Credinta noastra

”Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.” (I Ioan 4:1)

Minunat lucru este atunci cand Sfantul Duh incepe sa aduca pe cineva la corabia cea mantuitoare a sfintei Sale Biserici. In vremuri precum acestea avem trebuinta a sti unde se gaseste adevarul, unde exista dragostea si unde este urmata calea ce duce la viata. Pentru aceasta si mai multe, cineva isi afla drumul catre stravechea Biserica Ortodoxa a lui Iisus Hristos.

Totusi, cand cineva intra astazi in Biserica Ortodoxa, trebuie sa realizeze ca noi suntem crestinii ortodocsi ai vremurilor de pe urma. Precum Irod a incercat sa il omoare pe Iisus pe cand era doar un prunc, la fel, inima ta de prunc va fi confruntata cu aceasta noua atractie. Afara se gasesc curse, si capcane dinauntru. Deci trebuie sa fim intemeiati, trezvitori si increzatori purtarii de grija a lui Dumnezeu asupra acestei vieti noi, pe masura ce purcedem. Spre a ne fi de ajutor in aceasta calatorie, de o valoare nepretuita ne este un soi de harta duhovniceasca, o tabla de navigare. Ea ne descrie fundamentele Credintei precum si lucruri ce sunt atacate in vremurile noastre moderne. Fie ca sa nu invatam aceste lucruri doar in teorie, ci ca ele sa se inradacineze si in adancul lucrarii noastre, in practica.

In aceasta viata, un crestin trebuie sa aleaga ce cale va urma. Pur si simplu, cineva alege fie sa ii urmeze Crucii lui Hristos, fie sa urmeze calea lumii. Calea Crucii va aduce, netagaduit, multe suferinte in afara si in launtru asupra unui suflet, dar durerea aceasta va fi adumbrita de bucuria duhovniceasca de a fi cu Hristos. Lumea isi ofera si ea bucuriile, dar ele nu tin mult si dau curs remuscarii launtrice a constiintei, care ne aduce aminte ca, desi ne putem numi crestini, nu suntem cu adevarat cu Hristos daca alegem placerile acestei lumi in locul Crucii lui Hristos. Inca, poate cea mai mare suferinta dintre toate vine de la starea de a „sede pe gard”, in care nazuinta noastra pentru Hristos este neutralizata de o dragoste pentru lume, care lasa o persoana handicapata duhovniceste si neputincioasa a savarsi lucrarea lui Dumnezeu.

Prin urmare, trebuie sa ne reamintim ca ne putem implini doar atunci cand urmam calea „Ortodoxiei Patimitoare”. Spre a ne duce povara pe aceasta cale ingusta, avem o busola prin care putem aprecia directia catre care mergem – Cele Cinci Principii ale credintei .

Cele Cinci Principii de Credinta

Este esential la pornirea intr-o calatorie nu numai a cunoaste destinatia, ci si a avea o lista pentru a afla masura unui inceput. Cele ce urmeaza sunt cinci domenii in care cautam sa fim credinciosi, pentru a ne asigura ca ceea ce urmam este cu adevarat credinta ortodoxa a Apostolilor si nu un inlocuitor la moda, atat de raspandit in vremurile noastre.

1. Credem... in fidelitate HRISTOLOGICA – credinciosie fata de Iisus Hristos. Temelia Bisericii este Domnul Iisus Hristos. Multe din cele petrecute in timpul primelor opt veacuri ale crestinatatii au asezat primele straturi ale Bisericii cu tarie asupra Pietrei Domnului Iisus Hristos. Apostolii, urmasii lor (numiti Parintii Apostolici) si Parintii Sinoadelor Ecumenice au definit cu exactitate cine este Hristos pentru posteritate, pana la sfarsitul lumii. Ne inchinam lui Iisus Hristos in adevar deplin ca realitate istorica si Dumnezeu intrupat, Care este accesibil Crestinilor prin adevarul unei inimi iubitoare, pocaite. Ne inchinam lui Hristos in Sfanta Treime, stiind ca descoperirea Trei-unimii lui Dumnezeu este cea mai inalta descoperire a Esentei cu neputinta de cunoscut a lui Dumnezeu care a fost data omenirii, si ca nici una dintre religiile pamantului nu cuprinde aceasta taina, precum o face Credinta in Hristos. Orice „revelatii” care nu se ridica la masura acestor adevaruri – intruparea lui Dumnezeu in Hristos, si transcendenta desavarsita a revelatiei Treimice – sunt false. Ele sunt lipsite de o inrudire autentica cu Mantuitorul nostru. Ele ne despart de inchinarea la adevaratul Dumnezeu in Treime; in vreme ce Tainele ne unesc cu El si ne dau putinta de a trai intru El.

