VI. "SEMNE DIN CER"

PERSPECTIVA CREŞTIN-ORTODOXĂ ASUPRA OBIECTELOR ZBURĂTOARE NEIDENTIFICATE (OZN-urilor)

Deceniile care au urmat celui de al II-lea Război Mondial au fost marcate nu numai de proliferarea uluitoare a cultelor orientale (mai ales în Occident) ci şi de un fenomen paralel care, deşi în aparenţă neavând nici o legătură cu religia, se dovedeşte a fi la o privire mai atentă un semn tot atât de clar al erei "post-creştine" ca şi "noua conştiinţă religioasă" sau cultele orientale. Acesta este fenomenul "obiectelor zburătoare neidentificate", care virtual au fost văzute în toate părţile lumii, începând cu prima "farfurie zburătoare" reperată în 1947.

Credulitatea şi superstiţia omenească, care sunt la fel de mult răspândite astăzi ca oricând în istoria omenirii, au făcut ca acest fenomen să fie întrucâtva asociat cu "manifestările bizare" ale diferitelor pseudo-religii contemporane. Într-o măsură nu mai mică însă, el a suscitat şi interesul responsabil al unor reputaţi oameni de ştiinţă şi chiar al unor echipe guvernamentale, interes ce s-a concretizat în publicarea unor studii şi cărţi.

Aceste investigaţii nu au ajuns de fapt la nişte rezultate pozitive în identificarea fizică a acestor obiecte zburătoare. Dar ipotezele cele mai noi, pe care le-au avansat cercetătorii pentru a explica fenomenele, sunt cu mult mai plauzibile decât vechile teorii de până acum.

În acelaşi timp însă, aceste ipoteze de ultimă oră ne aduc în prezenţa unei "graniţe a realului" (chiar aşa se şi in­titulează una din lucrările ştiinţifice menţionate), adică la limita unei realităţi psihice şi spirituale pe care, oamenii de ştiinţă respectivi nu sunt pregătiţi să o investigheze. În schimb, bogăţia de informaţii referitoare tocmai la această realitate, aşa cum o aflăm din textele patristice şi din Sfânta Scriptură, îl plasează pe observatorul creştin ortodox în poziţia privilegiată din care el are toate datele care să-i permită să evalueze aceste noi ipoteze şi fenomene "OZN" în general.

Dar observatorul creştin ortodox este interesat nu atât de fenomenele ca atare, cât de mentalitatea asociată cu ele: cum interpretează oamenii în general OZN-urile şi de ce? Printre primii care au abordat problema OZN-urilor în acest mod se numără şi celebrul psiholog elveţian C.G. Jung, în foarte seriosul său studiu din 1959, Flying Saucers: A Modern Myth of Things Seen in the Skies. (Farfuriile zburătoare: un mit modern al obiectelor văzute pe cer).

În această carte Jung abordează fenomenul în primul rând din perspectiva semnificaţiei lui psihologice şi religioase. Şi, deşi nu l-a clasat ca aparţinând "realităţii obiective", el a identificat cu toate acestea în mod just zona cunoaşterii umane, căreia îi aparţine. Oamenii de ştiinţă contemporani, chiar dacă pornesc de la latura "obiectivă" iar nu cea psihologică a problemei, sunt şi ei nevoiţi să apeleze la ipotezele "psihice" pentru a putea explica aceste fenomene.

În abordarea laturii religioase şi psihice a fenomenelor OZN, este mai înainte de toate important pentru noi să înţelegem cadrul general în limitele căruia s-au interpretat în general fenomenele OZN (de către cei care au crezut în existenţa lor, desigur), încă de pe vremea primelor lor manifestări la sfârşitul anilor '40. Ce anume erau oamenii pregătiţi să vadă pe cer? Răspunsul la această întrebare se poate afla aruncând o privire rapidă asupra literaturii "ştiinţifico-fantastice" de mare popularitate.

1. Atmosfera science-fiction

Originile acestui gen de literatură sunt îndeobşte plasate la începuturile secolului XIX. Unii preferă să-l considere precursor pe Edgar Allan Poe, care combină un stil de un realism foarte persuasiv cu o substanţă narativă atinsă întotdeauna de "misterios" şi de "ocult". Alţii o consideră precursoare a literaturii ştiinţifico-fantastice pe contemporana lui Poe, scriitoarea Mary Wollstonecraft Shelley (soţia celebrului poet), care, în cartea sa "Frankestein, or the Modern Prometheus" (Frankestein sau Prometeul modern, tradusă recent şi în româneşte, n. tr.) combină ştiinţă fantezistă şi ocultism într-un mod ce caracterizează multe scrieri ştiinţifico-fantastice de atunci încoace.

Povestirea ştiinţifico-fantastică tipică avea să apară însă la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, odată cu Jules Verne şi H. G. Wells. Apoi, trecând prin faza manifestărilor literare de mâna a doua, aşa cum apăreau ele în periodicele ieftine din America anilor 1939 şi 1940, genul science-fiction a ajuns la maturitate şi a devenit o formă literară de prestigiu internaţional în deceniile din urmă. Mai mult, un număr de filme de maximă audienţă atestă cât de mult atmosfera SF captivează imaginaţia maselor.

Filmele SF ieftine şi mai curând de senzaţie ale anilor '50 au făcut loc în ultimii aproximativ zece ani altora mai moderne, care îşi spun "de idei", cum ar fi Odiseea spaţială­ 2001, Războiul stelelor, sau Întâlnirea de gradul III, fără a mai menţiona unul din cele mai lungi şi mai gustate seriale de televiziune americane, Star Trek (distribuit şi pe postul nostru naţional de televiziune, n. tr.).

Filozofia sau mai curând ideologia care stă la baza spiritului SF şi care îl generează, este împărtăşită, chiar dacă numai implicit, de toţi creatorii de SF. Această filozofie ar putea fi rezumată astfel:

1. Religia în sens tradiţional este fie cu totul absentă, fie prezentă în mod accidental sau artificial. Chiar ca formă literară, SF-ul este în mod vizibil produsul unei perioade deja "post-creştine" (aşa cum este cazul povestirilor lui Poe şi Shelley). Universul SF este cu totul secularist, deşi în el se amestecă adesea nuanţe oculte sau orientale. "Dumnezeu", atunci când este menţionat, este prezentat ca o putere vagă şi lipsită de contur, iar nu ca o fiinţă personală (de ex. "Forţa" din Războiul Stelelor, o energie cosmică care are atât un aspect pozitiv cât şi unul negativ). Fascinaţia crescândă a omului contemporan faţă de temele SF este o reflectare directă a pierderii valorilor religioase tradiţionale.

2. În centrul universului SF nu se mai situează Dumnezeu, ci omul, dar nu omul aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, ci aşa cum va "deveni" el în viitor, conform mitologiei evoluţioniste moderne. Deşi eroii povestirilor SF sunt în general oameni obişnuiţi, nu ei sunt cei care ies în prim plan, ci întâlnirile lor cu diferite tipuri de "supraoameni" ce reprezintă rase "supraevoluate" ale viitorului (sau uneori ale trecutului) care de cele mai multe ori provin "din alte galaxii".

Ideea că există forme de viaţă inteligentă "mult evoluată" pe alte planete a devenit atât de înrădăcinată în mentalitatea contemporană, încât până şi în cele mai respectabile speculaţii ştiinţifice (sau semiştiinţifice) ea este socotită ca ceva de la sine înţeles.

Astfel, într-o foarte populară serie de cărţi (Erich von Daniken, Chariots of the Gods - Carele zeilor -, Gods from OuterSpace - Zeii din spaţiul cosmic) se aduc aşa zise dovezi ale prezenţei fiinţelor "extraterestre" sau ale unor "zei" în preistorie, cărora li s-ar datora apariţia subită a inteligenţei la om, inteligenţă care este anevoie de explicat prin teoria evoluţionistă obişnuită.

Cercetători de prestigiu din Rusia speculează că distrugerea Sodomei şi Gomorei s-ar datora unei explozii nucleare, că în urmă cu secole pământul a fost vizitat de fiinţe "extraterestre", că Iisus Hristos se poate să fi fost un astfel de "cosmonaut" şi că astăzi "este posibil să ne aflăm în pragul unei "a doua veniri" a acestor fiinţe inteligente din spaţiul extraterestru.[1]

Cercetători la fel de reputaţi din lumea occidentală cred destul de serios în existenţa "inteligenţelor extraterestre", din- moment ce de aproape 18 ani încoace ei încearcă, prin intermediul telescoapelor radio, să intre în legătură cu ele. Există în întreaga lume cel puţin şase programe de cercetare conduse de astronomi, care încearcă să recepţioneze semnale radio de la fiinţe inteligente din spaţiul extraterestru.

De asemenea, "teologi" protestanţi şi romano-catolici contemporani, care s-au obişnuit să urmeze orice idee nouă pe care o lansează "ştiinţa", fac la rândul lor speculaţii în cadrul noului domeniu al "exoteologiei" (adică "teologia spaţiului cosmic"), cu privire la natura raselor "extraterestre" (v. rev. Times, 24 aprilie 1978). Este de netăgăduit că mitul SF îi fascinează cu putere până şi pe cei mai luminaţi intelectuali şi oameni de ştiinţă ai zilelor noastre.

Fiinţele "evoluate" ale viitorului, aşa cum apar ele în literatura SF, sunt prezentate invariabil ca unele ce au "depăşit" limitele umanităţii obişnuite, mai ales cele ale "personalităţii". Asemenea lui "Dumnezeul" din povestirile SF, "omul" a devenit şi el o impersonalitate bizară. În cartea Childhood's End (Sfârşitul copilăriei) a lui Arthur C. Clarke, noua rasă de oameni are fizionomia caracteristică vârstei copilăriei, însă chipurile sunt total lipsite de personalitate; aceste fiinţe sunt pe cale de a suferi transformări "evolutive" încă şi mai înalte, până la absorbirea într-o "Supraminte" impersonală.

În general literatura SF - ale cărei idei se află în opoziţie diametrală faţă de învăţătura creştină, dar în concordanţă perfectă cu unele şcoli filozofice orientale - vede "progresul evoluţionist" şi "spiritualitatea" în termenii unei depersonalizări crescânde.

3. Umanitatea şi lumea viitorului sunt văzute, în termenii SF, ca "proiecţii" ale descoperirilor ştiinţifice celor mai noi; "proiecţii" care nu sunt câtuşi de puţin lipsite de substanţă, pentru că ele corespund remarcabil cu realitatea cotidiană a experienţelor ocultiste şi demonice, aşa cum s-au desfăşurat ele de-a lungul tuturor veacurilor.

