Parintele Serafim Rose si Apusul contemporan
O scurta analiza a vederilor
parintelui Serafim asupra Apusului modern si a relatiilor acestuia cu Ortodoxia
"Fiecare cuvant al nostru
trebuie cugetat cu grija, caci la fiecare cuvant se pune in joc adevarul”. –
Parintele Serafim Rose [1]
Este potrivit a incepe o analiza a gandurilor parintelui Serafim despre lumea apuseana contemporana (secolele 18-21) cu avertismentul de mai sus. Intr-adevar, ceea ce noi, ortodocsii, avem a impartasi lumii apusene este de o importanta vitala si vesnica, si nu trebuie sa ne tratam cu usurinta sarcina (cf. Matei 12:26). Trebuie sa mergem dincolo de parerile noastre, si luand traditia parintilor nostri, sa ne dedicam fiecare cuvant Adevarului intrupat, ca astfel cei ce vor sa incerce cuvintele noastre cu un baros, precum cu un diapazon, sa le afle sunand dulce si cu ingrijire.
Acum, luand in consideratie cuvintele
adevarului asa cum se gasesc in lucrarile parintelui Serafim Rose, trebuie sa
recunoastem ca avem o sarcina extrem de dificila. Parintele Serafim pare sa faca
afirmatii divergente, si uneori chiar contradictorii; pare sa argumenteze un
favoarea unui lucru intr-o parte, si impotriva aceluiasi lucru in alta parte.
Si, desigur, exista intotdeauna posibilitatea de a nu intelege nimic din ideea
pe care parintele Serafim incerca sa o afirme. Este greu pentru un om obisnuit
sa inteleaga duhul si profunzimea acelora precum parintele Serafim. Totusi, de
vreme ce adevarul este in joc, vom savarsi macar o mica incercare de a-i analiza
cuvintele.
Starea de astazi a Apusului
Parintele Serafim a avut mult de spus despre conditia in care se afla apusul la vremea cand a scris el, desi este greu a identifica cu exactitate ceea ce a gandit, fara a citi mult din lucrarile sale publicate. Parintele Serafim spune uneori lucruri ce ni se par de necrezut, dar trebuie inteles in ce context le spune, si pe ce premize se intemeiaza in vorbele sale. Doua din cele mai importante (desi uneori negraite) premize pe care se sprijina parintele Serafim sunt: 1) Crestinii Ortodocsi ar trebui sa caute catre predaniile si vietile sfintilor atunci cand incearca sa inteleaga adevarul; si 2) sfarsitul este aproape, si antihristul va veni curand.
Este adevarat ca parintele Serafim nu a reusit sa termine cartea sa proiectata „Imparatia Omului si Imparatia lui Dumnezeu”, dar a scris numeroase eseuri, scrisori si alte carti care documenteaza pe deplin (cand sunt luate ca un intreg) ceea ce credea despre apusul contemporan si omul apusean. Cartea „Ortodoxia si religia viitorului”, de pilda, „este despre <<spiritualitatea>> Ecumenismului, erezia de capatai a celui de-al 20-lea secol” [2] cu care s-a confruntat apusul. In aceasta carte, parintele Serafim descrie multe fenomene (indeosebi din apus) care le leaga de venirea anti-Hristului.
In alta carte, „Nihilismul”, parintele Serafim urmareste caderea lumii apusene pe masura ce nihilismul s-a dezvoltat si a trecut prin diferite stadii, ajungand in cele din urma la un stare in care „Revolutia a cucerit <<duhul vremii>>, si a merge impotriva acestui puternic curent este peste putintele oamenilor moderni” [3]. Parintele Serafim credea ca crestinii ortodocsi de astazi sunt la fel de nepregatiti, si ca nu este vreme indeajuns spre a face ceea ce a facut Biserica timpurie, atunci cand a transformat culturi intregi. Parintele Serafim nu spune ca nimeni nu se poate mantui, ci crede ca Apusul, ca un intreg, este o cauza pierduta, si ca tot ceea ce mai putem savarsi este sa „smulgem din foc pe cativa” (cf. Iuda 23). Nu privea incercarile de a ajunge la cei din Apus ca fiind pe de-a-ntregul inoportune si nefolositoare, dar credea ca „rebeliunea nihilista a patruns intr-atat de profund in alcatuirea vremii noastre, incat rezistenta la ea este slaba si ineficace” [4].
