Imn Acatist la Rugul aprins al Nascatoarei de Dumnezeu

Facere a lui Daniil ieroschimonahul (Sandu Tudor)

Dupã obisnuitul început se zic Condacele si Icoasele

Condacul 1

Cine este Aceasta, ca zorile de albã si curatã?
E Împãrãteasa rugãciunii, e rugãciunea întrupatã.
Stãpânã Porfirogenetã si Doamnã a diminetii,
Logodnica Mângâietorului, Preschimbãtor al vietii,
spre Tine noi alergãm, arsi, mistuiti de dor!
Ia-ne si pre noi pãrtasi ai sfântului munte Tabor.
Si fã-Te si nouã
umbrã si rouã,
Tu, adumbrirea de har,
sã-si afle firea
noastrã înnoirea
dintru plãmadã de har.
Ca sã-Ti strigãm cu toatã fãptura
într-o deplinã închinãciune:
Bucurã-Te, Mireasã urzitoare de nesfârsitã rugãciune.

Icosul 1

Cincizeci veacuri, sã-mplineascã
prin Avraam si prin David,
spita Ta prooroceascã
cerurile a obosit
cu lacrimi si plecãciune;
hãrãzind neprihãnit
carnea Ta din rugãciune, vajnic Rug nemistuit.
Focul Sfânt în Tine cântã
ca-ntr-o floare de slãvire.
Firea prin Tine cuvântã
dorul ei de izbãvire.
Si esti Doamnã Ipostasul
laudelor suprafiresti;
încât noi prinsi de extazul
dragostei dumnezeiesti
asa sã ne sune glasul:
Bucurã-Te, rod învãluit cu sinaitic soroc;
Bucurã-Te, Tu ce-ai zãmislit Zãlogul de foc;
Bucurã-Te, vohod de Scripturi al Unicului-Cuvânt;
Bucurã-Te, muzical organ al Duhului Sfânt;
Bucurã-Te, mestesugul ceresc de mânecatã mântuire;
Bucurã-Te, filosofia cea vie de dreaptã îndumnezeire;
Bucurã-Te, rug al rãpirii cum altul nu se mai poate;
Bucurã-Te, unitate si salbã a simboalelor toate;
Bucurã-Te, strunã si sunet, arcus si alãutã;
Bucurã-Te, trup si întrupare de veselie neîncãputã;
Bucurã-Te, încântare ce ai învins a Lumii desertãciune;
Bucurã-Te, Mireasã urzitoare de nesfârsitã rugãciune.

Condacul al 2-lea

Precistã prea-mângâioasã,
Doamnã Pruncã Cuvioasã!
Cu strãina cuviintã a cuvântului Tãu cald
si chemarea cu priintã dintru a mintii rugãciune,
cea dintâi Tu ai intrat la pristolul de minune,
sfânta-sfintelor din om, locul nostru de smarald.
Cu îndrãznitã întelepciune,
Tu ai spart cercul robirii, cerc de moarte, cerc de somn
biruind blestemul firii, greul vietii noastre domn,
prin puterea curãtiei, pentru care pururea
Celuia ce ni Te-a dat sã-I rostim înflãcãrat: Aleluia!

Icosul al 2-lea

Fecioarã a neînseratului veac,
Sfânta Maicã a Luminii!
Ascultã-ne si pre noi cei din pãcat,
netrebnicii fii ai tinii!
Preablândã, bunã, preasfântã Fecioarã
polata Domnului Iisus!
dezleagã-ne blestemul ce ne-nzãvoarã
deschide-ne "calea de sus".
Ca prin aprinsã descoperire,
arcana doritului Mire
Si noi sã putem asijderi cânta
asa cum Moise, dezlegat de sanda,
cu fata în vãpaia de rug,
fierbinte de har Tie Îti striga
unele ca acestea-n amurg:
Bucurã-Te, tulpinã de luminã a Rugului nemistuit;
Bucurã-Te, pridvorule de smirnã prin care Dumnezeu S-a ivit;
Bucurã-Te, inel al unui foc ce-i mai presus de cer;
Bucurã-Te, dezlegare care topesti tot lãuntricul ger;
Bucurã-Te, toiag cu floare întru a inimii cãlãtorie;
Bucurã-Te, fir de rãcoare izvorât în lãuntrica pustie;
Bucurã-Te, parafã de jar pânã în suflet pãtrunsã;
Bucurã-Te, zãpadã a mintii de nici o patimã ajunsã;
Bucurã-Te, mãsura a opta a împãrãtiei din noi;
Bucurã-Te, învãtãturã scoasã din bucuria de apoi;
Bucurã-Te, mirare sãrutatã cu duhovniceascã minune;
Bucurã-Te, Mireasã urzitoare de nesfârsitã rugãciune.

