Din raspunsurile unui parinte

In primul rand, ai mila de calculator si... lasa-te mangaiat. Apoi referitor la ortodoxie poate stii, poate nu stii iti voi spune urmatoarea pilda ca sinteza a ortodoxiei: Cuviosul X dupa zeci de ani de asceza si vietuire aspra, dupa nenumarate mangaieri din partea Duhului, moare. Ajunge la poarta raiului pe care o gaseste inchisa. Cu sfiala si cutremur bate. Se aude o voce: Cine esti? Eu sunt X pacatosul, am sosit Doamne. Nu te cunosc! se aude si "sangele" lui X ingheata in vine. Nu deznadajduieste caci era incercat si bate din nou. Aceeasi voce: Cine esti? Eu sunt Doamne monahul X, doar ma sti ca de atata vreme esti cu mine. Nu te cunosc! Cumplite cuvinte, plangerea iadului. Parintele X sta si se tanguieste, gandind la ceea ce poate a gresit in viata. Dintr-o data se lumineaza la fata. Un zambet infloreste pe fata lui. Bate din nou. Aceeasi voce: Cine esti? TU ESTI! Intra!... Te rog sa ierti modul de prezentare. Dar asta-i ortodoxia. "Doamne cand Ti-am dat sa mananci, sa bei..."

Dragă C. Rugăciunea Tatăl nostru este numită şi Rugăciune Împărătească. Hristos însuşi ne zice: Iar voi când vă veţi ruga aşa să ziceţi: Tatăl... Nu zice Hristos: Iar voi când vă veţi ruga ziceţi ce vreţi... Dar mai zice Hristos: Când va veni Duhul vă va învăţa pe voi toate. Să-mi fie cu iertare dar Duhul sălăşluieşte şi lucrează în Biserică. Şi Biserica se roagă într-un anumit fel. Duhul Sfânt ne zice: Iar voi când vă veţi ruga rugaţi-vă cu rugăciunea Mea. Căci Duhul este cel ce se roagă în noi cu suspine de negrăit. Nu putem zice: cum a spus Sf. Vasile etc. ci Duhul a spus prin Sfântul Vasile şi dacă n-ar fi fost aşa ruga lui n-ar fi fost adoptată de Biserică şi n-ar fi răzbătut veacurile. Cînd mă rog cu rugăciunea păstrată de la Sf. Vasile nu îl parafrazez etc... ci acelaşi Duh din el se roagă din şi prin mine. Duh care este acelaşi ieri, azi şi în veac. Sunt plăcute în faţa lui Dumnezeu acele cuvinte şi ţin de rugăciunea scurtă şi deasă de toată vremea. Dar potrivit ritmului rugăciunii, când te vei ridica la rugăciune aceasta trebuie pregătită prin psalmodiere şi meditaţie. Avem nevoie de psalmodiere, de acatiste, de laude etc. Ai grijă la logică. La început zici de rugăciunea Tatăl nostru şi apoi vorbeşti de standardizarea rugăciunii. Tatăl nostru este tocmai rugăciunea standard. Şi Domnul o vrea.