2. Credem... in fidelitate APOSTOLICA – credinciosie fata de Apostoli. Cand Domnul Iisus Hristos si-a trimis Apostolii, El le-a explicat, Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine (Matei 10:40). A fi credinciosi Apostolilor inseamna a crede in ceea ce Apostolii ne-au inmanat in intregul context al experientei lor pamantesti. Ceea ce a fost bun si drept pentru ei este iubit credintei urmasilor lor, pana in vremurile noastre. Succesiunea apostolica in hirotonire este transmiterea spirituala a harului apostolic, dar nu este una „automata” in afara Ortodoxiei: ea trebuie sa fie o succesiune de ierarhi ce au Orto-doxia credintei, ce sunt legati de deplinatatea intelegerii ortodoxe a crestinismului. Astfel, ea trebuie inmanata de la o inima plina de adevar catre alta, aducand cu sine puterea apostoleasca care elibereaza o persoana.

3. Credem... in fidelitate TRADITIONALA – credinciosie fata de Traditiile inmanate de Iisus Hristos, Apostolii Sai si urmasii lor. In 2 Tesaloniceni 2:15, Sfantul Apostol Pavel i-a invatat pe tesaloniceni sa stea neclintiti si sa tina predaniile [Traditiile] pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră. Chiar si la o asemenea data timpurie a perioadei Apostolice, se face referinta la doua surse ale Traditiei: orala (prin cuvant) si scrisa (prin epistola). Aceste doua aspecte ale Traditiei alcatuiesc ceea ce se numeste astazi Sfanta Traditie. Sursa scrisa este Sfanta Scriptura. Cea orala este ceea ce ne-a fost inmanat de la Parintii Bisericii, catre copiii lor duhovnicesti, gasita indeosebi in crezuri, canoane, slujbele liturgice, vietile sfintilor si scrierile Sfintilor Parinti. Din aceste doua surse mai vedem ca exista o deosebire intre datina omeneasca (cf. Matei 15:3) si traditia apostoleasca. Apostolii si-au bazat traditia pe ceea ce au primit de la Iisus Hristos, Domnul Dumnezeul si Mantuitorul. Scriind referitor la taina Sfintei Impartasanii, in I Corinteni 11:23, Sf. Pavel ne descopera, Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă, si continua prin a descrie Sfanta Impartasanie. Se refera la aceasta in versetul intai al aceluiasi capitol: tinerea predaniilor [Traditiilor] cum vi le-am dat. Aceasta credinciosie fata de traditie se refera la intregul cuprins al crestinismului fundamental, ce include Sfintele Scripturi, teologia, practica liturgica, icoanele (care provin din vremurile apostolice), studiul vietilor sfintilor (ce se gaseste in Evrei capitolul 11 si se continua de-a lungul istoriei Bisericii), studiul Sfintilor Parinti si a invataturilor lor etc. Aceasta credinciosie fata de traditie se afla astazi nu doar in lucruri ce se regasesc si in alte corpuri ortodoxe, ci si in aspecte distinctive, precum cel de a nu avea banci in bisericile noastre, in pastrarea stravechiului fel de inchinare, in urmarea calendarului iulian (acelasi cu cel folosit in vremea lui Hristos si a Apostolilor Sai) etc.

Cu alte cuvinte, spre a fi credinciosi Traditiei Bisericii Apostolesti, Ortodoxe, refuzam sa ne lasam intimidati de moda vremurilor noastre. Preferam sa fim partasi la Crucea Mantuitorului nostru, in orice masura, doar ca sa fim gasiti credinciosi fata de ceea ce ne-a fost inmanat. Cand ne aflam in deplinatatea Traditiei (in opozitie cu traditiile oamenilor, care sunt roadele caderii acestei lumi), mostenim nu doar Traditia insasi, ci si o abordare a Traditiei care este smerita, iubitoare, simpla si sobra. Fiind in duhul Traditiei, vom putea sa o aparam impotriva arbitrariului invataturilor omenesti greselnice.