Condacul al 3-lea

Peste veacuri, Fecioarã, eu Te aud,
prin gura lui Isaia proorocul de jar.
Si-n cerul Scripturii vorba Ta sunã
cu toate înãltimile de dar:
"Cã, iatã, prunc ni se va naste
si un fiu nouã s-a dat.
Pe umãr cu semnul stãpânitor
iar Numele Lui: Minunat,
Îngerul Marelui Sfat, Dumnezeul cel biruitor,
Domnul pãcii depline si Pãrinte al veacului viitor".
Acesta e Numele Lui,
Numele celor cinci cuvinte,
Sfânt numele Domnului
pe care Iisus îl va purta.
Suflete al meu, ia aminte,
cu totii sã putem striga: Aleluia!

Icosul al 3-lea

Dintr-o Maicã de-a pururi Fecioarã
asa S-a zãmislit, S-a întrupat,
Cel ce a pãzit nevãtãmat
trupul Rugului de parã.
Cuvânt de rostit S-a fãcut
Numele Domnului de slavã
Dumnezeul cel nevãzut
ce-n inima focului s-a ghicit,
Fata Frumusetii ceresti
Chipul cel nemãrginit
pre Sine S-a încãput
cu mãsurã S-a mãsurat
si aievea Cel nenumit
aci, printre noi, S-a arãtat
în biruitor smerit
cãlare pe o asinã.
Cercati dar, si voi, calea Numelui de Luminã
Cãlãtoria cea preaînaltã.
Si de la moarte la viatã veti trece
cu firea îndumnezeitã,
ca toti sã cântãm laolatã
limpede si fãrã ispitã:
Bucurã-Te, temeiul prin care si în noi Dumnezeu Se încape;
Bucurã-Te, putere prin care plutim cu Iisus peste ape;
Bucurã-Te, milostivire, prin care Hristosul ni S-a dãruit;
Bucurã-Te, umblare prin care Aminul în noi a venit;
Bucurã-Te, rãgazul în care Logosul în noi Se ascultã;
Bucurã-Te, pãtrundere si împãcare cu firea noastrã tãcutã;
Bucurã-Te, blândete prin care ajungem Emanuelului frate;
Bucurã-Te, Cãlãtorie prin care Duhul în sânge ne bate;
Bucurã-Te, însingurare în care Cerul din inimã izbucneste;
Bucurã-Te, limpezime în care îngerul în trup ni se urzeste;
Bucurã-Te, curãtie prin care Numele de slavã e în lume;
Bucurã-Te, Mireasã urzitoare de nesfârsitã rugãciune.

Condacul al 4-lea

Cum sã aflãm odihna de la gânduri?
Maicã Fecioarã, Preasfântã Fecioarã!
Cum sã ne rupem de-ale patimilor rânduri,
necovârsitele ispite ce ne-nfãsoarã?
Fã-Te, Tu, nouã "zicerea" râvnitã,
"mãiestria cea bunã a-nduhovnicirii".
Cu ea sã ne biruim firea robitã,
pânã în scrumul despãtimirii.
Si furaþi întru Tine, "Apatie luminoasã",
sã putem si noi ridica
dintr-o laudã întreagã si nemincinoasã
un psaltiric si adevãrat: Aleluia!