Dragă B. Ce spui tu în rugăciunea cu cuvintele tale? De unde ai certitudinea că te rogi cum trebuie şi cui trebuie? De unde ştii că nu ţi-ai format o imagine despre Dumnezeu căreia i te rogi ca unui idol? Ce ştii să ceri, de unde ştii ce-ţi foloseşte spre mântuire? Cum faci voia lui Dumnezeu în rugăciune? Cum îţi tai voia? Aş putea să te întreb până dimineaţă şi răspuns nu ai. Suntem mădulare ale aceluiaşi trup. Suntem Biserică nu numai în biserică ci tot timpul cît facem voia Domnului. Unde-i Duhul acolo-i Biserica şi invers. Suntem Liturghie după Liturghie. Cu pace să ieşim! A duce pacea în lume, a răspândi harul în lume, a răspândi unitatea în lume, unitate ontologică. Unde sunt eu e şi Biserica atâta vreme cât în mine suflă acelaşi Duh din Biserică. Rugăciunea personală devine rugăciunea ecclesială în acelaşi Duh. Ori Acest Duh ne-a arătat cum să ne rugăm în toată vremea (Ceaslov, Molitfelnic, Psaltire, Mineie, Octoih, Penticostar, Triod etc). Pentru rugăciunile sfinţilor părinţilor noştri... cum încep credincioşii rugăciunea personală arată clar caracterul ei ecclesial. Este introducerea credinciosului în comuniunea sfinţilor de aici şi de dincolo, în trupul lui Hristos. Nu mai zic de faptul că noi preoţii dăm chiar binecuvântare (ca în biserică) şi când zicem rugăciunile de seară, de dimineaţă etc. Nu cumva să ieşim din Biserică, din trupul lui Hristos. Cum Hristos a venit să facă voia Tatălui, noi să facem voia Duhului care vrea să ne rugăm cum trebuie, cui trebuie, cât trebuie etc. Acesta este cadrul despre care vorbeam, cadru care ne pune în libertate. Când te rogi cu rugăciunea Bisericii eşti liber de a da seama cum te rogi căci nu greşeşti. Pe când, când te rogi cu cuvintele tale - nu. Aceasta este închinarea în duh şi adevăr. În Duhul Sfânt prezent în Biserică care ne descoperă tot adevărul. De aceea spuneau sfinţii că orice formă de mistică aliturgică, neecclesială nu este autentică, e falsă, înşelăciune. Cât de frumos e să ştiu că suntem una, că şi tu şi el şi toţi facem aceeaşi rugăciune de seară (spre exemplu). Rugăciunea mea capătă forţă. Şi când mă mai gândesc şi la îngeri... mă trec fiorii. Cât de bine că în Hristos suntem una. Nu am ce spune personal lui Hristos. Întotdeauna stau mut de uimire şi ştiu că n-am ce spune. Orice aş spune El ştie dinainte, n-am ce cere căci primesc întotdeauna ce îmi este de folos... şi nu mai pot de bucurie. Şi atunci încep a mă ruga cum mă învaţă Biserica, a mulţumi cu Liturghie, cu laude, cu dragoste de sărmani, cu ascultare de duhovnic... cu tot. Să ne iubim unii pe alţii ca într-un gând să mărturisim. Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos să o dăm.

Hristos a Înviat! E mare diferenţa între a face rugăciune şi a fi rugăciune, a deveni rugăciune. Starea de rugăciune e o taină la care avem acces doar în măsura experierii ei. Rugăciunea o faci, nu vorbeşti despre ea. Definiţia rugăciunii: dialog de voinţă dintre om şi Dumnezeu din care rezultă un schimb de conţinuturi de viaţă. Şi dintr-o dată sfera rugăciunii se lărgeşte tare mult. Şi-i dau toată dreptatea lui Gabriel (citiţi-i mesajul Arhanghelului care acum munceşte rugându-se şi prin aceasta căci munca e voia Domnului, Liturghie). Rugăciunea trebuie prinsă într-un cadru obiectiv, în cadre bine definite, cadre care să vină din afara noastră aşa încât să nu dispunem noi de Dumnezeu ci El de noi. Acest cadru este rugăciunea Bisericii, credinţa Bisericii. Orice rugăciune personală trebuie să fie expresia (experienţa) rugăciunii ecclesiale. Nu ne rugăm după voia şi mintea noastră. Nu ne punem ca protestanţii cu tupeu la discuţie cu Dumnezeu. Că s-ar putea să auzim: "Nebunule nu ştii ce ceri!". De asta avem cărţi de rugăciune, ca expresie a rugăciunii ecclesiale, ca strălucire a Duhului Sfânt. Şi cum se roagă dimineaţa Gabriel aşa se roagă şi părintele Petru... aşa se roagă Biserica şi aşa Vrea Dumnezeu să ne rugăm. Şi fac voia lui şi în rugăciune. Efort de voinţă este şi a face rugăciune dar mai ales a fi rugăciune. Supunerea voinţei noastre poruncilor lui Dumnezeu, în toată vremea are ca rezultat sfinţenia, îndumnezeirea sau a fi rugăciune... "Facă-se voia Ta" se referă îndeosebi la rugăciune care este viaţă. Dacă ne rugăm puţin este pentru că aşa ne este viaţa, iar dacă viaţa a ieşit din condiţiile ei proprii este pentru că aşa ne este rugăciunea... Avem nevoie de acest intermediar creat, care este Biserica, între noi şi Dumnezeu cînd ne rugăm. Deci, pentru că vorbim de schimburi de conţinuturi de viaţă, rugăciunea nu aparţine numai unei elite de "descărnaţi". Rugăciunea aparţine tuturor celor săraci cu duhul, ţăranului simplu, muncitorului, şcolarului etc. sau mai bine zis tuturor celor ce-şi împlinesc datoria ca pentru Dumnezeu şi în legătură cu Dumnezeu. Voia Domnului o poate face oricine vrea aceasta şi are puterea primită prin Sfintele Taine. Cât despre "vedere", "unire" şi "arderea duhului" toate acestea sunt daruri de sus şi reprezintă arderea în interiorul raţiunilor Sfintelor Taine. (Iarăşi despre Biserică...) Oricât de "avansat" ai fi cu rugăciunea tot nu o să fi absolvit de pravilă, de rugăciunea cu voce tare, de... Rugaţi-vă să nu cădeţi în ispita părerii de sine. Într-un fel priveam căsătoria nefiind căsătorit, altfel o văd acum căsătorit. La fel şi cu preoţia. Nu mai vorbiţi atât de rugăciune cât faceţi-o. Faceţi voia Domnului, rugaţi-vă cu rugăciunea Bisericii.

