Între Sfintii Pãrinti ai fost biruitor, cel ce în aceastã lume decãzutã spre pãrinteasca îmbrãtisare a cuviosilor celor din vechime ne cãlãuzesti, ca o punte peste adâncul necredintei. O, fratilor, nu plângeti, ci vã veseliti, cãci avem un neclãtit îndrumãtor:

Bucurã-te, Sfinte Paisie, dumnezeiascã punte cãtre Sfintii Pãrinti!

Ca înger în trup ai crescut din fragedã pruncie, pururea pe buze psalmi având si a inimii bãtaie dumnezeiascã slujbã. Pentru tinereasca ta neîntinare mãrire aducându-I lui Dumnezeu, aceste laude îti cântãm:

Bucurã-te, a îngerilor si a sfintilor uimire;

Bucurã-te, cãci multi au fost chemati, tu însã ai fost ales;

Bucurã-te, cel ce ai semãnat cu lacrimi, pentru a secera cu bucurie;

Bucurã-te, cel ce din pruncie ai iubit curãtia si tãcerea;

Bucurã-te, Sfinte Paisie, dumnezeiascã punte cãtre Sfintii Pãrinti!

Cãutând sã cunosti ceea ce întrece cunostinta, încã din tineretile tale ai dorit sã primesti tunderea cea cãlugãreascã. Atât de fierbinte ti-era dorul dupã Dumnezeu, încât toti cei ce te priveau ori auzeau de tine erau uimiti de râvna si de iubirea ta de liniste, si toti Îl mãreau pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

În tinerete ai primit pregãtire în cetatea Kievului si ai fost învãtat despre lucrurile acestei lumi, despre dumnezeii cei pãgâni si filozofi, însã dorind cunoasterea celeilalte lumi, ai lepãdat toate învãtãturile, cu nãzuinta de a intra la îngereasca scoalã a cãlugãriei. Din pricina aceasta îti cântãm tie:

Bucurã-te, cã din neamul tãu ca un ales te-ai înãltat;

Bucurã-te, cã numai stiinta lui Dumnezeu ai voit sã o înveti;

Bucurã-te, cel ce ai dorit sã devii monah, dându-ti seama de nestiinta ceasului mortii;

Bucurã-te, care nu ai dorit doar întelepciunea limbii;

Bucurã-te, cel ce de dragul Adevãrului ai pãtimit;

Bucurã-te, Sfinte Paisie, dumnezeiascã punte cãtre Sfintii Pãrinti!

Cu râvnã arzãtoare te-ai aplecat asupra sfintelor cãrti ale Pãrintilor, udând si rãsãdind cu grijã fiecare cuvânt în caldul pãmânt al inimii tale. Pãrãsindu-i pe toti cei dragi si lumea, îndelungatã viatã de peregrinãri ai început, cãutând un învãtãtor duhovnicesc. Cu lacrimi stropindu-ti calea, pururea Îi cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Vãrsând lacrimi ca mirul cel de mult pret si rugându-te cu inimã înfrântã, nestiind încotro sã purcezi, ti s-a aprins în suflet dorul de peregrinare si astfel ai plecat din cetatea Kievului, cãlãtorind cu duhul întristat ca un biet strãin si cãutându-ti patria cea cereascã. De la Domnul ai primit smerita cugetare si dreapta socotealã, asa cã-ti strigãm tie acestea:

Bucurã-te, pelerin al râvnei si rãbdãrii;

Bucurã-te, cel care cu lacrimi amare ai adãpat sãmânta dragostei lui Dumnezeu;

Bucurã-te, dârz si neclintit iubitor al adevãrului;

Bucurã-te, cã numai în ceruri ti-ai sfârsit amarnica ta cãlãtorie;

Bucurã-te, pelerin de filocalicã întelepciune;

Bucurã-te, Sfinte Paisie, dumnezeiascã punte cãtre Sfintii Pãrinti!

În lung si în lat ai cãutat prin mânãstiri un pãrinte duhovnicesc si un bãtrân care sã se necãjeascã cu tine si sã-ti deschidã cu drag cealaltã lume, însã nici unul n-ai aflat. Luptând împotriva furtunii cugetelor de îndoialã, cãlãtoria pãmânteascã ti-ai continuat-o, pururea strigând lui Dumnezeu: Aliluia!