Parintele Serafim credea ca venirea antihristului este foarte aproape, si ca „in momentul actual al istoriei spirituale a omului – un moment, indiscutabil, de criza si de tranzitie – un Dumnezeu mort, un mare neant, sta in centrul credintei omenesti” [5]. „Oamenii par sa fi ajuns prea slabi pentru a se confrunta cu adevarul” [6]. Secolul al 20-lea a fost, in viziunea parintelui Serafim, „veacul superstitiei” [7]. Desi nu ne-am izbit inca de aceasta stanca, cu siguranta ne indreptam catre ea si pentru parintele Serafim era vadit ca „veacul <<rebelilor>> se apropie” [8].
Parintele Serafim a confirmat invatatura Arhiepiscopului Averchie ca „traim intr-un veac al Apostaziei, al caderii de la adevaratul Crestinism, cand <<taina nedreptatii>> a intrat in stadiul final de pregatire pentru <<omul nelegiuirii>>, Antihristul (2 Tes. 2:3-12)” [9]. Ceea ce l-a inspaimantat poate cel mai mult pe parintele Serafim a fost ca nu doar Apusul secularizat, care cazuse in stricaciune si greseala, ci chiar crestini – si chiar crestini ortodocsi – au cazut si ei, in buna masura: „Antihristul nu este de gasit (in primul rand, n. ed.) in randul marilor contestatari, ci in cel al micilor sustinatori – in randul <<crestinilor>> al caror <<Hristos>> se afla doar pe buze, in randul celor <<religiosi>> a caror <<religie>> insasi se adapteaza cu usurinta lumii, in randul profetilor unei <<noi>> ere de <<renastere spirituala>>, ce cauta aceasta renastere in <<Imparatia acestei lumi>> si nu deasupra” [10].
In viziunea parintelui Serafim (citand cuvintele Arhiepiscopului Averchie), „crestinatatea de astazi este o <<imagine infricosatoare si posomorata a celei mai adanci decaderi religioase si morale>>. Ispita confortului si a bunastarii lumesti Il indeparteaza pe Dumnezeu de la suflet... Prin urmare, intreaga randuiala a vietii mundane din asa-zisele tari <<libere>>, unde nu se petrece pe fata o prigoana sangeroasa impotriva credintei, unde toata lumea are dreptul sa creada ceea ce doreste, este chiar o primejdie mai mare (decat prigoana fatisa, n. ed.) pentru sufletul unui crestin, caci il inlantuieste cu totul de pamant, silindu-l sa uite de rai” [11]. Parintele Serafim concluzioneaza, in alt loc: „Viata centrata asupra sinelui si de auto-satisfacere, ce este traita de majoritatea <<crestinilor>> de astazi, este atat de intruziva, incat ii pecetluieste efectiv in afara vreunei intelegeri cat de mici a vietii duhovnicesti; si cand astfel de oameni incearca sa aibă o <<viata spirituala>>, este de fapt doar o alta forma de auto-satisfacere” [12].
Tot ceea ce s-a spus are de-a face, prin urmare, cu apusul secularizat. Este adevarat, aspectele lumesti ale apusului pot si au un efect asupra religiei din apus (si chiar un efect asupra Ortodoxiei); insa, in mare parte, originea, metodele si scopurile denaturarii(-lor) de mai sus sunt de natura lumeasca. Totusi, pe masura ce citim lucrarile parintelui Serafim, gasim ca mai exista o dezbatere separata, privind grupurile religioase apusene si efectul pe care l-au avut (si il au) asupra Ortodoxiei. Cand nu se reuseste a se discerne daca parintele Serafim vorbeste despre apusul secularizat (de ex. cultura americana) sau despre religiile ce provin din apus (de ex. romano-catolicismul), se poate produce multa confuzie.