Iată câteva dintre caracteristicile acestor fiinţe "supra­evoluate" ale viitorului: comunicarea prin telepatie, capacitatea de a zbura, de a apărea şi a dispărea, transformarea aspectului unor obiecte sau crearea de scene şi creaturi iluzorii prin "gândirea pură", mişcarea la viteze ce depăşesc cu mult mijloacele tehnologiei moderne, capacitatea de a supune alte persoane propriei voinţe, precum şi propovăduirea unei filozofii "spirituale" care se plasează "dincolo de orice religie" şi care promite sosirea unui timp în care "inteligenţele avan­sate" nu vor mai depinde de materie.

Într-adevăr, toate aceste lucruri se obţin prin nimic altceva decât prin practici sataniste şi vrăjitoreşti tipice. Într-o istorie a literaturii SF se notează că, "un aspect persistent al creaţiilor SF este dorinţa de a transcende experienţa normală prin intermediul unor personaje şi evenimente care depăşesc condiţiile de spaţiu şi de timp normale”.[2] 

Scenariile unor filme ca "Star Trek", precum şi multe alte povestiri SF, seamănă foarte bine prin unele locuri (mai ales în amănuntele lor "ştiinţific" - viitorologice) cu unele descrieri din "Vieţile Sfinţilor Părinţi", pe vremea cărora activităţile vrăjitoreşti erau ceva obişnuit la popoarele păgâne, printre care sfinţii erau de multe ori nevoiţi să-şi ducă viaţa.

Literatura ştiinţifico-fantastică nu are mai nimic ştiinţific, şi nici prea "viitorologică" nu este. Ea se prezintă mai degrabă ca o întoarcere la originile "mistice" ale ştiinţei moderne - ştiinţa dinaintea "iluminismului" secolelor XVII şi XVIII, care era foarte apropiată de ocultism.

În aceeaşi istorie a literaturii SF se notează că "rădăcinile literaturii SF, ca şi rădăcinile ştiinţei, se situează în zonele magicului şi miticului" (Scholes şi Rabkin). Cercetările şi experimentele contemporane din aşa-zisul domeniu al parapsihologiei indică şi ele o viitoare joncţiune între "ştiinţă" şi ocultism, dezvoltare care se află în deplină armonie cu literatura SF.

Literatura SF din Uniunea Sovietică (care se bucură acolo de aceeaşi popularitate ca şi în Vest, deşi cunoaşte dezvoltări uşor diferite), cunoaşte exact aceleaşi teme ca şi literatura SF din aria occidentală. În general, temele "metafizice" ale literaturii SF sovietice (care se scrie sub ochiul atent al cenzorului "materialist"), sunt de influenţă occidentală sau sunt inspirate direct de spiritualitatea hinduistă, aşa cum se remarcă în cazul scriitorului Ivan Efremov. Cititorul sovietic de literatură SF rămâne, potrivit unui critic, "cu o capacitate vagă de a distinge demarcaţiile critice dintre ştiinţă şi magie, dintre omul de ştiinţă şi vrăjitor, dintre viitor şi fantezie".

Literatura SF, atât din Vest cât şi din Est, ca şi celelalte aspecte ale culturii contemporane, „confirmă în întregime - spune acelaşi autor -, faptul că faza superioară a umanităţii o constituie ocultismul”.[3]

4. Prin însăşi natura sa "viitorologică", literatura SF tinde să devină utopică. Câteva romane sau povestiri chiar descriu o societate perfectă a viitorului, dar cele mai multe dintre ele se ocupă de "evoluţia" societăţii moderne la o stare mai avansată, sau cu întâlnirea cu civilizaţii superioare de pe altă planetă, cu speranţa (care uneori este prezentată ca realitate) că problemele cotidiene ca şi limitările condiţiei umane pot fi depăşite. În creaţiile lui Efremov (şi nu numai), comunismul devine "cosmic" şi "începe să dobândească calităţi nemateriale", iar "civilizaţia post-industrială va fi ca aceea de tip hinduist"[4]. 

"Fiinţele avansate" din spaţiul cosmic sunt adesea înzestrate cu calităţi "mântuitoare", iar aterizările navelor spaţiale sunt semnul unor evenimente "apocaliptice" - de obicei sosirea unor fiinţe binevoitoare care să conducă oamenii în "progresul lor evolutiv".

Într-un cuvânt, literatura SF a secolului XX este în ea însăşi un semn grăitor al pierderii valorilor şi mentalităţii creştine în interpretarea lumii. Ea a devenit un puternic vehicul de diseminare a unei filozofii necreştine asupra vieţii şi istoriei, manifestând mai curând, pe faţă sau în ascuns, influenţe ocultiste şi orientale. Şi tot această literatură, într-o perioadă crucială de criză şi tranziţie a civilizaţiei umane, a constituit o forţă de prim ordin în crearea speranţei şi a stării de aşteptare actuale a „fiinţelor extraterestre", care vor veni şi vor rezolva problemele omenirii, călăuzind-o către o nouă eră "cosmică" a istoriei sale.

Pretinzând că este "ştiinţifică şi nereligioasă", literatura SF în realitate este un mijloc propagandistic de vârf (de formă secularistă) în mediatizarea "noii conştiinţe religioase" ce invadează omenirea, pe măsură ce creştinismul autentic supravieţuieşte în arii etnice şi geografice tot mai restrâns.

Toată această prezentare a constituit cadrul necesar pentru introducerea cazurilor concrete de apariţii OZN, care corespund în mod ciudat cu aşteptările pseudo­religioase spre care este stimulat omul "civilizaţiei post­creştine"!

2. Apariţii ale OZN-urilor şi investigarea lor ştiinţifică

Deşi ficţiune, ar putea spune cineva, literatura SF a pregătit întrucâtva omenirea pentru apariţia OZN-urilor, noi în mod evident, neputând înţelege realitatea lor "obiectivă" pe baza literaturii sau aşteptărilor şi fanteziilor omeneşti.

Înainte de a încerca să aflăm ce sunt OZN-urile, trebuie mai întâi să cunoaştem natura şi gradul de încredere pe care îl putem acorda observaţiilor care s-au făcut asupra lor. Există cu adevărat OZN-uri? Sau este vorba doar de percepţiile false, pe de o parte şi dorinţa de împlinire psihologică şi pseudo-religioasă pe de altă parte?

Un rezumat foarte solid documentat al fenomenului OZN a fost dat de către Dr. Jaques Vallee, un cercetător francez care în prezent locuieşte în California, expert în astrofizică şi în ştiinţa computerelor, şi care a făcut parte, mai mulţi ani, din comisiile de investigare ştiinţifică a rapoartelor referitoare la OZN-uri. Mărturia lui este cu atât mai preţioasă, cu cât el a studiat cazurile de apariţii OZN şi din afara Statelor Unite, mai ales din Franţa, ceea ce întregeşte considerabil tabloul general al fenomenului.

Dr. Vallee afirmă[5] că, deşi obiecte zburătoare ciudate au mai fost observate în secolele trecute, "istoria lor modernă" începe odată cu transformarea lor într-un fenomen de masă, adică odată cu anii celui de-al doilea Război Mondial şi de atunci înainte. Pe continentul american fenomenul a fost receptat prima oară în 1947, dar el se repetase de mai multe ori până atunci în ţări ale Europei. 

În timpul celui de-al II-lea Război Mondial., mulţi piloţi raportau luminiţe ciudate ce păreau că se află sub un control inteligent, iar în 1946, mai ales în luna iulie, a fost un adevărat val de astfel de apariţii, în Suedia şi în alte ţări nord-europene. Iniţial s-a presupus că obiectele percepute în acest val scandinav sunt "meteori", apoi că ar fi "rachete" (sau "rachete fantomă") sau chiar "bombe", şi uneori că sunt "un nou tip de navă spaţială", capabilă de mişcări cu totul neobişnuite în spaţiu şi care nu lasă nici o urmă pe sol, nici măcar atunci când par că aterizează.

Presa europeană era plină de ştiri referitoare la valul acestor apariţii şi toată lumea în Suedia vorbea despre ele; ele se comunicau de ordinul miilor, dar în nici măcar unul dintre cazuri nu s-a emis ipoteza originii lor "extraterestre" sau "interplanetare". Dr. Vallee conchide că "valul" a constat din apariţia unor obiecte reale, dar rămase neidentificate şi că el nu se poate pune pe seama "rumorilor" pre-existente despre OZN-urile sau despre "vizitatorii din spaţiul extraterestru".

Conform cercetărilor sale, din acest "val de farfurii zburătoare" şi din altele ce i-au urmat, lipseşte orice asociere între interesul crescând al maselor pentru literatura SF şi curbele maxime ale apariţiei bizarelor obiecte după cum nici cu ani înainte, când Orson Wells panicase întreaga opinie publică americană în 1938, cu a sa adaptare radiofonică după Războiul lumilor (H. G. Wells), nu existase nici o idee despre vreun "val de farfurii zburătoare".

El concluziona că "naşterea, creşterea şi extinderea unui val OZN este un fenomen obiectiv, independent de influenţa conştientă sau inconştientă a martorilor oculari sau a reacţiilor lor faţă de el".

Prima reperare, care s-a înregistrat în Statele Unite şi care a fost preluată şi difuzată în masă de mass-media americană, a avut loc în iunie 1947, când Kenneth Arnold, un comis voiajor care îşi pilota la acea oră propriul avion, a văzut nouă obiecte în formă de disc, asemenea unor "farfurii" ce zburau în apropiere de Muntele Rainier din Statul Washington. Ziarele au preluat imediat vestea şi astfel a început era "farfuriilor zburătoare".

Ceea ce este totuşi interesant, este că aceasta nu a fost prima apariţie OZN americană; s-au făcut alte observări nepopularizate, în lunile de dinaintea acesteia. Mai devreme, în aceeaşi lună, avusese loc un val OZN în Ungaria, atestat de cincizeci de martori oculari.

Deci, se vede clar că apariţiile OZN din 1947 nu se datorează nicidecum peste tot isteriei colective generate de incidentul Arnold. S-au mai semnalat şi alte apariţii în cadrul valului american din 1947, mai cu seamă în lunile iunie, iulie şi august. Deşi unele ziare făceau speculaţii despre "vizitatorii interplanetari", apariţiile erau totuşi luate în serios de oamenii de ştiinţă, care presupuneau că se află în faţa unei tehnologii foarte avansate, după toate probabilităţile americane, sau poate chiar ruseşti.

Un al doilea val s-a manifestat în iulie 1948, cu apariţii în America şi în Franţa. În Statele Unite nişte piloţi aflaţi în zbor de noapte la bordul unui DC-3 al companiei Eastern Airline au văzut o navă de zbor în formă de torpilă cu două rânduri de "hublouri", înconjurată de un soi de aură albăstruie şi emiţând o coadă de flăcări portocalii. În august al aceluiaşi an s-au înregistrat numeroase apariţii la Saigon şi în alte părţi ale Asiei de sud-est, ale unui "obiect prelung în formă de peşte".