Plângând fãrã de mângâiere, maica ta s-a pogorât întru adâncã supãrare la dorinta ta de a muri monahiceste acestei lumi, însã tu n-ai pregetat a urma Pãrintilor de demult pe calea cea strâmtã cãtre ceruri, apoi, precum ai deschide o carte, ochii inimii ei de lumea Sfintilor Pãrinti au fost deschisi, cãlãuzind-o si pe dânsa cãtre viata cea cãlugãreascã. Asadar, acum aceste laude îti cântãm:

Bucurã-te, cel pe care nici un lant al lumii acesteia nu te-a încãtusat;

Bucurã-te, cel ce maica ti-ai slobozit-o din grozãvia acestei lumi;

Bucurã-te, cel care pãmântul cel rece al Rusiei cu ale tale fierbinti rugãciuni l-ai încãlzit;

Bucurã-te, cel ce în cuptor ai fost încercat si te-ai arãtat a fi lãmurit;

Bucurã-te, vas de neîncetatã rugãciune;

Bucurã-te, apãrãtor al cãilor Pãrintilor celor din vechime;

Bucurã-te, Sfinte Paisie, dumnezeiascã punte cãtre Sfintii Pãrinti!

În curãtie iubindu-L pe Dumnezeu din tineretile tale, o, minunate Paisie, împreunã cu prietenii tãi ai fãcut un neclintit jurãmânt: ca niciodatã sã nu sãlãsluiesti în mânãstiri în care-i slavã, tihnã si trupeascã înlesnire, ci sãrãcia lui Hristos s-o urmezi. Ai scuturat astfel toatã apãsarea pãmânteascã si cu dumnezeiascã dragoste bãtând puternici, pe aripi de post si rugãciune spre Soarele dreptãtii te-ai înãltat, strigând: Aliluia!

Al sufletului ochi fiindu-ti fãrã ascunzisuri, ca un adevãrat ucenic al lui Hristos întreaga fãtãrnicie ai urât si rãstignindu-te lumii, tot binele cel pãmântesc ai lepãdat, spre a pãsi pe urmele Stãpânului. Ajuns-ai astfel cuvios al celor cuviosi, cãlãuzindu-ti ucenicii pe calea ce tu o ai bãtãtorit. De mânã îndreaptã-ne, rugãmu-ne, si pe noi, cei orbiti de patimi si ologiti de trândãvie, dar care cu dragoste îti cântãm:

Bucurã-te, suflet curat, neîntinat de aluatul fariseilor si al saducheilor;

Bucurã-te, israelit adevãrat în care nu este viclesug;

Bucurã-te, iubitor al chipului cãlugãresc nemãsluit;

Bucurã-te, cãci aflat-ai cea ce cu frângere de inimã ai cãutat;

Bucurã-te, ale cãrui comori si inimã au fost cu Dumnezeu în ceruri;

Bucurã-te, cel care cu bogate haine de nuntã fiind învesmântat, n-ai avut nevoie de zdrentele murdare ale Mariei în desert;

Bucurã-te, Sfinte Paisie, dumnezeiascã punte cãtre Sfintii Pãrinti!

Pânã la Sfântul Munte al Athosului cercetând în singuraticã vietuire de lipsuri si chinuri, acolo te-ai sãlãsluit. Suferit-ai foame, sete, boalã si necaz, însã nicãieri tânjita legãturã dintre un fiu si al sãu duhovnicesc pãrinte nu era de aflat. Nãvãlirile patimilor, diavoli si chiar moarte înfruntând, nicicând n-ai încetat a striga: Aliluia!

Departe lepãdând înselãciunea diavoleascã si asupra tuturor ispitelor fãcându-te biruitor, ai fost cercetat din a lui Dumnezeu fãgãduintã de cãtre cel ce întru monahism te-a tuns, de Staretul Vasile, care învãtându-te felurite vietuiri cãlugãresti, a plecat, singur lãsându-te iarãsi. Noi, cei care fii sub mantie îti suntem, tie astfel îti strigãm:

Bucurã-te, cel care suferit-ai cu trupul pentru ca sã încetezi a mai pãcãtui;

Bucurã-te, mare binefãcãtor al Muntelui Athos;

Bucurã-te, mirarea îngerilor si diavoleascã ranã;

Bucurã-te, nevoitor care ai înaintat din putere în putere;

Bucurã-te, cãci în a ta sãrãcie aveai lumea întreagã;

Bucurã-te, Sfinte Paisie, dumnezeiascã punte cãtre Sfintii Pãrinti!

Pe când duceai viatã de ostenealã si în Sfântul Munte Athos, dorind a descoperi taina cea din veac ascunsã, ti-a fost trimis de Dumnezeu un împreunã-nevoitor. Poruncile lui Dumnezeu truditu-te-ai cu dânsul a le face si într-un suflet fiind, si voile în fata celuilalt tãindu-si-le fiecare, ai dragostei adevãrate pentru Dumnezeu mostenitori amândoi v-ati fãcut, strigând: Aliluia!