Sfinti Ortodocsi influentati de catre Apus?
In vremea in care scria parintele Serafim, se aflau numerosi oameni in Biserica Ortodoxa ce insistau ca Biserica si unii din sfintii ei au fost „corupti” de influente apusene. Sa nu fii de acord cu cei ce vedeau coruptie nu era un lucru usor, si uneori erai etichetat ca fiind „sub o puternica influenta latino-scolastico-elenista”, si „intr-o stare de inselare duhovniceasca” [13]. Se pare ca unii au gasit o influenta straina stricatoare nu doar la parintele Serafim, ci si la Sfantul Marcu al Efesului, Sfantul Ioan al San Francisco-ului, Sfantul Ioan din Kronstadt, Sfantul Nectarie al Pentapolei, Sfantul Teofan Zavoratul, Sfantul Ignatie Briancianinov, Mitropolitul Filaret al Moscovei si multi altii [14].
Parintele Serafim nota ca multi dintre acesti teologi ce arata cu degetul au o „filozofie elitista”, si ca ei credeau ca cei aflati sub orice fel de „influenta apuseana” nu „inteleg cu adevarat” doctrina Ortodoxa. Intre cei perceputi a fi sub o „influenta apuseana” sunt inclusi multi dintre sfintii si parintii recenti ai Ortodoxiei. Sfantul Teofan Zavoratul a fost indicat in mod special „deoarece a folosit unele expresii imprumutate din Apus, si chiar a tradus unele carti apusene (chiar daca le-a modificat, pentru a inlatura toate ideile neortodoxe)” [15].
Acestor acuzatii de „corupere”, parintele Serafim le-a raspuns precum urmeaza: „Parintele Mihail Pomazanski... si alti teologi buni vor gata sa admita ca exista asemenea <<influente apusene>> in textele teologice ale celei din urma perioade din istoria rusa (si greaca, n. ed.) – dar ele nu au atins niciodata inima doctrinei ortodoxe. A spune altceva inseamna a admite ca Ortodoxia a fost pierduta (!) in aceste secole din urma, si ca abia acum sunt tineri <<teologi>>... ce <<regasesc>> Ortodoxia Parintilor” [16]. Parintele Serafim spunea ca „insasi notiunea de <<captivitate Latina>> (romano-catolica, n.t.) este vehiculata de catre parintele Schmemann si cei asemenea lui cu scopul precis de a distruge ideea continuitatii traditiei de-a lungul veacurilor... Sa nu cadeti in acea cursa!” [17]
Parintele Serafim admitea ca „Exista mari teologi ai ultimelor secole ce au folosit expresii pe care cineva le-ar putea dori imbunatatite”, dar adauga imediat ca aceasta „nu inseamna ca ei se afla intr-o <<captivitate Latina>> sau ca ar trebui discreditati”. Acesti sfinti Ortodocsi nu utilizeaza expresiile apusene in acelasi fel in care o fac heterodocsii, si prin urmare parintele Serafim credea ca „chestiunea nu este una foarte importanta” [18].
Parintele Serafim a pasit pe linia subtire dintre a-i cinsti pe sfinti si a dori sa privesti la cuvintele lor si sa recunosti greseli. Asa ca, in vreme ce parintele Serafim i-a pretuit profund pe sfinti, el nu a acceptat pe deplin tot ceea au scris ei ca fiind desavarsit. A admis, de exemplu, ca „Unele din cartile ortodoxe de invatatura din ultimele secole au invatat anumite doctrine cu un vocabular si o tendinta partial apusene (indeosebi romano-catolice), nereusind sa-i aprecieze asa cum trebuie pe unii dintre cei mai profunzi Parinti Ortodocsi, mai ales din vremurile cele mai apropiate noua (Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Palama, Sf. Grigorie Sinaitul).” [19]
Totusi, este o deosebire imensa intre a avea obiectii (precum parintele Serafim), si a vedea „corupere apuseana” in texte cu desavarsire ortodoxe, si apoi, in esenta, a le respinge. Parintele Serafim nu era impotriva ideii ca ar trebui sa citim lucrarile sfintilor moderni, asigurandu-ne ca acestea se gasesc in zona pozitiilor ortodoxe care pot fi sustinute. Parintele Serafim a reactionat, mai degraba, la criticarea si calomnierea absurda a sfintilor, pe cand acesti sfinti graiau intr-un fel acceptabil a fi ortodox.