Draga B., Iti raspund la intrebare. In primul rand sotia ta era mica si nu era responsabila pentru ceea ce au facut cei din jurul ei. Nu-i slabiciunea ei ci a celor din jur. Apoi iti dau o relatare din Proloage unde o vrajitoare trimite la cererea unuia niste demoni asupra altcuiva. Seara s-au intors neputinciosi. Intrebati de ce, au raspuns ca nu au avut nici o putere asupra unui om aflat in ascultare de Biserica, a unui om aflat in partasie cu Hristos. Si s-a convertit vrajitorul. Vezi viata unor sfinti care initial au fost vrajitori. Apoi sa nu uiti sa scoti orice frica de genul acesta din inima ta. Cu cat omul urca mai mult in drumul sau spre Dumnezeu, spre asemanare cu atat cel rau isi face mai mult aparitia. Nu ne temem, pentru ca urcusul inseamna de fapt coboras al smereniei care ni-l aduce pe Hristos in noi si care biruieste intotdeauna. Sa avem frica de a nu ramane afara de Hristos, de Spovedanie, de Împartasanie, de Liturghie. Hai sa glumesc putin (ca vad ca unii au uitat de gluma – le indic o carte superba “Rasul patriarhilor”). Vezi poveste lui Stan Patitul ca-i scrisa de un popa chiar daca atras dupa ciori cu pusca si acestea se aflau intamplator pe turla bisericii. Bucurati-va intru Domnul.

Ma bag si io ca popa-n lapte... Mai fratilor ortodocsi, cu aghiazma mare se boteaza Cosmosul. Natura intreaga care suspina sa fie repusa in starea initiala de dinaintea caderii protoparintilor, se boteaza. Firea apelor se schimba. Intreaga fire a creatiei, nu numai apa, se va schimba la cea de-a doua venire si, precum aghiazma, se va face purtatoarea energiilor dumnezeiesti, a harului si asta din belsug - belsugul ratiunilor divine, a nodurilor dumnezeiesti. Cum sa nu stropim cu ea?! Pai popa cu ce va boteaza casele?! Nu cu agheazma mare?! Si boteaza nu numai casele, ci si grajdurile, si cocinile si cotetele etc pai ce... soarele se intineaza sau noroiul se lumineaza?!... Mai ortodocsilor, mai...

Cat despre Liturghie, care intr-adevar pare incremenita (s-a uniformizat - nu se mai stie canta pe glasuri in functie de glasul invierii, nu se mai citesc rugaciunile de taina la locul lor asa incat crestinul percepe doar franturi din marea rugaciune de multumire etc), ea e odihna Domnului, vesnicul Astazi, vesnicul Eu sunt Cel ce Sunt, Yahve... Nici nu poate fi schimbata caci Cina cea de Taina e Una. Numai noi suntem noi de fiecare data, si chiar si altii... Cand percepem lucrurile asa... suntem pocaiti, adica avem mintea lui Hristos. Metanoia... Cam asa.

Draga B. Ma bucur de bucuria ta. Nu locul mantuieste. Nu ai stat suficient de mult sa vezi toate feţele de pe acolo. Oamenii sunt in lupta peste tot. Si ispitele sunt mai mari in manastire. Si nu stii tu ce-i pe capul nostru, al preotilor. Bucura-te cat poti.

(...) Apoi versurile alea care merg la inima. "Vreau langa Dumnezeu sa fiu mereu..." Dumnezeu sa ma ierte, eu nu vreau sa fiu langa Dumnezeu. A mai vrut unu' si-a cazut. Eu vreau sa fiu dumnezeu, in Dumnezeu - eu in el si el in mine. Nu exista loc langa Dumnezeu...

Draga B. Sfintii spun ca diavolul are exact atata putere asupra noastra cat ii dam noi voie. Eu nu stiu de cand astept un scanar sa pot sa-mi completez profilul [de pe Forum] si cu o poza de-a mea sau de-a familiei. De-or vrea sa faca vraji pe ea treaba lor. Fac eu dupa aia cruce si pier boscodiile :-) Serios acum: nu despica firul in patru unde nu-i cazul, leapada frica aceasta maladiva si invata adevarata frica care-i inceputul intelepciunii... Cu tot dragul, parintele Petru.