Icosul al 4-lea

Aprinsã floare a necovârsitei Vãpãi,
De Dumnezeu Nãscãtoare.
Tu chip al pãcii vãzut în foc într-un ocol de rãcoare,
apleacã-te acum, Preabunã, peste noi.
Si sub blânda Ta îndurare,
darnic ne dã sã putem afla,
darul cel rar al Sfântului Fior,
rãsuflul cel larg al odihnitului zbor,
din pieptul Porumbitei de argint,
pe care si Împãratul prooroc o vedea
pe culmile Vasanului plutind.
Si ne trece în fãpturã, fiecãruia în parte
acest aprins tain de bunãtate
rupt chiar de la suflarea Ta.
Si ne pune pe buzele noastre întinate
mãsura pâlpâirii celei curate
ca sã-Ti putem învãpãiati cânta:
Bucurã-Te, salt isihast cu zbor de binecuvântare;
Bucurã-Te, rãsuflul cel cast de pasnicã înfiorare;
Bucurã-Te, lancie de cuvânt în cugetatul vãzduh;
Bucurã-Te, întoarcere cu avânt a porumbitei de duh;
Bucurã-Te, zare arcuitã cu heruvimice aripe;
Bucurã-Te, vecie opritã în încãperea unei clipe;
Bucurã-Te, vâslã uriasã întru suisul cel ales;
Bucurã-Te, sorbire a cerului, cu subtiatec înteles;
Bucurã-Te, fântânã acoperitã cu unduiri de Apã Vie;
Bucurã-Te, cãldurã iscusitã crescutã din Filocalie;
Bucurã-Te, mãiestritã aflare a tâlcului de-nchinãciune;
Bucurã-Te, Mireasã urzitoare de nesfârsitã rugãciune.

Condacul al 5-lea

"Foc am venit sã cobor pre pãmânt",
zice Hristos cu arzãtor cuvânt.
Si Preacuratã, furtuna dragostei Lui
sã ne aprindã cu tot rãscolul pârjolului
si sã ne umple de luminã nemãsurat
ca pre Tine, fecioarã, care L-ai purtat.
Dragostea Lui sã ne fie de nelipsit
cu Numele de slavã de suflet lipit,
Si cu fiece fir smerit de rãsuflare
sã se aprindã în noi a Numelui chemare,
Sã ne ardem de parã în Dumnezeu
din toatã dragostea Numelui Sãu.
Si-nvãpãiati de sãrbãtoare în Domnul asa
ca flãcãrile dragostei sã strigãm: Aleluia!

Icosul al 5-lea

De la Tine întelegem Fecioarã,
stãruinta cea neînteleasã,
si puterea pomenirilor line,
din ruga smeritã si stearsã.
Da, firea apei e moale;
a pietrei - nespus de vârtoasã.
Dar ulciorul de deasupra de piatrã
cu prelingerea lui din atârnare,
prin picul boabei de apã,
gãureste piatra cea tare.
Fecioarã, stãruieste, asadar,
si peste a noastrã împietrire.
Si biruieste-ne cu picurul de har,
ca sã-Ti cântãm în imn de slãvire:
Bucurã-Te, îndrãzneala gingãsiei din "zicerea" Sfântului Nume;
Bucurã-Te, ulcior al picãturii cu stãruintã anume;
Bucurã-Te, statornicie luminoasã din piatra albã a Domnului;
Bucurã-Te, fagure preadulce a lui Iisus Fiul Omului;
Bucurã-Te, cuib de gând, cel al Hristosului meu;
Bucurã-Te, împãrtãsanie de cuvânt din chemarea lui Dumnezeu;
Bucurã-Te, revãrsare de mireasmã pe care Fiul ne-o dã;
Bucurã-Te, mãtania cea în fir a lui "miluieste-mã";
Bucurã-Te, iures ce mã rãpeste si pre mine pãcãtosul;
Bucurã-Te, noian de pomenire care-si sporeste prisosul;
Bucurã-Te, haricã depãnare a unei grãiri de minune;
Bucurã-Te, Mireasã urzitoare de nesfârsitã rugãciune.