Parintele Serafim credea ca este loc pentru o critica minora, privind o parte a terminologiei, a lipsei de precizie teologica si a neglijentei unora dintre sfinti: este ceva cu mult indepartat de critica extremista a „captivitatii apusene”, pe care o faceau multi teologi din timpul parintelui Serafim. Parintele Serafim era mereu grabit sa sara in ajutorul celor care simtea ca sunt criticati pe nedrept. Astfel, parintele Serafim a scris o carte intreaga despre Fericitul Augustin (care a fost etichetat eretic de catre unii), indicand greselile lui Augustin, dar afirmand in aceeasi masura statutul sau de sfant al Bisericii. Parintele Serafim i-a ajutat sa se apere pe cei ce era atacati inca din viata. Prin urmare, desi Arhiepiscopul Averchie a fost atacat de catre unii ca fiind prea influentat de Apus, parintele Serafim a comentat: „a fost un campion a Ortodoxiei in vremea noastra”, mai spunand si ca Arhiepiscopul Averchie a fost „un cinstit si un drept” ale carui „invataturi raman cu noi si ne pot fi far calauzitor chiar si in cele mai intunecate zile ce vor veni” [20].
Parintele Serafim degraba ii lauda si pe acei Sfinti ce au facut Ortodoxia comprehensibila ascultatorilor apuseni fara a jertfi precizia teologica. Spune de Sfintii Teofan si Ignatie ai rusilor ca „Au existat de curand parinti ortodocsi in Rusia ce au fost cufundati pe deplin in duhul Sfintilor Parinti”, dar mai si „graiesc oamenilor in limbajul vremurilor lor, o perioada foarte apropiata secolului nostru al 20-lea”. Ei trebuie laudati pentru expunerea „predaniei ortodoxe intr-o maniera care poate fi inteleasa de omul apusean” [21].
Parintele Serafim a aratat ca Episcopul Ignatie „ii citise pe toti scriitorii apuseni” [22], si acesta nu e un lucru de mica importanta. Sfantul Ignatie nu este de lauda doar pentru ca raspunde audientei apusene intr-o maniera pe intelesul acesteia, ci si pentru ca a citit considerabil literatura apuseana. Acest lucru reitereaza in mai multe feluri faptele Parintilor Greci timpurii si modul in care s-a apropiat de scrierile pagane. „Cu siguranta, este o trufie din partea noastra sa ne gandim ca vom citi doar marile carti <<Rasaritene>> si <<mistice>>.” [23]
Starea Ortodoxiei in vremea Parintelui Serafim
Parintele Serafim a vorbit de calea ingusta pe care o au de urmat crestinii ortodocsi, spunand ca Ortodoxia nu trebuie sa se abata nici catre dreapta, nici catre stanga. Din pricina unor greseli cauzate de unele exagerari moderne, parintele Serafim credea ca ortodoxia are trebuinta de o „intoarcere la calea patristica a moderatiei, a unei intelegeri intre extreme... ceea ce Sfintii Parinti numesc Calea Imparateasca” [24].
Una din exagerarile care au pricinuit trebuinta unei indreptari este mentalitatea super-corecta venind dinspre „dreapta”. In vreme ce acesti teologi „de dreapta” aratau cu degetul catre ceilalti si strigau „corupere apuseana”, parintele Serafim a indicat ca de fapt acesti teologi acuzatori sunt cei ce se afla sub influenta apuseana. Parintele Serafim a spus de un asemenea teolog: „In timp ce ii acuza pe toti cei ce se opun invataturii sale de <<scolasticism>>, criticul se dovedeste a fi insusi poate cel mai <<scolastic>> dintre toti” [25].