1949 a fost anul în care s-au semnalat discuri şi sfere ciudate în Suedia şi noi OZN-uri în America, două dintre ele observate de specialişti şi experţi în astronomie. Valuri OZN mai mici, precum şi apariţii izolate, au continuat în 1950 şi 1951, în Statele Unite mai ales, dar şi în Europa.

În 1952 a apărut primul val OZN cu adevărat inter­naţional, care s-a manifestat în apariţii repetate în S.U.A., Franţa şi Africa de Nord. Apogeul acestui val l-au constituit două apariţii senzaţionale ce s-au manifestat deasupra Casei Albe din Washington, D. C. şi deasupra Capitoliului, adică deasupra unor clădiri care se află sub permanentă supraveghere radar. În septembrie, un alt val a cuprins Danemarca, Suedia, Germania şi Polonia de nord. În acelaşi interval s-a comunicat în Franţa prima "aterizare" OZN, care include şi prezenţa unor "omuleţi".

În 1953 nu s-au mai înregistrat valuri OZN, ci doar apariţii izolate. Una dintre ele a avut loc la Bismarck, Dakota de Nord, când, într-o noapte, patru obiecte au plutit şi au făcut manevre de zbor deasupra unei staţii de filtrare a aerului timp de trei ore. Raportul oficial al acestui eveniment se întinde pe mai multe sute de pagini, cu declaraţii din partea unui foarte mare număr de martori oculari, cei mai mulţi dintre ei fiind piloţi şi personal militar.

Anul 1954 a fost anul celui mai mare val OZN internaţional de până atunci. Franţa a fost practic copleşită de apariţii comunicate zilnic pe parcursul lunilor septembrie, octombrie şi noiembrie. Valul francez este caracteristic pentru dificultăţile cu care se confruntă o investigaţie ştiinţifică solidă a fenomenului OZN: "Fenomenul a fost atât de intens, impactul asupra opiniei publice atât de profund, reacţia ziarelor atât de emoţională, încât reflexia ştiinţifică ajunsese la saturaţie cu mult înainte de a fi posibilă o investigare serioasă. Drept urmare, nici un cercetător nu-şi putea risca reputaţia ştiinţifică studiind pe faţă un fenomen prezentat cu atâta patimă şi care inevitabil putea duce la distorsiuni; oamenii de ştiinţă francezi au păstrat tăcerea până când valul a trecut şi s-a mai estompat în conştiinţa oamenilor".

În timpul valului francez au apărut caracteristicile tipice ale întâlnirilor extraterestre de mai târziu: "aterizări" OZN (în împrejurări bine descrise de cele mai multe ori), fascicole luminoase dinspre OZN înspre privitor, oprirea motorului maşinii (martorului ocular) în vecinătatea locului apariţiei (OZN-ului), mici fiinţe ciudate îmbrăcate în "costume de scafandri", tulburări fizice şi psihice grave la martorii oculari.

Din 1954 încoace s-au semnalat în fiecare an astfel de apariţii în diferite ţări, cu valuri internaţionale majore în anii 1965-67 şi 1972-73. Aceste apariţii sunt îndeosebi numeroase şi cu efecte foarte adânci în ţările Americii de Sud.

Cea mai cunoscută investigaţie guvernamentală a fenomenului OZN este cea întreprinsă de Flota Americană a SUA, la scurt timp după primele apariţii OZN americane din 1947. Această investigaţie, cunoscută din 1951 sub numele de "Project Blue Book" ("Cartea Albastră") a durat până în anul 1969, când a fost abandonat la recomandarea "Raportului Condon" din 1968 - raport ce constituie opera unei comisii ştiinţifice condusă de un fizician renumit de la Universitatea Colorado.

Cei care s-au ocupat îndeaproape cu studiul ambelor rapoarte, au observat însă imediat că în nici unul dintre ele nu se ia în serios existenţa fenomenelor OZN şi că preocuparea lor este mai curând aceea de a calma opinia publică prin explicarea "oficială" a unor fenomene spaţiale considerate a fi derutante pentru populaţie.

Unele grupuri de persoane interesate de înţelegerea fenomenului "Farfuriilor Zburătoare", au mers chiar până la a afirma că Statele Unite se folosesc de aceste investigaţii ca de un paravan în spatele căruia ţin ascunsă cunoaşterea "adevăratei naturi" a fenomenului OZN.

După toate indiciile nu se poate afirma clar despre aceste cercetări decât că au fost făcute cu neglijenţă, pentru simplul motiv că obiectul lor central, fenomenul OZN, era privit ca neavând nici o legătură cu realitatea. Mai mult. Ca urmare a unor întâmplări cu OZN-uri, care mai de care mai ciudate, chiar oamenilor de ştiinţă începu să nu le mai placă această temă de cercetare, din aceleaşi motive, am putea spune, care au determinat-o pe vulpe să nu-i mai placă strugurii.

Primul director al "Cărţii Albastre", căpitanul Edward Ruppelt, a mers până la a mărturisi că "dacă scopul Forţelor Aeriene a fost acela de a crea şi mai multă confuzie în jurul acestui fenomen, atunci ei nu ar fi putut face o treabă mai bună... Se poate vorbi despre o confuzie organizată în abordarea acestei probleme... Totul în acest raport se bazează pe premisa că de fapt nu există OZN-uri"[6].

Raportul Condon conţine câteva explicaţii "clasice" ale Fenomenului OZN; în una din ele, de exemplu, se afirmă că "această apariţie neobişnuită trebuie considerată aşadar ca făcând parte dintr-o categorie de fenomene aproape cu siguranţă naturale, dar care sunt atât de rare, încât nu au putut fi descrise sau evaluate până la momentul apariţiei lor, sau de la acel moment înainte".

Consultantul ştiinţific principal al "Cărţii Albastre" pentru mai bine de jumătate din cei 22 de ani, cât au durat investigaţiile, a fost astronomul J. Allen Hynek de la Northwestern University; el a numit pe faţă toată această activitate drept un "proiect pseudo-ştiinţific"[7]. 

În cei 22 de ani de investigaţii, aşa cum au fost ele, "Cartea Albastră" a reunit totuşi peste 12000 de cazuri de fenomene aeriene uimitoare, dintre care 25% au rămas "neidentificate" în pofida chiar a "explicaţiilor" adeseori forjate. Mii de alte cazuri s-au colectat şi se mai colectează încă de către organizaţii particulare din S.U.A. şi din alte ţări, în condiţiile în care aproape toate organele guvernamentale se feresc să facă comentarii asupra lor.

În Uniunea Sovietică subiectul a apărut menţionat public pentru prima oară în 1967 (ceea ce înseamnă implicit aprobarea oficială), când Dr. Felix U. Ziegel de la Institutul de Aviaţie din Moscova afirma, într-un articol din revista sovietică Smena, că "radarul sovietic recepţionează obiecte zburătoare neidentificate încă de acum douăzeci de ani".[8]

In aceeaşi perioadă a avut loc o conferinţă ştiinţifică (sovietică) pe tema "Civilizaţii Spaţiale", condusă de astronomul armean Victor Ambartsumyam, care sublinia urgenţa unor studii preliminare privind problemele ştiinţifice şi tehnice ridicate de comunicarea cu astfel de "civilizaţii" a căror existenţă el o considera de la sine înţeleasă[9]. În anul următor însă, tema OZN-urilor a fost din nou interzisă în Uniunea Sovietică, iar de atunci cercetătorii sovietici îşi comunică rezultatele colegilor lor din vest doar pe căi neoficiale. 

În Statele Unite subiectul se situează "în afara ariei" de cercetare, atât pentru cercurile de resort militare, cât şi pentru oamenii de ştiinţă propriu-zişi, dar este demn de notat faptul că în anii din urmă un număr din ce în ce mai mare de specialişti (mai ales tineri) iau foarte în serios fenomenul OZN şi se întrunesc pentru a studia cele mai adecvate metode de cercetare; Cercetătorii Hynek şi Vallee vorbesc despre un "colegiu invizibil" al unor oameni de ştiinţă foarte activi în cercetarea problemei, dintre care cei mai mulţi refuză să-şi vadă menţionat numele (în mass­media) în contextul cercetărilor fenomenului OZN.

Există desigur şi alţii care neagă existenţa OZN-urilor, punându-le pe acestea pe seama unor percepţii deformate, după ei OZN-urile nefiind altceva decât obiecte naturale, baloane, avioane etc., sau simple trucuri sau "proiecţii" psihologice. Unul dintre aceşti autori este Philip Klass; el "demască" cu delectare fenomenul OZN, şi trage concluzia, în urma câtorva investigaţii, că OZN-urile sunt fie fenomene naturale, fie falsuri grosolane. Investigaţiile sale l-au convins că "ideea unor nave spaţiale miraculoase aparţinând altor civilizaţii este un basm confecţional pe măsura mentalităţii adulte".[10] 

Asemenea cercetători de neclintit se bazează mai ales pe faptul că practic nu există dovezi concrete (fizice) ale existenţei OZN-urilor, chiar partizanii cei mai vajnici ai existenţei lor, fiind nevoiţi să recunoască puţinătatea dovezilor de ordin fizic din chiar cele mai bine documentate rapoarte.

Dar, ceea ce a convins un număr de savanţi, în anii din urmă, să ia în serios fenomenul, nu este dovada fizică a existenţei lor, ci faptul că o multitudine de persoane, a căror probitate şi seriozitate nu poate fi pusă la îndoială, au văzut lucruri ce se situează dincolo de orice explicaţie şi care au avut asupra lor un efect puternic.

Iată cum descrie Dr. Hynek aceste mărturii: "Aveam invariabil sentimentul că mă aflu în faţa unor oameni care îmi descriu desfăşurarea unui eveniment foarte real. Acest eveniment se constituia pentru acea persoană într-o experienţă capitală, pe care şi-o aminteau în cele mai mici detalii şi care nu avea nici o legătură cu imaginaţia; un eveniment pentru care de obicei respectiva persoană nu era câtuşi de puţin pregătită - şi a cărui înţelegere o depăşea cu desăvârşire" (The UFO Experience).

Această experienţă a intensei realităţi a fenomenului OZN, conjugată cu lipsa totală a dovezilor fizice care să ateste existenţa lor, plasează fenomenul mai curând în sfera studiilor de psihologie, decât în cea a investigărilor unor fenomene fizice; mai precis, în sfera cercetărilor prin care se studiază mai curând rapoartele decât întâlnirile extraterestre în sine, şi gradul de credibilitate şi consistenţă a acestor rapoarte.

Activitate care ţine deja de domeniul psihologiei, din care în mod firesc abordările care urmăresc exclusiv dovezile palpabile ale existenţei OZN-urilor se exclud ca neadecvate. Dar din această perspectivă poate că nici părerea d-lui Klass cum că aceste "nave spaţiale miraculoase" nu sunt decât nişte "basme pentru oameni mari" - nu este cu totul neîndreptăţită. Pentru că a vedea cu proprii ochi un OZN este una, iar a interpreta ceea ce ai văzut (sau ceea ce altcineva a văzut) este cu totul altceva: experienţa în sine poate să fie reală, în timp ce relatarea sau interpretarea ei poate să ţină de domeniul "basmului" sau a miturilor contemporane.