Condacul al 6-lea

Fecioarã Preasfântã, în fata Ta
pururi, peste veac de rusine, se vor da
cugetarea si ritorii întelepciunii.
Cã Tu esti sigiliul nestricãciunii,
Poartã - pentru cei isteti - încuiatã,
si oglindã vie de trãirea minunii.
Tu cunosti cã viata nu ne-a fost datã
sã fie numai rãstãlmãcitã.
Cã ea se cere cu mult mai bogatã
decât sã fie numai trãitã.
Ea e a Mintii de dincolo de gând si de loc,
de dincolo de sirul clipelor dãinuirii.
E vãdirea unui cer lãuntric de foc,
peste fântânile inimii si-nfãptuirii.
E a Cuvântului lumii ce pentru ea se vrea
cale si întrupare spre vesnic: Aleluia!

Icosul al 6-lea

Fecioarã si Maica noastrã Curatã!
Tu esti într-adevãr trezia,
vointa fruntii, în mir adunatã,
ochiul cel dinlãuntru deschis
în rotundul zãrilor toate,
inimã cu centrul învins
de strãvezimea stãrilor curate.
Tu esti cea mai dreaptã luare-aminte,
care unesti în puterea agerimii, dincolo de cuvinte,
într-un fulger al mintii:
ascutimea gândului de gheatã,
cu arsura iuresului de viatã,
caldul si recele puse-n cruce,
care pe Întelesul cel înalt Îl aduce.
Dar trezia aceasta e trezie de prunc,
clarã cheie de adânc
cu repezis iute si strãin,
ce cu nimic nu clinteste sufletul Tãu cel lin;
ci, dimpotrivã, Îti dã sfânta mare simplitate,
de care noi pururea ne uimim
si fatã de care, pe cât se poate, ne plecãm
întreaga suflare sã-Ti cântãm:
Bucurã-Te, cruce a înflãcãrãrii si agerimii alesului;
Bucurã-Te, osia cerului cu luceafãrul întelesului;
Bucurã-Te, spargerea gândurilor cu al lor zãdarnic stup;
Bucurã-Te, oglindirea cea nevãzutã, de dincolo de trup;
Bucurã-Te, clestarul cel mai dinlãuntru al sufletului meu;
Bucurã-Te, strãpungerea strãlucitã a pomenirii lui Dumnezeu;
Bucurã-Te, psaltirion al inimii sub arcus de gând;
Bucurã-Te, strigãt de cinci strune tot una zicând;
Bucurã-Te, muzicã negrãitã a celei de-a doua nasteri;
Bucurã-Te, înãltime unicã a desãvârsitei cunoasteri;
Bucurã-Te, logodnã la Numele cel de Întelepciune;
Bucurã-Te, Mireasã urzitoare de nesfârsitã rugãciune.

Condacul al 7-lea

La iscusinta Ta cea sfântã, Maicã, noi venim,
sub palmele Tale sã ne primenim.
Fiindcã la slãvita nuntã a Marelui Mire
e cerutã o grijã de întreagã neprihãnire.
Nu e îngãduitã necurãtia ochilor si a hainelor.
Nimeni dar, dintre cei ce sunt "ne-nvãtatii tainelor",
de unele ca acestea sã nu se atingã.
Cine va lãsa porcii din mãrgãritare sã se hrãneascã
si în vasele sfinte câinii sã lingã?
Îndemnarea ca si primirea este numai duhovniceascã,
Numai de la Tine, Maica noastrã cereascã.
Vino, dar, suflete smerit, împãcat si curat,
Si asa cu toti laolaltã ne vom avânta
din bucuria cea curatã si întreagã a unui Aleluia!