Parintele Serafim a vazut si influenta apuseana asupra celor de-a „stanga”; de pilda, spune de parintele Alexander Schmemann ca, „in vreme ce pretinde ca s-a eliberat din <<captivitatea apuseana>>, ignorand adevarata traditie patristica a ultimelor veacuri... a devenit el insusi captivul ideilor rationaliste protestante, privind teologia liturgica, asa cum s-a aratat cu claritate de catre parintele Mihail Pomazanski, un autentic teolog patristic al zilelor noastre” [26].
Parintele Serafim nu a spus ca ar trebui sa ignoram apusul, si cu siguranta nu pe cei ce cad in exagerarile apusene (chiar daca pretind ca sunt liberi de influente apusene). El credea ca „unde se gasesc greseli, cu siguranta, sa ne straduim sa le indreptam; <<influentele apusene>> din timpurile moderne trebuiesc combatute” [27]. Totusi, in timp ce parintele Serafim nu i-a ignorat pe cei ce au gresit ducandu-se catre dreapta ori catre stanga caii imparatesti, a folosit o mare precautie atunci cand a abordat scrierile lor. Una din cauze a fost ca parintele Serafim credea ca noi toti suntem, intr-o oarecare masura, sub „influenta apuseana” (cu exceptia poate a sfintilor, care si-au curatit cugetele si au un nivel de discernamant duhovnicesc cu mult deasupra unei persoane obisnuite).
Parintele Serafim admitea ca avea „o profunda neincredere in noi toti cei ce scriem astazi pe subiecte teologice”, si credea ca „ne gasim mai mult sub <<influenta apuseana>> decat oricine inainte, si cu cat suntem mai putin constienti de aceasta, cu atat mai respingator devine <<apusenismul>> nostru. Abordarea noastra pe de-a-ntregul rece, academica si adesea dispretuitoare a teologiei este atat de indepartata de cea a Parintilor, atat de straina lor. Sa admitem aceasta si sa incercam a nu fi atat de increzuti (vorbesc si pentru mine)” [28].
Vorbind de felul in care atat de multi s-au abatut la stanga ori la dreapta caii, si cat de dificil era pentru cineva a ramane drept pe mijlocul drumului, parintele Serafim spunea: „In veacurile precedente, influentele apusene au pricinuit poate unele formulari teoretice ale doctrinei care duceau lipsa de exactitate; dar astazi <<captivitatea apuseana>> inconjoara si adesea domneste insasi atmosfera si tonul Ortodoxiei noastre, care este adesea <<corecta>> teoretic, dar avand trebuinta de adevaratul duh crestin, in aroma de nedefinit a crestinismului adevarat.” [29]
Nu gruparile religioase precum romano-catolicii sunt, atunci, de vina pentru pentru aceste devieri moderne (precum cred cei ce s-au abatut de la cale). Mai degraba, stand in mijlocul caii imparatesti si avand, prin urmare, o viziune neabatuta, parintele Serafim a putut vedea ceea ce cei care s-au abatut de la cale nu puteau: ca era propria noastra laxitate in trairea credintei cea care provoca problemele, iar cultura lumeasca si duhul religios al apusului in general avea un efect negativ asupra Ortodoxiei. Coruperea ce izvoraste din sanul protestantismului si al catolicismului exista, dar este neglijabila in comparatie cu stricaciunea pricinuita de propriile caderi si cea savarsita de apusul secularizat.