Prin activitatea sa, Dr. Hynek a contribuit mult la înlăturarea prejudecăţilor despre întâlnirile sau observările obiectelor extraterestre. El a arătat clar că de cele mai multe ori persoanele care declară asemenea întâlniri sau observări nu sunt nici sectanţi superstiţioşi şi nici oameni needucaţi sau labili psihic. Declaraţiile unor astfel de indivizi (care nu prezintă credibilitate) sunt uşor de identificat şi orice cercetare asupra lor este automat sistată.

Dimpotrivă, relatările cele mai coerente şi mai precise vin din partea unor oameni normali şi responsabili (adesea de formaţie ştiinţifică), pe care respectiva experienţă i-a surprins sau chiar şocat şi căreia ei nu îi găsesc nici o explicaţie (The UFO Experience); şi cu cât experienţa este mai puternică iar OZN-ul văzut mai de aproape, cu atât mai puţin dispusă este respectiva persoană să o relateze.

Dosarele OZN sunt o colecţie de "evenimente incredibile povestite de către persoane perfect credibile", după cum declară un general din cadrul Forţelor Aeriene. Faptul că există ceva în spatele atâtor mii de declaraţii credibile nu poate fi pus la îndoială.

3. Cele şase tipuri de întâlniri extraterestre

Dr. Hynek, care a studiat mai în amănunţime problema decât cei mai prestigioşi dintre experţi, distinge şase categorii generale de fenomene OZN sau extraterestre.[11]

Prima dintre ele, a "luminiţelor nocturne", este şi cea mai frecvent menţionată şi cea mai puţin stranie dintre toate. Acestea pot fi uşor asimilate cu corpuri cereşti, meteori etc. şi nu sunt considerate propriu-zis OZN-uri. "Luminiţele nocturne" cu adevărat ciudate (acelea care rămân "neidentificate"), cele care par manevrate în mod inteligent şi nu pot fi considerate nave spaţiale, sunt de cele mai multe ori reperate de mai mulţi martori, printre care ofiţeri de poliţie, piloţi, sau operatori ai turnurilor de control.

A doua categorie de OZN-uri o constituie "discurile­diurne", al căror comportament este similar cu al luminiţelor de noapte. Aceste discuri sunt aşa numitele "farfurii zburătoare" şi ele apar în toate relatările incluse în această categorie; ceea ce diferă este forma OZN-ului, care variază de la cilindrică până la circulară. Au un aspect metalic şi depăşesc capacitatea celor mai sofisticate nave spaţiale cunoscute până în prezent. Se afirmă că OZN-urile de gradul doi sunt, ca şi "luminiţele nocturne", silenţioase, şi că pot apărea în grupuri de două sau mai multe.

În a treia categorie întră descrierile "radar-vizuale", adică reperări de OZN-uri care se fac cu ajutorul radarului (reperările radar fiind şi ele susceptibile de diferite erori). Cele mai multe din aceste cazuri au loc noaptea, când sunt reperate simultan de mai multe avioane (uneori trimise special să urmărească OZN-urile deja semnalate), de la distanţe relativ mici.

În astfel de cazuri, avioanele sunt întotdeauna depăşite de OZN-uri, care uneori se plasează ele în urmărirea avionului şi apoi dispar la viteze uluitor de mari (până la 6640 km pe oră şi chiar mai mult). Uneori, ca şi în întâlnirile de gradul 1 şi 2, obiectul pare că se divide (în două sau chiar mai multe părţi distincte), iar alteori radarul nici măcar nu înregistrează obiective reperate clar de piloţi în timpul zborului. Aceste întâlniri, ca şi cele din primele două categorii, durează de la câteva minute până la câteva ore.

Există un număr de cazuri documentate din primele trei categorii, fiecare dintre ele fiind observate de numeroşi martori oculari, izolaţi, credibili şi cu experienţă. Dr. Hynek notează însă că oricare din aceste cazuri ar putea fi produs de un set de împrejurări sau condiţii extrem de neobişnuite şi nu neapărat de un fenomen total necunoscut.

Dar când se acumulează cazuri bine documentate şi toate asemănătoare între ele, posibilitatea ca ele să fie puse pe seama unor condiţii naturale excepţionale devine foarte mică (The UFO Experience). Din acest motiv cercetătorii fenomenului se concentrează acum asupra studiului celor mai bine documentate cazuri, comparând dosarele cel mai bine articulate şi mai credibile pentru fiecare din ele, şi reuşind să discearnă astfel caracteristici şi structuri comune clare ale manifestărilor OZN.

Reacţia emoţională a celor care au văzut astfel de obiecte în cadrul întâlnirilor aparţinând primelor trei categorii, este una de perplexitate şi uimire; ei nu îşi pot explica câtuşi de puţin comportamentul lor şi rămân cu dorinţa manifestă de a mai vedea odată obiectul "măcar un pic mai de aproape". Cazurile în care martorii au încercat un sentiment acut de teamă sunt puţine la număr şi de cele mai multe ori se referă la piloţi care, încercând să urmărească obiectele necunoscute, îşi dădeau seama că au de-a face cu o tehnologie ce depăşeşte cel mai înalt nivel cunoscut şi că respectivele obiecte sunt pilotate clar de cineva. Pe de altă parte, în cazul "întâlnirilor la mică distanţă", reacţia "psihică" a persoanelor în cauză este foarte puternică şi cu consecinţe durabile.

"Întâlnirile de gradul I" sunt cele în care un obiect luminos este văzut de la 150 m sau chiar mai puţin, luminozitatea lui fiind atât de puternică, încât luminează şi solul de pe raza lui. Ele adesea plutesc la o distanţă foarte mică deasupra solului, parcurgând în acest mod distanţe considerabile, pentru a decola apoi brusc la viteze incredibile, silenţios, şi mai întotdeauna pe verticală.

Cazurile de "Întâlniri de gradul I", atât de numeroase şi documentate întotdeauna de mai mulţi martori, sunt atât de asemănătoare între ele, încât cel care le studiază are impresia că este vorba invariabil de acelaşi obiect zburător. Trăsătura specifică a "Întâlnirilor de gradul I" este însă aceea că ele au loc mai ales noaptea în zone mai puţin locuite şi că numărul martorilor oculari nu depăşeşte în general trei sau patru (în cazurile examinate de Dr. Hynek).

 "Întâlnirile de gradul I" întotdeauna intimidează şi sunt adesea terifiante, dar ele nu lasă urme vizibile asupra martorilor oculari; aceştia sunt de obicei atât de copleşiţi de ceea ce văd, încât pierd cu totul din vedere să fotografieze obiectul, în ciuda faptului că uneori au aparat de fotografiat asupra lor. Efectul tipic al acestor întâlniri asupra martorilor oculari este redat de unul dintre ei astfel:

"Vă asigur că oricine a văzut un astfel de obiect de atât de aproape, fie chiar şi pentru un singur minut, nu îl mai uită toată viaţa" (The Hynek Report ). Experienţa este atât de neobişnuită, încât cei care o povestesc nu sunt crezuţi, ceea ce îi face pe aceştia să nu o mai povestească deloc sau să o povestească doar unui cerc restrâns de prieteni, sau de abia peste ani de zile. Este un tip de experienţă care este foarte reală pentru cei care au trăit-o, dar incredibilă pentru cei care ascultă relatări despre ea.

O "Întâlnire de gradul I” tipică a avut loc în 1966 şi i-a avut drept protagonişti pe doi şerifi din Portage County, Ohio. Pe la ora 5 dimineaţa ei au văzut un obiect "mare cât o casă" ridicându-se cam la 30 m înălţime. Pe măsură ce obiectul se apropia de ei, luminozitatea lui creştea, luminând tot locul dimprejur, oprindu-se deasupra lor. Când a început iar să se mişte, poliţiştii l-au urmărit. Aproape de zori, obiectul a mai fost reperat de alţi doi poliţişti, la o înălţime mai mare, după care a dispărut în spaţiu printr-o mişcare bruscă pe verticală.

Presiunea exercitată din partea Congresului american a obligat comisia însărcinată cu dosarul "Cărţii Albastre" să investigheze în amănunţime acest caz, concluzia trasă fiind aceea că poliţiştii avuseseră de-a face cu o "observare a planetei Venus". Poliţiştii au fost supuşi unei masive campanii de ridiculizare în presă, care a dus la distrugerea familiei unuia dintre ei şi la ruinarea sănătăţii şi carierei sale.

Astfel de tragedii personale în rândurile celor care au experienţa "Întâlnirilor de gradul I" sunt atât de obişnuite, încât ele trebuie, sau ar trebui neapărat considerate caracteristice fenomenului OZN.

"Întâlnirile de gradul II" sunt similare celor de gradul I, cu diferenţa că obiectele zburătoare lasă urmă pe sol, iar efectul psihic asupra privitorului este violent şi durabil. Urmele constau în pârjolirea sau uscarea vegetaţiei pe suprafaţa pe care a aterizat obiectul.

Acest tip de întâlnire este deci cu mult mai potrivit pentru investigaţia ştiinţifică, căci în afară de relatările verbale ale fenomenului, mai există şi dovezi materiale ale manifestării lui. Cu toate acestea, investigaţiile ştiinţifice sunt aproape inexistente, pe de o parte pentru faptul că celor mai mulţi cercetători le este teamă să abordeze problema OZN-urilor în general, iar pe de alta pentru că dovezile materiale însăşi ale existenţei lor sunt de obicei neconcludente din punct de vedere ştiinţific sau sunt subiective.

Există un catalog care conţine peste 800 de cazuri de acest tip din 24 de ţări (The Hynek Report). Dovezile materiale sunt neconcludente pentru că nici o porţiune sau bucată de OZN nu a fost autentificată până acum şi pentru că urmele lăsate pe sol sunt uneori la fel de greu de explicat ca şi întâlnirile însăşi. Aceste urme sunt de cele mai multe ori de formă circulară cu un diametru de 6 până la 9 m şi cu o adâncime de 30 cm până la 1 metru; pământul în interior este ars sau deshidratat şi se afirmă că porţiunea rămâne sterilă timp de unul sau doi ani. Analizele chimice ale solului din aceste suprafeţe nu au permis nici o concluzie clară cu privire la posibilele cauze ale acestei sterilităţi.

"Întâlnirile de gradul II" au loc cel mai frecvent, noaptea, în secţiuni mai puţin circulate ale şoselelor. Este vorba aproape invariabil de un obiect luminos care aterizează pe câmpul de lângă şosea sau chiar în mijlocul ei, în faţa unor maşini ale căror motoare sau faruri se opresc sau se sting brusc; pe cei dinăuntru îi cuprinde spaima, ei nerevenindu-şi decât odată cu decolarea OZN-ului; după decolare motorul sau farurile maşinii (martorului ocular) pot fi din nou acţionate, sau îşi revin de la sine.