Icosul al 7-lea

Prea-sfântã, prea-mãritã, prea-frumoasã,
prea-filocalicã Mireasã!
A nimburilor toate Împãrãteasã!
Tu esti Maica binevoitoare
si dãruitoare
a tuturor celor sfinte;
zestrea cea vie a bunelor haruri,
celor din Taine, celor din Daruri,
din odoare, din palme si din cuvinte.
Esti Marea Predanie îmbietoare
si mult strãlucitoare
a toatã Iconomia de binecuvântãri,
ca un policandru cu sapte lumânãri
înaintea Marelui Tron dumnezeiesc
pentru care toti îngerii si sfintii Te preamãresc:
Bucurã-Te, blagoslovenie pascalã a împlinirilor noi;
Bucurã-Te, vârtute patriarhalã în crestet pusã peste noi;
Bucurã-Te, înfiere iscusitã spre îndumnezeirea tuturor;
Bucurã-Te, scumpãtate dãruitã cu-atingere de har curãtitor;
Bucurã-Te, luminã miruitã peste mintile cele smerite;
Bucurã-Te, hãrãzire cumplitã de puteri sufletesti negrãite;
Bucurã-Te, sporire viteazã ce se dã inimilor întemeiate;
Bucurã-Te, unire în cuget a toate Bisericile împãcate;
Bucurã-Te, adevãr de safir întru simtirea noastrã încrustat;
Bucurã-Te, sechinã însufletitã ce ne dai linistea de Sabat;
Bucurã-Te, voroava învesnicitã peste tãcerea de minune;
Bucurã-Te, Mireasã urzitoare de nesfârsitã rugãciune.

Condacul al 8-lea

Împãrãteasã, Doamnã Preasfântã,
Maicã neispititã de nuntã,
Tu esti singura inimã de om întru care nescãzut
Numele de mãrire cântã,
din tot rostul lui cel viu si neprefãcut.
Cununa laudelor o ai pentru aceasta Preacuratã
fiindcã în Tine doar, ca niciodatã
inima omului,
cu inima Domnului
au bãtut si bat laolaltã.
Rugãciunea ca un ornic al gândului si al cerului
curge la lãuntrul Tãu
si se-ngeamãnã cu limpedea ectenie a misterului
lângã dragostea lui Dumnezeu.
O, Tu, Cãrutã de Luminã neîntinatã
ne-ntrecutã, ne-nseratã!
Îmbuneazã-ne si pre noi cu darurile inimii, Binecuvântatã!
Si asa înzestrati si vrednici,
ca unei Biserici,
din toatã fiinta Tie ne vom da
ca drept si sfânt sã putem cânta: Aleluia!

Icosul al 8-lea

Maicã a Domnului, Inimã de Luminã,
Maicã a Domnului, Inima pãmântului,
Maicã a Domnului, Inimã fãrã vinã,
Maicã a Domnului, Inima Cuvântului!
Cãtre Tine râvnim rusinati si scãzuti
cu sufletul apus si genunchii frânti,
Cã de atâta pacoste de pãcat,
inima ni s-a învârtosat
cum e steiul cremenii albastre, mohorâtã nespus.
"Lãsatu-ne-a pe cãile mintii noastre
Domnul sã umblãm."
Ne atârnã prin pâclã gândul rãpus.
Dar, iatã, acum cãtre Tine ne plecãm
Maica lui Iisus,
îmbrãtiseazã-ne ca pre niste pietre ale vietii
dornice de izvoarele diminetii
diminetii neînserate,
si înviazã-ne cu inimi noi si curate
ca sã-Ti cântãm:
Bucurã-Te, arca de aliantã a sufletului meu;
Bucurã-Te, cufãr ferecat cu Numele lui Dumnezeu;
Bucurã-Te, corabie vie ce plutesti peste talazurile lumii;
Bucurã-Te, sicrias ferit de toate zãdãrniciile humii;
Bucurã-Te, tronule pre care viata se întemeiazã;
Bucurã-Te, cutie de cântec prin care sunã o razã;
Bucurã-Te, naos cuprinzãtor al tuturor slujirilor de har;
Bucurã-Te, chivot de gând al prea duhovnicescului altar;
Bucurã-Te, hram al cerurilor, în care mintea-i liturghisitor;
Bucurã-Te, sipet de foc în pieptul nostru al tuturor;
Bucurã-Te, Bisericã preadoritoare treimic sã se cunune;
Bucurã-Te, Mireasã urzitoare de nesfârsitã rugãciune.

