviat în zadar!

Nu. Ei nu-L cunosc pe Tatăl. Ei au diverse concepții despre Tatăl; însă fiecare concepție despre Dumnezeu este un idol, pentru că este un rod al imaginației lor, o creație după chipul și asemănarea lor. Pentru noi, creștinii, Dumnezeu este de necuprins, de neînțeles, de nedescris și nematerial, așa cum spune Sfântul Vasile cel Mare. Iar pentru mântuirea noastră, El S-a făcut (în măsura în care ne împărtășim de El) cuprins, descris și material prin aceea că S-a arătat în Taina întrupării Fiului Său. A Lui fie slava în vecii vecilor. Amin.

De aceea spune și Sfântul Ciprian al Cartaginei că cine nu are Biserica drept mamă, nu-L are nici pe Dumnezeu drept Tată!

Fie ca Dumnezeu să ne păzească de lepădarea de credință a Antihristului ce va veni, și ale cărui semne se înmulțesc pe zi ce trece. Fie ca El să ne păzească de grozăviile care nu le-ar putea îndura nici cei aleși dacă prin harul lui Dumnezeu nu s-ar scurta acele zile. Și fie ca El să ne păzească pe noi, "turma cea mică", "rămășița cea după alegerea Duhului", așa încât să ne putem și noi bucura împreună cu Avraam în lumina feței Sale, prin rugăciunile Preasfintei, de Dumnezeu Născătoarei și Pururea Fecioarei Maria, a dumnezeieștilor puteri și a mulțimii de mucenici, prooroci, mărturisitori, ierarhi, apostoli și propovăduitori care au fost credincioși până la moarte, și care și-au vărsat sângele pentru Hristos, Care ne-a câștigat pe noi prin Evanghelia Lui și prin apa Sfântului Botez. Noi suntem fiii lor - slabi, păcătoși și nevrednici, așa cum suntem; dar nu ne vom întinde niciodată mâinile noastre către un dumnezeu străin! Amin.

 

Părintele Basile Sakkas

La Foi Transmise, 5 apr. 1970