4. Credem... in fidelitate DE TRANSMITERE – credinciosie fata de cei ce ne-au inmanat acesta sfanta Credinta. Tinand de aceasta, Sfanta Traditie nu poate fi re-creata, reinventata sau imitata, asa cum multi au incercat sa savarseasca doar prin studierea cartilor. Este primita prin Transmitere personala. Credinciosia transmiterii pastreaza legatura vie care ne-a inmanat acesta sfanta Credinta. Va aflati intr-o legatura directa cu cei ce au fost invatati si calauziti de sfinti. Ceea ce am primit provine de la crestinatatea patimitoare. A zamislit sfinti in timpurile recente. Este acel crestinism care a dat tarie la milioane spre a deveni mucenici in acest ultim secol. Credem ca trebuie sa ne luptam a pastra si a transmite altora acea dragoste dintai, pe care ei au pricinuit-o in noi. Fidelitatea de transmitere este ceea ce primim ca de la parinte la fiu. Tatal, ca fiinta omeneasca, poate gresi, cadea, poate fi incurcat sau nestiutor, dar fiul, daca ramane intr-un duh de dragoste cumpatata, fiiasca, dobandeste de la el esenta sau continutul a ceea ce este de trebuinta ca sa adereze la deplinatatea adevarului. Aceasta fidelitate da putinta cuiva sa urmeze ceea ce este adevarat si bun in invatatorul sau, in timp ce este de acord ca are limitari omenesti. Este precum un cablu electric ce ingaduie harului sa fie transmis in deplinatate. Cand, pe de alta parte, cineva incearca cu mandrie sa revizuiasca ceea ce a fost transmis, prevalandu-si opinia fata de nedesavarsirea transmiterii, atunci acela isi taie articulatia cu osul care il sustine in Trupul lui Hristos. In zilele de pe urma, Domnul nostru Iisus Hristos a spus ca iubirea multora se va răci (Matei 24:12) datorita faradelegii si a batjocurilor. A avea o dragoste indrazneata, staruitoare este un lucru esential in aceste vremuri de relatii nestatornice. Sfantul Pavel ii scria ucenicului si apostolului Timotei: Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus, si iarasi, Nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea de la Dumnezeu (2 Timotei 2:3, 1:8). Spre a pastra dragostea noastra cea dintai, acestea sunt atitudinile launtrice ce trebuie cultivate in aceste vremuri.

5. Credem... in fidelitate ESTETICA (Filocalica) – credinciosie fata de frumusetea adevarului si bunatatii, asa cum se gaseste in intelepciunea ascunsa a Domnului nostru Iisus Hristos. Aceasta e ceea ce ne ajuta in a obtine adevarul pretios din subintelesul a ceea ce ni se da. In launtrul fiecarui suflet sanatos salasluieste un taram dumnezeiesc al personalitatii omenesti, care prin insasi esenta sa tanjeste dupa Dumnezeu, precum o planta se intinde catre soare. Aceasta voce interioara de o constienta negraita in fiecare individ tanjeste dupa Dumnezeire si Frumusete divina. Este vîna estetica care a fost asezata in om de catre Ziditor pentru ca omul sa poata arata credinciosie catre ceea ce este neprihanit, ideal, plin de frumusete si dreptate. Sf. Ignatie Briancianinov spunea: „Cel ce nu simte ca Imparatia lui Dumnezeu este inauntrul sufletului sau nu va recunoaste duhul antihristului” cand va veni. Acesta este diapazonul sufletului. Da putinta cuiva sa spuna cand ceva nu este in acord cu Hristos. Raspunde cu un glas al adevarului atunci cand cineva vede sau aude ceva in armonie cu Ziditorul si Adevarul Sau. Fidelitatea estetica este legatura ce tine o persoana, facuta dupa imaginea lui Dumnezeu, la un loc cu restul creatiei si cu Dumnezeu Insusi, Autorul Frumusetii.

Precum o planta se ofileste si se descompune atunci cand este dezradacinata adesea, la fel cand oamenii se dezradacineaza, isi pierd frumusetea si harul. O data ce cineva, de pilda, a fost botezat in Numele Tatalui, si al Fiului, si al Sfantului Duh, prin intreita cufundare, nu va avea o atitudine superficiala asupra acestui fapt si nu va pleca sa-si caute o noua biserica. A intrat intru Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica prin Botezul cel Unul. Acum va fi inradacinat si va tine rod pentru Dumnezeu. Inainte de a veni in Biserica lui Hristos, el cauta pe cai multe si diferite la orizontala. Dar o data botezat, acest fel de cautare a luat sfarsit. Acum cautarea este verticala, ascendenta, catre ceruri. Cauta caile de a-si multumi Ziditorul si a-si infrumuseta sufletul cu insusiri dumnezeiesti numite virtuti; se investmanteaza in Lumina lui Hristos. Cei care cer fidelitate fata de organizatiile omenesti au inceput sa paseasca de la calea acestor Cinci Fidelitati. Duhurile partizane incep sa dicteze atunci cand oamenii au incetat sa mai pastreze frumusetea Adevarului lui Hristos in inimile lor. Ideea „ultra-conservatori contra ultra-liberali” este neortodoxa. Sfintii Parinti invata calea de mijloc ca fiind Calea cea Imparateasca. Aceste Cinci Fidelitati dau putinta unui suflet sa gaseasca calea imparateasca in mijlocul apelor involburate ale acestor vremuri pline de necazuri.

In timp ce porniti in aceasta calatorie sfanta si preaminunata, aduceti-va aminte de Cel ce se gaseste la carma corabiei. Domnul nostru Iisus Hristos a venit in lume ca sa ii mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care eu sunt cel dintai. Aceste Cinci Fidelitati lucreaza precum niste faruri, ca noi sa putem sta departe de stancile primejdioase. Incredeti-va Carmaciului sufletelor noastre, Iisus Hristos, si fie ca El sa va aduca in siguranta in Slavita Sa Imparatie. Amin.

Tr.: R.H.