Condacul al 9-lea

Doamne Iisuse Hristoase, Mirele inimii noastre cel blând!
Sunt si eu din neamul Preacuratei, vlãstar înfiat de curând.
Cãtre Tine mã aplec cu fruntea,
si mâna mi-o pun ca Toma la locul cel sfânt.
Strâns adunat în mine, asezat fãrã cuvânt
astept ca orbu-n puntea
"Luminii din adânc cea fãrã înserare,
si care-i pusã-n om ca un lãuntric soare
sã lumineze întreagã în încãperea fiintei".
Cum nu te vãd de noapte, grosimea de pãcate,
Te pipãi cu sfialã,
cu degetul nãdejdii, cu degetul credintei,
cu deget bãnuialã, cu deget de dorire si chiar de îndoialã,
Si neajuns as pune încã cealaltã mânã;
dar inima strãpunsã de fulger de arsurã,
îndurerat de dulce cu rãsuflarea-ngânã
chemarea Ta întreagã si fãrã voia mea
bãtaia rugãciunii aleargã spre luminã într-un Aleluia!

Icosul al 9-lea

Preasfântã Fecioarã Atotfolositoare,
Tu esti mai înalt-strãvãzãtoare
decât tot vârful Mintilor ceresti
si cunosti si tot chipul rânduielii suprafiresti
pentru Schimbarea la Fatã cea izbãvitoare.
Tu esti mãiestria, esti mestesugul, esti hãrnicia,
si toatã sfânta migalã omeneascã,
care la un loc ne face stihia
prielnicã sã se mântuiascã.
Si pentru care gura noastrã stãruie atâta sã Te proslãveascã:
Bucurã-Te, încuviintatã cunostintã a sfinteniei la amãnunt;
Bucurã-Te, sofianicã stiintã a lucrãrii prin lãuntric cuvânt;
Bucurã-Te, dumnezeiascã îndulcire a Numelui ca mirul vãrsat;
Bucurã-Te, monahiceascã iscusire în cântecul de lacrimi udat;
Bucurã-Te, mãsurã de picãturã pentru o seraficã pruncie;
Bucurã-Te, asprimea cea de aur de pe rogojina din pustie;
Bucurã-Te, cununa de litãnii din nodul mãtãniilor de pãr;
Bucurã-Te, anahoree de ungher sub al candelei sfielnic adevãr;
Bucurã-Te, izvod de scãunel pentru isihia rugãtoare;
Bucurã-Te, Tu zborul palmelor la rãpirea cea drept în picioare;
Bucurã-Te, surâs de engolpion pentru a inimii uscãciune;
Bucurã-Te, Mireasã urzitoare de nesfârsitã rugãciune.

Condacul al 10-lea

O! Doamna cea haricã fãrã cusur
Fecioara cu înariparea Marelui Vultur,
Semnul de-apocalipsã al neprihãnitului pântec
Bisericã nãscãtoare a omului lãuntric!
Ajutã-mã sã mã zidesc în negrãita fire
din depãnarea litaniei cu chemare subtire.
Si dã-mi naºterea cea luminoasã, Duhovnica mea,
ca din mãsura Învierii sã strig si eu: Aleluia!