Având deplinã pace în nevointã, ostenindu-te, arzând cu duhul si în desãvârsitã smerenie si dragoste de Dumnezeu înaintând, ai fost cercetat de multi care doreau sã fie ucenicii tãi si împotriva vointei tale îngãduitu-i-ai pe toti acesti copii ai tãi care nãdãjduiau spre ale tale iubitoare îndrumãri (povãtuiri), înmulteascã-ti-se fiii, asa încât împreunã sã ne socotesti chiar si pe noi, cei care-ti cântãm tie:

Bucurã-te, cel ce vrerea proprie o ai tãiat si ai ajuns voia lui Dumnezeu;

Bucurã-te, al traditiei Apostolilor mostenitor;

Bucurã-te, înnoitorul vietii de obste;

Bucurã-te, cel ce te-ai silit a lua prin strãduintã Împãrãtia cerurilor;

Bucurã-te, cel ce inima îndureratã cu dragoste o ai îmbrãtisat;

Bucurã-te, cel ce cu smeritã cugetare pe toti i-ai povãtuit;

Bucurã-te, Sfinte Paisie, dumnezeiascã punte cãtre Sfintii Pãrinti!

Dobândind o turmã de ucenici care lumea cea desartã a o pãrãsi si cugetele spre lucrurile cele dumnezeiesti a le îndrepta au dorit, fost-ai ales de cãtre Dumnezeu al fiilor pãstor. Cãutat-ai o datã un pãrinte duhovnicesc, acum însã tu esti duhovnicescul pãrinte care la ceruri ne înalti pe noi, cei ce lui Dumnezeu Îi strigãm: Aliluia!

Întãrind viata cea de obste, din copierea vechilor scrieri ale Pãrintilor ai fãcut tinta de cãpãtâi a mânãstirii. Pururea cãutând un sãlas în care sã te adâncesti în lumea marilor Sfinti Cuviosi locuitori în pustie, dorit-ai din inimã sã pregãtesti spre tipãrire manuscrise cãlugãresti, de dragul viitorilor cãutãtori de Dumnezeu si al nostru, care cu pocãintã îti cântãm:

Bucurã-te, iubitor pãrinte al celor alungati si singuri;

Bucurã-te, vãzãtorule de Dumnezeu;

Bucurã-te, mult-pãtimitorule;

Bucurã-te, cel care te-ai jertfit pentru copiii tãi;

Bucurã-te, rãsãritul cel nou al vietii cãlugãresti;

Bucurã-te, cel ce cu lacrimile tale ai adãpat pomul cel adormit al stãretiei;

Bucurã-te, blând mustrãtor al sufletelor pe care le-ai îndemnat spre portile raiului;

Bucurã-te, Sfinte Paisie, dumnezeiascã punte cãtre Sfintii Pãrinti!

Cetele îngeresti în ceruri neîncetat te mãresc, cãci în cinul cãlugãresc atât de multi ai adus, încât mânãstirea ta s-a umplut pânã peste margini. Ai pornit astfel spre pãmântul Moldovei ca sã durezi o cetate monahiceascã, pururea învãtându-ti fiii în rugãciunea inimii si în smerenie. Asa povãtuieste-ne pe calea mântuirii si pe noi, cei ce lui Dumnezeu Îi cântãm: Aliluia!

Urmând chinurile lui Hristos si pe urmele cuviosilor celor din vechime pãsind, ai fost cãpetenie biruitoare în rãzboiul cel duhovnicesc, având rugãciunea ca sabie si scrierile Sfintilor Pãrinti ca ochi ai sufletului prin care ti s-a dãruit vedere dincolo de aceastã lume. Pentru aceasta îti strigãm:

Bucurã-te, cel care ai urmat pasii Sfântului Antonie cel Mare;

Bucurã-te, reziditor al vietii chinoviale ca pe vremea Sfântului Pahomie cel Mare;

Bucurã-te, cel ce în nord Tebaida Egiptului ai reînviat-o;

Bucurã-te, cel în care toatã nevointa crestineascã s-a cuprins;

Bucurã-te, mângâietor al cãlugãrilor necãjiti din vremurile de pe urmã;

Bucurã-te, Sfinte Paisie, dumnezeiascã punte cãtre Sfintii Pãrinti!

În anii de osteneli, noapte si zi, cu pana de copist ai întocmit scrierea cea duhovniceascã ce se cheamã Filocalia. Cum inima ta odihnã a aflat în aceste duhovnicesti învãtãturi de neîncetatã rugãciune lãuntricã, tãcere si nevãzut rãzboi, si noi pretuim osteneala ta de iubire si lui Dumnezeu Îi strigãm: Aliluia!