Cele mai bizare dintre toate rapoartele OZN sunt cele care relatează aşa numitele "Întâlniri de gradul III", pentru că în ele apar şi "fiinţe vii" aşa numiţii "ocupanţi", "omuleţi", "humanoizi" sau "creaturi". Prima reacţie la citirea acestor rapoarte este aceea de a imagina "omuleţi verzi" şi de a considera ca incredibil întregul fenomen, categorisindu-l drept fals sau halucinaţie.

Totuşi, succesul recentului film american SF, numit chiar cu numele acestei categorii de fenomene OZN, "Întâlnire de gradul III" (pentru care Dr. Hynek a fost consultant tehnic), împreună cu rezultatele sondajelor de opinie din 1974, care demonstrează că 54% din cei care ştiu ceva despre OZN-uri cred că ele sunt reale, iar 46% din cei chestionaţi cred în existenţa vieţii inteligente pe alte planete[12], indică gradul din ce în ce mai sporit al acceptării din partea contemporanilor noştri a posibilităţii existenţei reale a inteligenţei "non umane". 

Cu alte cuvinte, putem sintetiza situaţia astfel: literatura ştiinţifico-fantastică a oferit imaginile, "evoluţionismul" a oferit filozofia, iar tehnologia erei spaţiale a asigurat plauzibilitatea acestor întâlniri extraterestre.

Ceea ce este surprinzător şi uluitor în acelaşi timp este că asemenea întâlniri au loc încă astăzi, conform mărturiilor multor martori oculari credibili. Deci de importanţă capitală este interpretarea care trebuie dată acestor fenomene: să fie vorba într-adevăr de contacte cu "vizitatorii din spaţiul cosmic", sau avem de-a face cu întâlniri de o cu totul altă natură, explicate însă conform cu "spiritul veacului"? Acestea sunt întrebările care îi preocupă pe cercetătorii fenomenului OZN.

Dr. Hynek recunoaşte că îi vine greu să admită existenţa "Întâlnirilor de gradul III": "Dacă nu mi-ar fi teamă că ultragiez integritatea ştiinţifică, mărturisesc că aş fi gata să omit din toată inima acest capitol al cercetărilor referitoare la OZN-uri" (The UFO Experience).

Dar cum scopul Dr. Hynek este acela al obiectivităţii ştiinţifice, lui îi este imposibil să ignore multitudinea cazurilor atât de bine documentate ale acestui ciudat fenomen. Dintre cele aproape 1250 de cazuri de întâlniri extraterestre la mică distanţă descrise de Dr. Jacques Vallee, 750 menţionează aterizarea unei nave spaţiale, şi mai mult de 300 dintre acestea specifică prezenţa "humanoizilor" în interiorul sau în jurul navei; o treime din aceste cazuri sunt documentate de mai mulţi martori pentru fiecare caz în parte.

Într-unul din cazurile cu "humanoizi" ce a avut loc in noiembrie 1961 în nordul SUA, patru bărbaţi care se întorceau de la vânătoare au observat prăbuşirea unui obiect în flăcări, ce parcă era un avion. Când au ajuns la locul "prăbuşirii" toţi au văzut un obiect alungit de formă cilindrică înfipt oblic în pământ şi cu patru figuri, după toate aparenţele omeneşti în jurul lui.

Bărbaţii s-au deplasat în oraşul din apropiere pentru a anunţa poliţia, iar când s-au întors la locul respectiv n-au mai văzut decât nişte luminiţe roşii, obiectul dispărând fără a lăsa nici un fel de urmă, deşi terenul era noroios. După ce ofiţerul de poliţie a plecat cuprins de uimire, cei patru au văzut din nou obiectul venind spre sol ca o lumină roşiatică. S-au întors la casele lor cu sentimentul ciudat că a existat o porţiune de timp "pierdută" în timpul nopţii.

În ziua următoare, unul din cei patru a fost vizitat la lucru de către mai mulţi indivizi "cu înfăţişare oficială", care i-au pus întrebări despre incident şi apoi l-au condus acasă în maşina lor, cerându-i să nu dezvăluie nimănui cele întâmplate. Vânătorul a presupus că respectivii erau anchetatori ai Forţelor Aeriene ale SUA care încearcă să escamoteze existenţa vreunei "maşini secrete".

Toţi cei patru protagonişti ai întâmplării au rămas extrem de marcaţi de pe urma ei şi după şase ani unul dintre ei s-a simţit obligat să povestească totul unui agent al Trezoreriei Statelor Unite (Edge of Reality).

Momentele principale ale acestei relatări sunt tipice pentru multe din seria "Întâlnirilor de gradul III". Un caz uşor diferit îl constituie faimoasa "aterizare" OZN de la Kelly, care a fost investigat în amănunţime, atât de poliţie şi de Forţele Aeriene, cât şi de cercetători independenţi.

În seara şi noaptea de 21 august, 1955, locuitorii unei ferme (patru adulţi şi şapte copii) au avut o întâlnire prelungită cu "umanoizii".

Fiul cel mare al acestei familii (adolescent) a văzut un obiect zburător "aterizând" în spatele casei. Nu l-a crezut nimeni, însă o oră mai târziu "un omuleţ" ce emitea o "lumină ciudată" se apropia de casă. Au mai fost văzuţi şi alţi "omuleţi" (sau poate aceiaşi omuleţi care reapăreau). Se apropiau invariabil de casă din direcţia cea mai întunecoasă, şi niciodată când luminile erau aprinse.[13] 

Doctorul Hynek face distincţie clară între "Întâlnirile de gradul III" şi cazurile "indivizilor de legătură" (persoanelor care declară că au avut contact cu extratereştii (n. tr)). Aceste persoane "de legătură" au deseori întâlniri cu fiinţe extraterestre, primesc adesea de la ele "mesaje" pseudo-religioase privind existenţa unor fiinţe "superior dezvoltate" de pe alte planete care vor veni curând să "aducă pace pe pământ".

Astfel de indivizi sunt mai întotdeauna membri ai unor culte religioase iscate de pe urma fenomenelor extraterestre. Pe de altă parte, "Întâlnirile de gradul III" obişnuite sunt foarte asemănătoare celorlalte tipuri de "întâlniri extraterestre"; ele li se întâmplă unor oameni cu ocupaţii similare şi prezentând un înalt grad de credibilitate, au loc întotdeauna pe neaşteptate şi produc întotdeauna un şoc, fiind atât de incredibile. "Ocupanţii" observaţi în astfel de situaţii, sunt văzuţi mai întotdeauna (de obicei de la distanţe foarte mici) culegând mostre de rocă şi de sol, cercetând cu interes instalaţiile şi vehiculele omeneşti sau "reparându-şi" propriul vehicul de zbor.

Aceşti "umanoizi" prezintă caracteristici cu totul neumane: capete foarte mari (care fie nu au ochi deloc fie îi au aşezaţi la mare distanţă unul de altul, cu nas foarte mic sau deloc şi cu o fantă în loc de gură), picioare foarte subţiri şi lipsa gâtului; unii au înălţimea normală a omului, dar alţii nu sunt mai înalţi de 1m, ca în cazul Kelly din Hopkinsville. Recent s-a compilat un catalog ce însumează peste 1000 de "Întâlniri de gradul III".[14]

S-au raportat şi cazuri în care ocupanţii obiectelor zburătoare au "răpit" persoane de la sol, cel mai adesea în scop de "testare". Credibilitatea celor care au făcut astfel de relatări poate fi cu greu pusă la îndoială. Aproape toate dovezile privitoare la aceste cazuri, (excluzându-i pe indivizii "de legătură") s-au obţinut cu ajutorul hipnozei regresive; experienţa este atât de traumatică pentru martori, încât ei nu şi-o mai amintesc decât mai târziu, când ei înşişi acceptă să fie hipnotizaţi şi să înţeleagă astfel misteriosul "salt peste timp" din urma întâlnirii extraterestre - întâlnire care până la un anumit punct şi-o amintesc perfect.

Unul dintre cazurile cele mai cunoscute de "abducţie" a avut loc pe 19 septembrie 1961, la miezul nopţii, lângă localitatea Whitfield din New Hampshire. El a devenit şi subiectul cărţii lui John Fuller (The Interrupted Journey - Călătorie întreruptă), publicată într-o formă rezumată în revista Look. În seara în care Barney şi Betty Hill se întorceau din vacanţă, un OZN ateriza pe şosea exact, în faţa maşinii lor. De ei s-au apropiat nişte "umanoizi" şi, ultimul lucru pe care şi-l mai amintesc este că, două ore mai târziu s-au trezit la o distanţă de 35 de mile de locul respectiv, tot pe şosea.

Această amnezie le procură ambilor soţi stări de mare tensiune psihică şi disconfort fizic, ceea ce-i făcu in final să recurgă la un psihiatru. În stare de hipnoză ambii au relatat, independent unul de celălalt, că au fost transportaţi la bordul unei "nave", unde "umanoizii" i-au supus la diferite analize, luându-le probe de ţesut cornos (unghii, piele). Au fost eliberaţi după două ore, după ce li s-a dat în prealabil sugestia hipnotică de a nu-şi aminti nimic din ceea ce li se întâmplase. Ei au relatat această experienţă (tot în condiţii de hipnoză) într-o stare psihică deosebit de zbuciumată (The UFO Experience).

Un caz similar a avut loc pe 3 decembrie 1967, la ora 2:30 dimineaţa, când un poliţist din Ashland, statul Nebraska a văzut pe şosea un obiect ce emitea puncte luminoase şi care la apropierea lui a decolat. Raportând apoi superiorilor săi prezenţa unei "farfurii zburătoare" în zonă, s-a îndreptat spre casă cu o durere de cap îngrozitoare, cu un zgomot asurzitor în urechi şi cu urma unei lovituri roşii sub urechea stângă.

Mai târziu s-a descoperit că a existat o perioadă de 20 de minute de care el nu-şi mai aminteşte nimic; sub stare de hipnoză însă a mărturisit că a pornit în urmărirea OZN­ului, care a aterizat din nou. Ocupanţii au îndreptat un fascicul luminos asupra lui şi l-au luat la bord, într-un loc plin de pupitre de control şi de aparate asemănătoare computerelor. (Aceleaşi imagini au fost relatate şi de un inginer din Franţa, in timpul "abducţiei" sale care a durat 18 zile).

La prima vedere aceste incidente par pur şi simplu de necrezut, produse ale halucinaţiei sau ale unei imaginaţii bolnave. Dar ele sunt prea numeroase pentru a ne putea îngădui să le tratăm cu uşurinţă. În măsura în care relatează întâlniri cu aparate de zbor concrete, reale, aceste rapoarte nu sunt desigur foarte convingătoare.