Icosul al 10-lea

Tu, Darnica Maicã, Povãtuitoare de tainã,
Doamna nãdejdii, a înserãrii albastre,
Stãpânã cu trei luceferi pe hainã
si Sfântã Arghirã a neputintelor noastre!
Cãtre Tine din nou, iatã am silit!
Rãpus sunt de lume, de gânduri zdrobit.
Cã dupã sfatul cel sfânt si binecuvântare
pãrtas m-am fãcut la izbãvirea mea.
Hotãrâre am pus, îndreptatã si tare,
sã nevoiesc, toatã clipa, în a mã ruga.
Dar idolul de tãrânã, cugetul meu
nu-mi lasã rãgazul sã mã cuceresc,
sã fac din rugãciune cristelnita lui Dumnezeu
întru zdrobirea inimii spre care râvnesc.
Ajutã-mã, dar, Ajutãtoarea mea
si dã-mi darul de lacrimi, sarea pocãintei
ca sã-mi spãl cu ele duhul neputintei
si învrednicit iar sã îti pot cânta:
Bucurã-Te, trandafirul cel plâns al întoarcerii de tainã;
Bucurã-Te, duiosia pocãintei ce ai lumina drept hainã;
Bucurã-Te, bogoslovia lacrimii, dezvãluirea Întelepciunii;
Bucurã-Te, discernãmânt potrivit la suspinele lumii;
Bucurã-Te, raiule dãruit cu toate ploile izbãvirii;
Bucurã-Te, uimirea umezitã din privirea copilãriei;
Bucurã-Te, porfira sudorilor împãrãtesti ale Aminului;
Bucurã-Te, cristalul cel de har din lacrimile Spinului;
Bucurã-Te, bunãvointa de rouã ce pe credinciosi îi întãresti;
Bucurã-Te, ajutorintã, si-n cãdere a celor neduhovnicesti;
Bucurã-Te, omofor care te asterni peste orice slãbiciune;
Bucurã-Te, Mireasã urzitoare de nesfârsitã rugãciune.

Condacul al 11-lea

Multumesc Tie, Preamilostivã Maicã-Fecioarã,
cã m-ai scãpat de moartea cea de-a doua oarã,
Primejdia si ispita sunt doarã spre cercare.
Si prin chemãrile cele fãrã de încetare
ale prea-luminosului Nume de putere
simturile si voia inimii mele
au intrat în praguri de tãcere.
Slobod de ele
astept sã mã nãpãdeascã
auzul, vãzul si graiul cel dumnezeiesc,
În mine de-acum doar acestea sã se rosteascã.
Si Iubitul meu Însusi, Iisusul ceresc,
sã vadã, sã vorbeascã si sã înteleagã
prin chiar vãzul, auzul si voia mea întreagã.
Hristos sã vietuiascã asa
prin toatã vlaga mea
Ca Domnul Însusi sã strige prin mine: Aleluia!

Icosul al 11-lea

O, tu inimã si minte si cugete al meu!
Rãneste-te cu întrebãrile la Fata lui Dumnezeu.
Oare ce semn de-adeverire au roadele ceresti?
Si ce rãspuns sã auzi si tu, în rãspicãri duhovnicesti:
De roureazã peste tine chipul Vederii nezãrite,
întru lãrgimea cea de aur a închipuirilor sfintite,
adânc cu duhul tu vei fi pe strãlucire adunat,
cum a fost duhul Precistei în Sfânta Sfintelor curat,
Si-ai sã ajungi atât de nalt-rãsunãtor si potrivit
cum e o trâmbitã de laudã în care îngeri s-au rostit.
Si-ntru simtiri gingas vei fi ca floarea dreptului Iesei
care tresare-n patru zãri în asteptarea Celor Trei.
Spre acest semn flãmânzi suntem si Sfânta Doamnã sã ni-l dea
ca-n mijlocirea-i milostivã toti sã-i strigãm cu un stih asa:
Bucurã-Te, Tu scarã cu pragul în inima ce se închinã;
Bucurã-Te, asceticã neprihãnire de rugãciune seninã;
Bucurã-Te, cãldurã de har ce pânã în carne nãpãdesti;
Bucurã-Te, strãinã lucrare ce din urzeli ne sfintesti;
Bucurã-Te, Tu apã cereascã izvorâtã la gene din fund;
Bucurã-Te, pace dezlegatã de toatã puzderia de gând;
Bucurã-Te, luminis suitor al unei minti destãrmurite;
Bucurã-Te, vedere în duh a tainelor necovârsite;
Bucurã-Te, ciudatã strãfulgerare spre capul scãrii negrãit;
Bucurã-Te, iluminarea din inimã ce esti de nedestãinuit;
Bucurã-Te, nemãrginirea desãvârsirii cu trup de nestricãciune;
Bucurã-Te, Mireasã urzitoare de nesfârsitã rugãciune.