Vãzând mãretia ostenelilor tale si harul dat tie de cãtre Dumnezeu, inimile ni se fac neputincioase. Cum oare în viata cea fãrã de sfârsit parte cu tine sã avem noi, cei ce poruncile tale am dispretuit? Ai milã de noi, cei nãruiti, care cu jale îti strigãm si zicem:

Bucurã-te, cel ce pana de copist în cerneala smereniei ai înmuiat-o;

Bucurã-te, cel care cuvintele Sfintilor Pãrinti pe zapisul inimii le-ai înscris;

Bucurã-te, cel ce mintea Pãrintilor ai dobândit;

Bucurã-te, cel care cãrtile duhovnicesti ca pe holdele de grâu le-ai secerat;

Bucurã-te, cãci precum o albinã strângând nectar, dulcile ziceri ale Pãrintilor celor din vechime le-ai adunat;

Bucurã-te, culegãtor al “florilor de câmp” de filocalicã întelepciune;

Bucurã-te, Sfinte Paisie, dumnezeiascã punte cãtre Sfintii Pãrinti!

Duioase cântãri eu, desi nevrednic, tie îti dãruiesc, cãci a cui inimã poate sã nu-ti cânte lin, cu lacrimi, auzind de a ta sfântã viatã; cãci si sufletul când s-a despãrtit de trup dupã o întreagã viatã de pasnicã amãrãciune, n-a încetat a cânta: Aliluia!

Cunoscând mai dinainte ziua grabnicei tale plecãri cãtre cealaltã lume, ostenelile nevointei tale nu le-ai împutinat, ci sporitu-le-ai din dragoste pentru Dumnezeu. Ai plecat de la noi, unit fiind cu Dumnezeu, o, Sfânt Pãrinte al nostru si învãtãtor. Noi, ai tãi fii duhovnicesti, orfani rãmasi acum, nu încetãm a cânta:

Bucurã-te, vãzãtor care mai dinainte zãrit-ai când vei pleca spre cealaltã lume;

Bucurã-te, cãci pentru singurul lucru care trebuie ai vietuit si ai murit;

Bucurã-te, cã vãzându-ti pletele albite de patristicã întelepciune, tie ne închinãm;

Bucurã-te, cel care cu Dumnezeu te-ai contopit;

Bucurã-te, cel ce trimis-ai ucenici sã semene mintea Pãrintilor;

Bucurã-te, sãmântã înfloritoare de strãveche întelepciune;

Bucurã-te, Sfinte Paisie, dumnezeiascã punte cãtre Sfintii Pãrinti!

Desi de cuvintele tale cele dulci si de a ta fatã luminoasã am fost lipsiti a le privi, ca singurã mângâiere în necazuri avem a ta cereascã mijlocire si mostenirea ta cea fãrã de sfârsit ce vine spre a noastrã caldã îmbrãtisare. Osteneala de dragoste neclintiti tinând, lui Dumnezeu Îi strigãm: Aliluia!

În patria ta cereascã te-ai unit acum de-a pururi cu ai tãi iubiti învãtãtori, Pãrintii din vechime. Cum în lumea cea mai presus de ceruri a îngerilor si a sfintilor te afli, rugãmu-te de scaunul lui Hristos sã te apropii pentru a sufletelor noastre mântuire, aceste cântãri zicându-ti:

Bucurã-te, cãci urmele tale ce duc cãtre Împãrãtia cerurilor vom urma;

Bucurã-te, cã Dumnezeu a descoperit frumusetea rugãciunii tale;

Bucurã-te, cãci nu esti din aceastã lume;

Bucurã-te, al mânãstirilor înnoitor si insuflarea cãlugãrilor;

Bucurã-te, cel ce ai reaprins lumina stãretiei, lãsând lant viu de ucenici;

Bucurã-te, cãci pe acest pãmânt fiind, mintea si inima ti-erau în ceruri;

Bucurã-te, Sfinte Paisie, dumnezeiascã punte cãtre Sfintii Pãrinti!

O, mult lãudate si prea fericite Pãrinte Paisie, primeste aceastã smeritã rugãciune a noastrã, fiind ferit prin smerenie urcatã pe învãtãturile Sfintilor Pãrinti cãtre înãltimile rugãciunii, ajutã-ne pe noi, care nu stim cum sã ne ostenim si cum sã ne rugãm. Îndurã-te de noi, ucenicii tãi cei fãrâmati, învãtându-ne dragostea de cele bune si slobozindu-ne de chinurile cele viitoare pe toti cei ce lui Dumnezeu Îi cântãm: Aliluia!

(Acest condac se zice de 3 ori; dupã aceasta se zice iarãsi Icosul 1: “Înger în trup crescut-ai...” si Condacul 1: “Între Sfintii Pãrinti biruitor...” si otpustul)

Traducere:
Monahul Vasile - Mãnãstirea Vatopedi, Sfântul Munte Athos