Nu terminologia catolica sau protestanta era cea care il ingrijora pe parintele Serafim, ci propria noastra indolenta si incapacitate de a pandi anti-Hristul, care (in viziunea sa) este foarte aproape. „Crestinii ortodocsi vietuiesc astazi intr-una din cele mai critice perioade ale istoriei Bisericii lui Hristos. Vrajmasul mantuirii omului, diavolul, ataca pe toate fronturile si se lupta prin toate mijoacele nu doar ca sa abata pe cei credinciosi de la calea mantuitoare infatisata de catre Biserica, ci sa biruiasca chiar Biserica lui Hristos, in pofida fagaduintei Mantuitorului (Mat. 16:18) si sa transforme insusi Trupul lui Hristos intr-o organizatie <<ecumenica>>, pregatind venirea alesului sau, Antihristul, marele conducator al lumii din ultimele zile.” [30]
Parintele Serafim spune mai departe: „Vremurile noastre se aseamana mult celor ale Sf. Marcu al Efesului, din secolul al 15-lea, cand se parea ca Biserica era pe punctul sa fie dizolvata in necuvioasa Unire cu Latinii. Cu mult mai rele si primejdioase sunt vremurile noastre, decat acelea; caci atunci Unirea a fost un act impus cu forta, din exterior, pe cand acum ortodocsii au fost pregatiti vreme indelungata pentru apropiata contopire <<ecumenica>> a tuturor bisericilor si religiilor, dupa decenii de relaxare, indiferenta, duh lumesc si ingaduinta in minciuna pierzatoare cum ca <<nimic nu ne desparte cu adevarat>> de toti ceilalti care isi spun crestini.” [31]
Desigur, parintele Serafim nu a avut a spune doar lucruri negative despre Ortodoxie. Fervoarea sa misionara si incercarile neobosite de a-i atinge pe vorbitorii de rusa si engleza sunt, in sine, o dovada suficienta a faptului ca parintele Serafim nu credea ca totul e pierdut. Chestiunea nu era daca apusul luat ca un intreg putea fi salvat (parintele Serafim credea ca nu), ci, mai degraba, chestiunea era cati de multi indivizi pot fi salvati din nisipul miscator in care toata lumea se impotmolise.
Parintele Serafim spunea ca: „Dimensiunile depline ale protestului ortodox impotriva <<ortodoxiei ecumeniste>>, impotriva ortodoxiei neutralizate, caldicele, a apostaziei, trebuiesc inca descoperite, inainte de toate in Rusia. Dar nu este cu putinta ca marturia atator mucenici, marturisitori si campioni ai Ortodoxiei din veacul al 20-lea, sa fie zadarnica” [32]. El spunea il alt loc ca „fervoarea misionara pozitiva” pe care o vazuse era „un semn foarte bun” [33]. Potrivit parintelui Serafim, „marea intrebare a vremurilor noastre, pe care si-o pun toti crestinii ortodocsi, este una foarte importanta: Biserica va dainui, dar cati dintre noi ne vom mai gasi in dansa, tinand piept puternicelor incercari ale diavolului de a trage din sanul ei?” [34]
Concluzie
Parintele Serafim credea ca „trebuie cu totii sa fim smeriti si sa nu cugetam mult la <<teologia>> noastra” de vreme ce „suntem cu totii poate sub felurite <<influente apusene>>” [35]. Mai credea ca „o trezire ortodoxa ar fi tare de dorit in zilele noastre”, si ca „viata crestina autentica si inflacarata se vede, intr-adevar, arareori”. „Pentru prea multi”, spunea parintele Serafim, „Ortodoxia a devenit doar o chestiune de apartenenta in organizatia unei biserici sau implinirea <<corecta>> a riturilor si practicilor externe” [36].
Par. Serafim a inteles ca „Standardul crestin ortodox [este] prin insasi natura sa radical, pentru constiinta moderna” [37]. Si a avertizat: „Succesul spiritualitatii contrafacute, chiar si in randul crestinilor ortodocsi de astazi, descopera cat de mult au pierdut si ei gustul crestinatatii si nu mai pot deosebi intre crestinismul adevarat si cel fals. De prea mult timp crestinii ortodocsi nu au apreciat comoara pretioasa a credintei lor si au neglijat sa foloseasca aurul curat al predaniilor ei” [38].
De aceasta pierdere a contactului cu insusi duhul Ortodoxiei vorbeste parintele Serafim atunci cand cuvanta impotriva „influentei apusene”. Nu cei ce foloseau termeni, categorisiri si genuri literare apusene se aflau (neaparat) sub corupere apuseana sau in captivitate apuseana. In chip straniu, acei oameni care ii atacau pe ceilalti pentru presupusa lor „corupere apuseana” erau in realitate cei mai afectati de unele dintre cele mai nesanatoase aspecte ale apusului [39].