Mai mult, psihanaliştii înşişi atrag atenţia asupra faptului că rezultatele "hipnozei regresive" nu sunt foarte sigure; adesea persoana aflată sub hipnoză nu este capabilă să distingă între experienţele reale şi "sugestionările" inculcate în subconştientul său, fie de hipnotizor, fie de altcineva, în momentul presupusei "Întâlniri de gradul III".

Dar chiar dacă aceste experienţe nu sunt cu totul "reale" (ca fenomene obiective în spaţiu şi în timp), faptul însuşi că ele au fost "implantate" în minţile oamenilor în proporţii atât de masive în anii din urmă este deja semnificativ. Fără îndoială că "ceva" există şi în spatele acestor cazuri de "abducţie", iar recent cei care investighează fenomenele OZN au început să caute explicaţiile lor în alte direcţii.

Asemenea experienţe, şi mai ales "Întâlnirile de gradul III" ale anilor '70, sunt în mod vizibil legate de fenomenele paranormale sau oculte. Uneori, cu puţin înainte de a întâlni OZN-uri, cei care urmează a fi protagoniştii lor visează lucruri ciudate, sau aud bătăi în uşa în condiţiile în care nu se află nimeni în apropiere, sau primesc vizite ciudate după aceea; unii primesc mesaje telepatice de la cei din interiorul OZN-ului.

OZN-urile chiar ajung să dispară şi să apară în loc să decoleze şi să aterizeze cu viteze mari; alteori au loc "vindecări miraculoase" în prezenţa lor sau când cineva este expus la lumina emisă de ei.[15] 

Alteori însă "Întâlnirile de gradul III" au dus şi la leucemie, precum şi la boli produse de radiaţii; adesea efectele produse asupra psihicului sunt tragice: deteriorarea pesonalităţii, demenţă, sinucidere[16].

Sporirea şi intensificarea "componentei psihice" a întâlnirilor extraterestre i-a determinat pe cercetători să le asemene pe acestea cu fenomenele oculte, care produc efecte psihice asemănătoare cu cele declanşate de apariţia OZN-urilor (The Invisible College).

Mulţi cercetători au remarcat asemănarea dintre fenomenele OZN şi spiritismul secolului al XIX-lea, în care fenomenele psihice se combină cu efecte fizice stranii, "tehnologia" acelora fiind desigur mai primitivă. În general, în anii '70 a început să dispară distincţia între fenomenele OZN "propriu-zise", sau "normale", şi diferitele culte OZN, şi aceasta datorită faptului că în această decadă omenirea a devenit din ce în ce mai receptivă la practicile oculte.

4. Explicarea fenomenelor OZN

Cea mai recentă carte a Dr. Jacques Vallee despre OZN-uri, The Invisible College, dezvăluie care sunt opiniile unora dintre cei mai prestigioşi cercetători asupra acestei probleme. Dr. Vallee consideră că ne aflăm astfel "foarte aproape" de o înţelegere clară a naturii acestui fenomen.

El observă că ideea existenţei unei forme de inteligenţă "extraterestră" a devenit la modă, atât printre oamenii de ştiinţă, cât şi în cercurile celor care ghicesc norocul (astrologii zilelor noastre), mai ales ca rezultat "al setei neostoite de a contacta inteligenţe superioare care să aducă rezolvarea miraculoasă a tuturor problemelor ce sfâşie şi agită biata noastră planetă".

În mod semnificativ el mai notează că ideea unor vizitatori din spaţiul extraterestru a devenit marele mit, sau "superbul neadevăr" al vremurilor noastre.

Totuşi credinţa în acest mit i se pare o naivitate: "Explicaţia aceasta este prea rudimentară; ea nu acoperă diversitatea interacţiunilor dintre ocupanţii obiectelor zburătoare şi pământeni, şi nici marea varietate comportamentală a celor dintâi". Dr. Hynek notează că, pentru a explica diversitatea efectelor produse de OZN-uri, trebuie să plecăm de la ideea că ele sunt "un fenomen cu efecte fizice fără îndoială, dar care prezintă şi atribute ce ţin de sfera psihicului" (The Edge of Reality, p. 259). Dr. Vallee crede că ele sunt "atât obiecte fizice, cât şi instrumente psihice, ale căror proprietăţi specifice rămân să fie definite de acum înainte" (The Invisible College, p. 200).

Teoria că OZN-urile nu există de fapt ca obiecte concrete şi că ele ţin doar de fenomenele psihice sau parafizice a fost înaintată de un număr de cercetători încă de la începutul anilor 1950. Pe parcurs însă ea s-a erodat, pe de o parte datorită proliferării grupurilor de tip sectar ce exaltau ideea originii "extraterestre" a OZN-urilor, şi pe de alta datorită chiar explicaţiilor oficiale, ce corespundeau perfect marii majorităţi a opiniei publice, conform căreia întregul fenomen este pură imaginaţie.[17]

Dar, în prezent, cercetători de mare prestigiu sunt de acord în a considera că, deşi OZN-urile prezintă indubitabil caracteristici "fizice", ele nu pot fi nicidecum socotite "nave spaţiale" aflate în posesia cuiva, ci ele ţin în mod clar de domeniul parafizic sau ocult.

Într-adevăr, de ce atât de multe OZN-uri aterizează atât de des exact pe mijlocul şoselelor? De ce aceste aparate atât de sofisticate şi demonstrând o tehnologie atât de "avansată" au nevoie atât de des să fie "reparate"? De ce este nevoie ca ocupanţii lor să ia atât de des probe de la sol (pe parcursul unei perioade care însumează deja 25 de ani!) şi să "testeze" un număr atât de mare de oameni dacă ele sunt într-adevăr misiuni de recunoaştere aşa cum pretind "umanoizii" de la bordul lor?

Dr. Vallee se întreabă pe bună dreptate dacă nu cumva ideea cu "vizitatorii din spaţiul cosmic" este o pură diversiune, având "scopul precis de a disimula natura infinit mai complexă a tehnologiei, care mai ales dă amploare acestor fenomene" (The Invisible College, p. 28). El crede că "de fapt noi nu avem de-a face cu valuri succesive de vizitatori extratereştri; noi ne confruntăm de fapt cu un sistem de control". "De fapt prin "Întâlnirile de gradul III" se realizează un foarte eficace sistem de control al convingerilor şi credinţelor individului". "Fiecare val de OZN-uri are un impact social din ce în ce mai mare. Mase din ce în ce mai largi de tineri sunt atraşi până la fascinaţie de problemele cosmosului, de fenomenele psihice şi para-psihice, de noi frontiere ale conştiinţei. Apar mereu pe această temă sumedenii de cărţi şi articole care modifică în profunzime mentalităţile şi întreg spaţiul cultural în care trăim".

Într-o altă carte a sa, Dr. Vallee notează: "A devenit deja posibilă determinarea a mari segmente ale populaţiei să creadă în existenţa unor rase supranaturale, în posibilitatea maşinilor zburătoare, în pluralitatea lumilor locuibile, şi aceasta doar cu ajutorul câtorva scene şi imagini atent regizate, ale căror detalii sunt adaptate desigur culturii şi superstiţiilor existente într-un anumit spaţiu geografic la un moment dat".[18]

Există însă unele mici detalii care pot arunca lumină asupra înţelesului acestor "scene regizate" şi care nu au scăpat cercetătorilor atenţi ai fenomenului, mai ales atunci când s-au avut în vedere "Întâlnirile de gradul III" şi cele de "contact direct" cu umanoizii; şi anume, acestea sunt detalii de o factură profund "absurdă" sau care sunt de un raţionament a căror raţionalitate nu poate nicicum anula latura lor absurdă (Valle, The Invisible College).

În mod şi mai semnificativ, întâlnirile sunt în întregime gratuite, fără vreun scop sau înţeles clar. Un psihiatru din statul Pennsylvania a avansat chiar ideea că absurditatea ce caracterizează aproape toate "Întâlnirile de gradul III", nu este altceva decât o foarte clară tehnică hipnotică. "Când persoana este tulburată de elemente absurde sau contradictorii, pe care se luptă să le înţeleagă, atunci psihicul său este foarte deschis şi receptiv la transferul de idei, la vindecări miraculoase, şi aşa mai departe".

Dr. Vallee compară această tehnică cu iraţionalitatea koan-urilor[19] din budismul zen şi remarcă similaritatea dintre întâlnirile extraterestre şi diferitele ritualuri oculte de iniţiere care "predispun mintea" la "nou set de structuri simbolice". Toate acestea indică în opinia lui trecerea "la o nouă formă de religie". 

Înţelegem aşadar că întâlnirile extraterestre nu sunt altceva decât formele moderne ale unui ocultism vechi de când lumea. Abandonând credinţa în Iisus Hristos, omenirea îşi caută acum "mântuitori" în spaţiul extraterestru, iar fenomenele în discuţie nu fac altceva decât să furnizeze, prin materialitatea lor - OZN-uri, extratereştri -, recuzita externă necesară credibilităţii. Dar în ce constă totuşi acest fenomen? Cine să fie cei care "îl regizează" şi, mai ales, în ce scop ar face-o?

Răspunsul la cel puţin primele două întrebări îl dau oameni de ştiinţă înşişi, deşi, neavând competenţă în domeniul religios, ei nu sesizează semnificaţiile mai profunde ale descoperirilor lor. Unul dintre ei, profesorul Brad Steiger de la Universitatea statului Iowa, care a şi scris mai multe cărţi în domeniul ce ne interesează, a făcut, după o cercetare amănunţită a documentelor susţinute în "Cartea Albastră" redactată de Forţele Aeriene, următoarea declaraţie: "Avem de-a face aici cu un fenomen parafizic multidimensional, ale cărui rădăcini ţin de sfera planetei Pământ" (Canadian UFO Report, Summer, 1977).

John Keel, care a pornit în cercetările sale asupra OZN­urilor cu mult scepticism şi care în materie de religie este un agnostic, scrie: "În esenţa lor, OZN-urile, ...sunt manifestarea unei lumi pline de duhuri şi de fantome, al cărei univers mintal este straniu şi aberant; este realitatea unei lumi dominate de iluzie... în care realitatea însăşi este distorsionată de forţe stranii, care în mod vădit pot manipula spaţiul, timpul şi materia fizică - forţe care se situează aproape în totalitate dincolo de puterea noastră de înţelegere... Apariţiile OZN par a fi pe de-a întregul variaţii minore ale fenomenelor demonice vechi de când lumea" (UFOs: Operation Trojan Horse).

Într-o bibliografie recentă a fenomenelor OZN pregătită de Biblioteca Congresului, se notează la prima pagină următoarele: "Multe dintre rapoartele asupra OZN-­urilor, care se publică în prezent în presa de mare audienţă la public, relatează incidente care sunt izbitor de asemănătoare fenomenelor de posedare demonică, psihice sau de alt fel, pe care teologii şi parapsihologii le cunosc de multă vreme"[20]. Cei mai mulţi cercetători ai fenomenului OZN caută de acum explicaţia lui în sfera demonologicului şi a ocultului. 