Condacul al 12-lea

Tu esti Amma împãrãteascã a sufletului meu.
Odihneste-mã sub adãpostul Chipului Tãu;
ca sub privirile Tale de auriu cãrbune
sã ard si eu nemistuit,
din plãmada arcanei de negrãit a trãirii de rugãciune.
Si dintru inelul Tãu de rãcoare,
Izvorule pecetluit,
din nou, mereu, sã îmi pot împrospãta,
cu unda harului Tãu de nelipsit,
marea pace a odihnei sãltãtoare.
Si mã încinge Sfântã Amma asa
cu veselia cea vie a biruintei
ca învãpãiat la alb sã pot cânta
din toatã isihia cunostintei: Aleluia!

Icosul al 12-lea

Maicã a Domnului, Duhovnica iubitoare a pãmântului!
Odrãsluitoarea predaniei de tainã a Cuvântului!
Tu esti dumnezeieste de linã si smeritã,
dar precum vorbeste Cântarea Cântãrilor,
Tu esti si nespus de dreaptã si cumplitã
"ca niste ostiri sub steagurile lor".
Esti clarã, esti seninã, esti ascutitã
ca un palos neîmblânzitor.
Si ai la Ierusalimul cerului grabnici ajutãtori,
pe toti cei ce sunt ai "lepãdãrii de sine" fiii Tãi sârguitori,
toti cei ai cetelor de pustnici, de anahoreti,
spita Ta toatã de duhovnici întelepti,
ce au în grija lor comori de binecuvântare,
toate cele lãmuritoare, curãtitoare si îndreptãtoare
ale neprihãnirii si milostivirii Tale netãrmuite,
toate cele ce la un loc sunt numite
"Gnoza cea curatã" sau Mostenirea Sfintilor
si pe care ni le pui la îndemânã vãdite
prin slovele, palmele si vorbele Pãrintilor,
pentru care de-a pururi nu vom sti a Te lãuda
a Te cinsti, a Te preamãri decât numai cântându-Ti asa:
Bucurã-Te, Spadã oblãduitoare a predaniei isihaste;
Bucurã-Te, garanta nemuritoare a înfierilor noastre;
Bucurã-Te, nãstrapa unde odihneste binecuvântarea Domnului;
Bucurã-Te, zadã care strãjuiesti sfânta prefacere a omului;
Bucurã-Te, destoinicã lucrãtoare a mãiestriilor tãcute;
Bucurã-Te, arhistratega cea mare a rãzboaielor nevãzute;
Bucurã-Te, ochi care ocrotesti dintru dulcea asprime;
Bucurã-Te, canon care rânduiesti cu ascutitã agerime;
Bucurã-Te, pavãzã ce pãzesti pãmântul celor vii;
Bucurã-Te, portal care opresti tot chipul de necurãtii;
Bucurã-Te, roatã de spulberare a duhului de urâciune;
Bucurã-Te, Mireasã urzitoare de nesfârsitã rugãciune.

Condacul al 13-lea

O! Maicã a Domnului, de-a pururi curatã
si Maicã a Omului binecuvântatã!
Ca douãzeci si patru de alãute si potire
aceastã închinãciune a noastrã sã fie
în revãrsarea ei neîncetatã.
Si cãtre Preasfânta Treime, suitã bucurie,
aducerea ei prea binemiresmatã,
de pe palmele Tale cãtre Hristosul Mire,
sã-si treacã prinosul de dreaptã-slãvire.
Ca sã putem cu Cerurile toate striga,
dintr-o îmbrãtisatã necovârsire
cel mai presus: Aleluia!

Acest condac se spune de trei ori, dupã care Icosul I si Condacul I.