Parintele Serafim credea ca este cu putinta ca cineva sa foloseasca limbajul apusean si sa ramana credincios, in acelasi timp, duhului ortodox. In Rusia secolelor 18 si 19, s-a petrecut atat o utilizare a limbajului si a genurilor literare apusene, cat si o intoarcere la o invatatura si practica ortodoxa mai credincioase. Parintele Serafim nu vedea o contradictie in aceasta, si nu a gasit-o a fi neobisnuita in mod deosebit. Parintele Serafim nu a crezut ca protestantismul si catolicismul erau pe deplin fara de adevar, le-a vazut doar ca fiind fara de nadejde incomplete [40]. In viziunea sa, atata vreme cat cineva ramane credincios credintei ortodoxe, nimic nu il poate impiedica sa foloseasca anumiti termeni si genuri literare utilizate de catre protestanti si catolici.
Parintele Serafim spunea ca „O Ortodoxie bine echilibrata... poate primi cu usurinta orice influenta straina care vine asupra-i si sa o indrepteze, facand-o ortodoxa” [41]. Precum am mentionat inainte, o aplicare a acestui principiu poate fi gasita in vietile Sfintilor Ignatie si Teofan, care „vorbeau oamenilor in limbajul vremurilor lor... o perioada foarte apropiata celui de-al 20-lea veac. Toate ispitele vremurilor noastre le erau cunoscute, indeosebi Episcopului Ignatie, care i-a citit pe toti scriitorii apuseni, era el insusi inginer, si cunostea toate teoriile recente ale matematicii si calculului”.
„Cunoscand situatia actuala si intreaga intelepciune apuseana, ei au infatisat acelor timpuri predania ortodoxa si au raspuns feluritelor argumente. Episcopul Ignatie, de pilda, a scris un volum asupra iadului si a starii sufletlui dupa moarte, elucidand predaniile ortodoxe intr-o maniera care sa fie pe intelesul omului apusean. Acesti Parinti, precum si altii care i-au citit si le-au urmat, ne-au inmanat Ortodoxia intr-o maniera foarte accesibila.” [42]
Parintele Serafim s-a ridicat impotriva laxitatii si a indiferentei – coruperea apusului secularizat era cu mult mai importanta in mintea parintelui Serafim decat coruperea provenind din partea religiilor apusene. Asadar, nu era felul de vorbire apusean, precum cel folosit istoric de catre romano-catolici si protestanti, cel impotriva caruia era parintele Serafim. Mai degraba, era impotriva folosirii limbajului vag, armonizat ecumenismului, care ar jertfi adevarul de dragul unitatii. Atata vreme cat cuvintele si genurile literare erau umplute de continut ortodox, nu era important, in mod deosebit, pentru parintele Serafim, daca aceasta se realiza folosind limbajul ortodox traditional, sau un limbaj care pana acum a fost strain Ortodoxiei.
Arhiepiscopul Ioan al San Francisco-ului a avut o viziune pe care parintele Serafim pare sa o fi impartasit: „renasterea Ortodoxiei Apusene, nu prin mijloacele intemeierii de <<dependinte>> ale Bisericilor rasaritene, ciu prin reintemeierea Bisericilor Apusene locale, generata de stravechile, adancile radacini crestine ortodoxe indigene” [43]. Pentru ca aceasta sa se petreaca, insa, amandoi acesti mari colosi duhovnicesti au realizat ca adevarul trebuie cautat cu o ardoare schimbatore de viata, si ca mandria va trebui combatuta neincetat: caci doar atunci va avea Ortodoxia vreun efect asupra oamenilor din lumea apuseana.
Parintele Serafim spunea ca „in afara Ortodoxiei autentice, sporeste intunericul” [44]. Trebuie, ca ortodocsi crestini, sa fim siguri ca intunecimea creste in pofida stradaniilor noastre, si nu din pricina lor. Parintele Serafim spunea: „Este mai tarziu decat credeti”, dar am putea adauga: „Grabiti-va, prin urmare, sa savarsiti orice stradanie va sta in putinta pentru a ajunge la cei ce sa gasesc inca in intuneric. Dar, mai intai, asigurati-va ca va gasiti pe calea imparateasca”
Tr. R. H.