În câteva studii recente efectuate de cercetători protestanţi (evanghelici) toate aceste dovezi sunt unite şi sistematizate, iar concluzia care se impune este că fenomenele OZN sunt de origine demonică[21]. Este adevărat că unele dintre ele s-au dovedit a fi rezultate ale şarlataniei sau halucinaţiei, dar acesta nu este nici pe departe cazul tuturor miilor de dosare care s-au acumulat până în prezent asupra fenomenului. Că frauda este de asemenea întâlnită în cadrul şedinţelor de spiritism - este foarte adevărat. Dar spiritismul însuşi, atunci când este autentic, produce negreşit stări "paranormale", care nu sunt altceva decât rezultate ale acţiunilor demonice. La fel stau lucrurile cu fenomenele OZN. 

Istoriile de caz din grupa contactului direct cu OZN­-urile dezvăluie caracteristici tipice, identice cu cele care se regăsesc în practicile oculte sau demonice. De exemplu, un ofiţer de poliţie din California a văzut primul OZN în iunie, 1966, şi de atunci înainte a avut foarte des astfel de întâlniri.

"Devenisem complet obsedat de OZN-uri. Eram convins că ceva absolut măreţ mi se va întâmpla în curând. Am renunţat la lecturile zilnice din Biblie, nu m-am mai gândit la Dumnezeu, dar în schimb am început să citesc cu înverşunare toate cărţile despre OZN-uri care-mi cădeau în mână... Vegheam nopţile, aşteptând în zadar să mai primesc vreun semn, încercam să comunic mental cu ceea ce eu credeam că sunt fiinţe extraterestre, aproape că mă rugam la ei să-mi apară în faţă sau să intre într-un fel în legătură cu mine".

In cele din urmă a cunoscut ce înseamnă o "Întâlnire de gradul III"; o "navă" cam de 24 m în diametru i-a apărut în faţă, dar a decolat imediat, lăsându-l perplex şi cu expectativa unui moment "măreţ"  dar nimic n-a mai urmat după toate acestea. OZN-urile au încetat să mai apară, iar omul, frustrat în aşteptările sale, a început să bea până la atingerea unei stări depresive în care îl încerca din ce în ce mai des gândul sinuciderii. Nu a reuşit să iasă din acest iad decât prin convertirea la Hristos.

Cei care însă au intrat în contact nemijlocit cu înşişi extratereştrii, au lucruri cu mult mai înfricoşătoare de povestit. Ei devin literalmente "posedaţi" de aceste fiinţe care încearcă mai întâi să-i ucidă pe cei care le opun rezistenţă. (UFOs: A Better Explanation).

În afară de semnificaţia generală a fenomenului OZN, "Întâlnirile de gradul III" mai ales ne obligă să înţelegem că scopul lor precis este acela de a înşela individul care par­ticipă la ele şi de a-l împinge, fie spre a căuta noi "contacte" al căror "mesaj" mai apoi să-l popularizeze, fie - şi aceasta întotdeauna - spre stări de acută confuzie şi dezorientare personală.

Dacă amestecul ciudat de elemente fizice şi psihice ce caracterizează fenomenele OZN este şi aspectul ce intrigă cel mai mult pe cercetători, rămânând din punctul lor de vedere fără soluţie, el este însă cu totul explicabil celor care cunosc textele de spiritualitate ortodoxă şi mai cu seamă Vieţile Sfinţilor.

În interiorul acestei spiritualităţi se ştie că şi demonii dispun de "trupuri fizice", numai că "materia" din care sunt făcute ele este atât de subtilă, încât nu poate fi sesizată decât de oameni cu "uşile spirituale ale percepţiei" deschise, fie prin voinţa lui Dumnezeu, ca în cazul sfinţilor, fie împotriva ei - în cazul vrăjitorilor sau celor care acceptă să fie mediumi în şedinţele de spiritism [22].

Literatura ortodoxă oferă numeroase exemple de manifestări demonice, care se potrivesc perfect cu scenariul întâlnirilor extraterestre: fiinţe şi obiecte concrete (adică prezenţe şi contrafaceri demonice) care "apar" şi "dispar" brusc, care au întotdeauna menirea de a înspăimânta şi semăna confuzie între oameni, ducându-i în final la distrugere. Viaţa Sfântului Antonie cel Mare şi a Sfântului Ciprian al Cartaginei, care mai înainte fusese vrăjitor, sunt pline de astfel de incidente[23].

Viaţa Sfântului Martin Milostivul (+397, episcop de Tours, menţionat în Proloage vol. I, 13 feb.) conţine un exemplu interesant de acţiune demonică care prin puterea ei de a manipula obiecte "fizice" se potriveşte perfect cu momente similare din cadrul "Întâlnirilor de gradul III".

Un anume tânăr Anatolie se face monah lângă Mânăstirea Sfântul Martin, dar din falsă smerenie devine victima înşelăciunii diavoleşti. I se pare că stă de vorbă cu "îngerii", iar ca să-l încredinţeze de "sfinţenia" sa, aceşti "îngeri" au promis să-i dăruiască ”o mantie strălucitoare din cer" ca semn al "puterii dumnezeieşti" ce se sălăşluia deja în el.

"Deci, într-una din nopţi, pe la miezul nopţii, se făcu zgomot mare de paşi ce parcă jucau, şi de murmure ca de multe voci în schit, iar chilia lui Anatolie se umplu de lumină. Apoi se aşternu liniştea, iar cel înşelat ieşi din chilia sa, purtând "straiul cel dumnezeiesc". Cineva a adus o lumânare şi toţi fraţii au cercetat cu atenţie haina. Era peste măsură de moale şi de lucioasă, iar culoarea era roşie ca para. Nimeni nu putea spune din ce anume era făcută, însă la vedere şi la pipăit părea o haină şi nimic mai mult".

În zori, duhovnicul tânărului Anatolie vrea să-şi ia ucenicul pentru a-l duce la Sfântul Martin, ca să se descopere dacă întâmplarea nu era cumva o înşelăciune diavolească. De frică, ucenicul refuză, "şi când fraţii îl traseră cu de-a sila, haina cu pricina se făcu nevăzută din mâinile lor".

Autorul acestei mărturisiri (care fie a asistat personal la întâmplare, fie a aflat-o de la participanţii direcţi la ea) încheie istoria astfel: "diavolul nu a putut să-şi ţină până la capăt înşelăciunea, sau să şi-o ascundă, când a auzit că va ajunge înaintea feţei Sfântului Martin".

"Era în puterea Sfântului Martin să recunoască pe diavol în orice chip s-ar fi arătat, fie cu firea sa proprie, fie preschimbat în vreo altă formă a răutăţii cu care să-i înşele pe oameni" - inclusiv în forma idolilor şi chiar în chipul lui Hristos Însuşi, îmbrăcat ca Împărat, lumina din jurul trupului său fiind însă roşie (semn că este de la diavolul, după Sfinţii Părinţi, vezi Filocalia vol. 1-12, trad. Pr. D. Stăniloae - n. tr.)

Deci nu încape nici o îndoială că "farfuriile zburătoare" ale zilelor noastre se încadrează perfect în "tehnologia" diavolească; cu adevărat, nimic altceva nu le-ar putea explica la fel de bine. Astfel, feluritele înşelăciuni diavoleşti despre care ne avertizează scrierile patristice, s-au adaptat la mitologia contemporană a spaţiului cosmic - nimic mai mult.

De exemplu, Anatolie cel din povestirea de mai sus s-ar fi numit "individ de legătură". Iar scopul "obiectului neidentificat" nu este greu de lămurit. El este acela de a-i impresiona şi de a-i umple pe spectatori de un sentiment de teamă în faţa "misterului". În acelaşi timp, de a produce "dovada" existenţei unor "inteligenţe superioare" (care se numesc "îngeri", pentru cei care le cad victime dintre rândurile credincioşilor, sau "extratereştri", pentru omul ateu contemporan), ale căror mesaje transmise oamenilor să aibă astfel o autoritate care să nu poată fi pusă la îndoială. Vom analiza aceste mesaje în cele ce urmează.

În viaţa Sfântului Nil de Sorska (cel care în secolul XIV a întemeiat schiturile ca centre de viaţă monahală în Rusia), se descrie o "răpire" demonică care este aproape identică cu "abducţia" extraterestră.

La câtăva vreme după moartea Sfântului Nil locuiau în mănăstirea lui un preot şi fiul său. "Odată, pe când băiatul fusese trimis cu o treabă la cineva, îi apăru deodată în faţă un om ciudat care îl apucă de mână şi îl duse, ca şi când ar fi fost purtat de vânt, în mijlocul unei păduri foarte sălbatice". Şi pe când preotul şi monahii se rugau la Sfântul Nil să-i ajute să descopere copilul pierdut, Sfântul veni în ajutorul băiatului şi stătu afară, în faţa ferestrei la care era aşezat copilul; iar când lovi tocul uşii cu toiagul ce-l ţinea în mână, clădirea se zgudui din temelii şi toate duhurile necurate căzură la pământ. Sfântul porunci diavolului să ducă băiatul înapoi de unde îl luase şi se făcu nevăzut.

Apoi, după oarece strigăte şi ceartă între diavoli, "acelaşi străin apucă băiatul şi-l duse la Schit ca vântul, ... aşezându-l pe o căpiţă de fân, după care dispăru". Când l-au găsit călugării, băiatul le povesti tot ce i se întâmplase, ce văzuse şi ce auzise. De atunci încolo umbla foarte smerit, purtând în el parcă o anumită teamă"[24].

Într-o "răpire" demonică similară din Rusia secolul XIX, un tânăr, blestemat fiind de mama sa, deveni timp de 12 ani sluga unui diavol întruchipat într-un "bunic", având puterea de a sta nevăzut în mijlocul oamenilor, ajutându-l astfel pe diavol să semene confuzie printre ei[25]. 

În secolele trecute astfel de întâmplări adevărate despre acţiunile drăceşti nu uimeau pe nimeni (pentru că omenirea acelor vremuri era conştientă de realitatea puterii diavolului - n. tr.). Astăzi însă, unul din semnele crizei spirituale la care asistăm, constă din aceea că omul modern, în pofida "iluminismului" şi a "înţelepciunii" sale, fiind confruntat din nou cu astfel de experienţe nu mai este capabil să şi le explice, pentru că a pierdut trăirea vieţii duhovniceşti care să-l ajute la aceasta.