Note
[1] Monah Damaschin
Christensen, Nu din lumea aceasta: Viata si invataturile parintelui Serafim
Rose (Not of This World: The Life and Teachings of Fr. Seraphim Rose), (Father
Seraphim Rose Foundation, 1993), p. 277
[2] Par. Serafim Rose, Ortodoxia si religia viitorului, ed. Cartea Moldovei, Chisinau, 1995 (Orthodoxy and the Religion of the Future - Saint Herman of Alaska Brotherhood, 1999), p. xix
[3] Par. Serafim Rose, Nihilismul sau Radacinile revolutiei moderne – Ed. Anastasia, 1997 (Nihilism: The Root of the Revolution of the Modern Age, Saint Herman of Alaska Brotherhood, 1994), pp. 95-96
[4] Ibid., p. 66
[5] Ibid., p. 70
[6] Ibid., p. 99
[7] Not of This World, p. 147
[8] Nihilismul, p. 67
[9] Arhiepiscopul Averchie si parintele Serafim Rose, Apocalipsa: in invataturile crestinismului stravechi, (The Apocalypse: In the Teachings of Ancient Christianity, Saint Herman of Alaska Brotherhood, 1985), p. 19
[10] Not of This World, p.150
[11] Apocalipsa, p. 20
[12] Ortodoxia si religia viitorului, p. 187
[13] Par. Serafim Rose, Sufletul dupa moarte, ed. Anastasia 1996 (Soul after death, Saint Herman of Alaska Brotherhood, 1980), p. 229
[14] Ibid., pag. 227-260; Par. Serafim Rose, Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa, ed. Sophia, 2002 (Blessed Augustine in the Orthodox Church, Saint Herman of Alaska Brotherhood, 1996), pag. 84, 94; Not of This World, pag. 501, 503
[15] Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa, pp. 26-27
[16] Not of This World p. 501
[17] Ibid., p.502
[18] Ibid., p.502
[19] Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa, p.83
[20] Apocalipsa, pag. 19, 23; par. Serafim poate chiar il considera pe Arhiepiscopul Averchie la acelasi nivel cu Sfintii Bisericii, dar textul este prea confuz pentru a putea spune.
[21] Par. Serafim Rose, Viata si practica ortodoxa: Inaltand cugetarea, incalzind inima (Orthodox Life and Practice: Raising the Mind, Warming the Heart – Dintr-o convorbire la Manastirea Sf. Gherman din 1977)
[22] Ibid.
[23] Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa, p.97
[24] Par. Serafim Rose, Calea imparateasca: Adevarata Ortodoxie intr-un veac al apostaziei (The Royal Path: True Orthodoxy in an Age of Apostasy – Publicata intaia data in: The Orthodox Word, sept.-oct., 1976 (70), 143-149)
[25] Sufletul dupa moarte, p. 257
[26] Parintele Serafim Rose, Sfintii Parinti: Povatuitori siguri catre adevaratul crestinism. Ed. Bunavestire, 2003 (The Holy Fathers: Sure Guide To True Christianity, in The Orthodox Word, vol. 10, nr. 5, sept.-oct. 1974)
[27] Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa, p.86
[28] Ibid., p.98
[29] Ibid., p.88
[30] Calea imparateasca
[31] Ibid.; cf Ortodoxia si religia viitorului, pag. xxiii-xxiv
[32] Calea imparateasca
[33] Viata si practica ortodoxa
[34] Calea imparateasca
[35] Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa, p. 95
[36] Ortodoxia si religia viitorului, pag. 181-182
[37] Not of This World, p. 127
[38] Ortodoxia si religia viitorului, p. 189
[39] cf Not of This World, pag. 496-509
[40] Ibid., p.126
[41] Ibid., p. 502
[42] Ibid., pag. 458-459
[43] Ibid., p.295
[44] Ortodoxia si religia viitorului, p. 184