Cercetătorii actuali ai fenomenelor extraterestre, în încercarea lor de a explica fenomene care au devenit prea evidente pentru a mai fi ignorate, s-au alăturat cercetătorilor din domeniul psihiatriei şi psihologiei, pentru a formula o "teorie unificată", care să permită analiza globală a acestor fenomene atât psihice, cât şi fizice. Dar aceşti cercetători nu fac altceva decât să perpetueze metoda modernă "raţională" a gândirii de sorginte luministă pentru a cerceta un domeniu spiritual, nedându-şi seama însă că acesta nu poate fi investigat cu mijloacele ştiinţifice "obiective", ci exclusiv cu instrumentul credinţei.

Lumea fizică este neutră din punct de vedere moral, ea putând fi cunoscută relativ uşor în urma observaţiei ştiinţifice; dar lumea nevăzută a spiritului comportă entităţi (fiinţe) atât ale binelui cât şi ale răului, pentru care cercetătorul ştiinţific nu poate avea instrumente "obiective" de discriminare, decât în condiţiile în care el acceptă revelaţiile referitoare la ele pe care Adevărul întrupat, adică Iisus Hristos, le-a adus oamenilor.

Astfel, cercetătorii contemporani ai fenomenului extraterestru plasează cărţile Sfintei Scripturi, scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, pe acelaşi plan cu textele spiritiste de inspiraţie demonică, neputând din această cauză distinge între activităţile demonice şi cele efectuate de îngeri.

Dar ei acum ştiu (după o lungă perioadă în care ştiinţa a fost dominată de prejudecăţi materialiste) că există un domeniu al realului de esenţă nefizică ale cărui efecte sunt observabile în fenomenele extraterestre. Dar câtă vreme ei vor persista să abordeze acest domeniu în mod "ştiinţific", ei vor continua să fie duşi în eroare, cu aceeaşi uşurinţă cu care este înşelat cel mai naiv "individ de legătură".

Când încearcă să determine cine sau ce se află în spatele fenomenelor extraterestre şi care ar putea fi semnificaţia lor, aceşti cercetători cad pradă, inevitabil, celor mai fanteziste speculaţii. Vallee însuşi se mărturiseşte dezarmat în fala manifestărilor extraterestre, neputând spune dacă ele sunt "un mecanism scăpat de sub control", o "reuniune solemnă de înţelepţi" plină de bunăvoinţă (aşa cum ar vrea să ne facă să credem mitul "extraterestru"), sau o "teribilă monstruozitate superumană a cărei simplă contemplare duce orice fiinţă omenească în pragul demenţei", adică o monstruozitate care este, prin natura ei, demonică.[26]

O evaluare justă a fenomenelor extraterestre nu poate fi atinsă decât din interiorul revelaţiei şi al experienţei hristice, fiind accesibilă doar creştinului credincios care trăieşte real şi cu smerenie pe aceste coordonate. Nimeni nu poate afirma că omului îi este dat să "explice" în amănunt şi pe de-a întregul lumea nevăzută a îngerilor şi a demonilor; dar cunoaştem destul prin descoperirile Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii, pentru a fi încredinţaţi de realitatea acestor fiinţe spirituale (îngeri şi diavoli) şi de modul în care trebuie să reacţionăm noi la influenţele lor, mai ales atunci când trebuie să dejucăm şi să învingem înşelăciunile diavoleşti.

Cercetătorii fenomenelor extraterestre au ajuns la concluzia că ele sunt identice cu fenomenele numite "demonice"; dar numai creştinul - şi anume cel ortodox, care este instruit şi luminat de 2000 de ani de experienţă patristică a luptei cu demonii - este capabil să înţeleagă semnificaţia adâncă a acestei concluzii.

5. Semnificaţia fenomenelor OZN

Care este deci semnificaţia fenomenelor extraterestre contemporane? De ce au apărut ele, din punctul de vedere al timpului istoric, tocmai acum? Care este mesajul lor? Ce viitor anunţă ele omenirii?

*

În primul rând, fenomenele extraterestre nu constituie decât unul din multitudinea de evenimente "paranormale" care uluiesc omenirea la ora de faţă. Cu doar câţiva ani în urmă, cei mai mulţi le-ar fi considerat "minuni" de domeniul fanteziei. Dr. Vallee, în cartea sa Colegiul invizibil se exprimă astfel: "Observăm în mediul nostru înconjurător evenimente neobişnuite şi neaşteptate ce se numără cu miile". Ele produc "o mutaţie generală în structurile de credinţă religioasă ale oamenilor, în întreaga lor mentalitate privitoare la conceptul de invizibil". "Se întâmplă ceva ciudat cu conştiinţa oamenilor zilelor noastre"; "aceeaşi putere sau forţă care a marcat rasa umană în trecut se manifestă din nou asupra ei în prezent".

În limbaj creştin, aceasta înseamnă că avem de-a face cu o nouă dezlănţuire demonică asupra omenirii. În viziunea apocaliptică creştină (a se vedea sfârşitul cărţii), se ştie de existenţa unui timp (pe care tocmai îl trăim) în care puterea ce ţine în frâu cele mai de pe urmă şi cele mai sălbatice manifestări demonice pe pământ nu se va mai manifesta la un moment dat (II Tes. 2,7).

Dispariţia modurilor de guvernare şi a ordinii publice bazate pe concepţia creştin-ortodoxă asupra lumii, întruchipată de persoana regelui, domnului creştin-ortodox sau împăratului, este deja de multă vreme un fapt istoric.

Viziunea creştin-ortodoxă asupra lumii nu mai există ca un tot organic nealterat, căci Satan a fost "dezlegat din închisoarea lui" în care a fost ţinut închis prin harul Bisericii lui Hristos. El a ieşit acum, "să amăgească neamurile" (Apoc. 20, 7-8), spre a le pregăti pentru închinarea la Antihrist spre sfârşitul vremurilor.

Poate că niciodată de la începuturile Creştinismului încoace puterile demonice nu s-au manifestat într-un număr atât de mare şi atât de pe faţă ca în zilele noastre. Teoria "vizitatorilor din spaţiul extraterestru" nu este decât unul din multele pretexte pe care le folosesc aceste puteri pentru a disemina şi a acredita ideea existenţei unor "fiinţe superioare" care îşi vor asuma responsabilitatea destinului omenirii.

În al doilea rând, OZN-urile nu sunt altceva decât tehnici mediumistice de ultimă oră, prin care diavolul îşi câştigă aderenţi pentru sfera lui ocultă. Ele sunt un semn teribil al marii susceptibilităţi a omului contemporan la influenţele demonice, aşa cum nu s-a mai întâmplat niciodată în era creştină. În secolul trecut de exemplu, era de obicei necesară participarea la şedinţe de spiritism pentru a intra în contact cu demonii, pe când astăzi privirea cerului este suficientă în acest scop (este adevărat, de preferinţă noaptea).

Omenirea a pierdut în prezent şi ultima rămăşiţă a unei viziuni creştine asupra existenţei, plasându-se acum în mod pasiv la dispoziţia multiplelor "puteri" coborâtoare din văzduh. Recentul film Întâlnire de gradul III este o dezvăluire şocantă despre cât de superstiţios a putut deveni omul contemporan, omul aşa-zis "eliberat" de sub imperiul credinţei creştine "obscurantiste"; acest om este gata într-o clipă să creadă, fără să pună nimic la îndoială, orice "experienţă" neobişnuită, indiferent unde l-ar duce ea, fără să-ţi treacă prin cap măcar că are de-a face cu grosolane con­trafaceri diavoleşti.

(Doua alte recent descoperite fenomene „paranormale” demonstrează cu câtă îndrăzneala demonii se folosesc de mijloace fizice (in particular, aparate tehnice moderne) pentru a intra în contact cu oamenii. (1) Un cercetător leton (acum urmat de alţii) a descoperit fenomenul vocilor misterioase care apar inexplicabil pe benzilor aparatelor de înregistrare, chiar şi atunci când înregistrările se realizează în condiţii de laborator într-o atmosferă epurată de orice zgomot, efectul lor fiind foarte apropiat cu cel al şedinţelor de spiritism. Prezenţa unui mediu sau a unui "psihic" în cameră favorizează acest fenomen (Konstantin Raudive, Breakthrough: An Amazing Experiment in Electronic Comunication with the Dead - Breşă către lumea nevăzută: O experienţă uluitoare de comunicare electronică cu morţii, Taplinger Publishing Co., New York, 1971). (2) Se presupune ca deseori, liniile telefonice au fost folosite de ”extratereştri" cu voci metalice pentru a intra in contact cu "indivizii de legătură", cât şi cu cercetători ai fenomenelor extraterestre. In ultimii ani însă s-au raportat şi cazuri în care la telefon au fost auzite şi voci ale persoanelor decedate. Nu se poate nega, după cum declară însuşi reporterul acestui fenomen, că "diavolii cei de demult se află acum din nou printre noi", într-o măsură nemaiîntâlnită în trecut (Keel, OZN-urile: Operaţiunea Calul Troian, p. 308)

În al treilea rând, "mesajul" adus de OZN-uri este de natură să pregătească lumea pentru apariţia lui Antihrist; "mântuitorul" omenirii apostaziate soseşte pentru a stăpâni lumea. Poate că vor sosi chiar din văzduh, pentru a imita mai bine venirea Mântuitorului (Matei 24,30; Fapte 1,11). Sau poate că "vizitatorii extratereştri" vor ateriza în locuri publice pentru a declanşa o închinare "cosmică" în faţa stăpânului lor. Sau poate că  "focul pogorât din cer" (Apoc. 13,13) nu va fi decât o parte a marelui spectacol demonic rezervat vremilor din urmă. Oricum, mesajul adresat omenirii zilelor noastre acesta este: "mântuirea aşteptaţi-o nu de la Adevărul creştin aflat prin descoperire dum­nezeiască şi nu de la credinţa în Dumnezeu Cel nevăzut, ci de la vehiculele din spaţiu".

Este unul din marile semne al vremilor de pe urmă acesta: ... şi spaime şi semne mari din cer vor fi (Luca 21,11). Nu mai departe decât acum o sută de ani, Episcopul Ignatie Briancianinov nota în cartea sa Despre semne si minuni:[27] "...cu câtă aviditate caută creştinii noştri să vadă minuni, sau chiar să facă ei înşişi minuni! Această căutare nu dă altceva la iveală decât înşelăciunea de sine, care se naşte din buna părere de sine şi din slava deşartă, şi care se sălăşluieşte în suflet punând stăpânire pe el".

"Adevăraţii făcători de minuni aproape că au dispărut, dar oamenii sunt mai setoşi de minuni ca niciodată. Ne apropiem de timpurile când calea va fi larg deschisă pentru o mulţime de false minuni mari şi grozave, care să ducă la pierzare nenorocita înţelepciune cea după trup, care se va lăsa atrasă şi înşelată de ele".

Iată în această carte şi câteva rânduri pentru cercetătorii fenomenului extraterestru: "Antihrist va face mai cu seamă minuni în văzduh, adică acolo unde îşi are satan împărăţia. Minunile vor izbi cel mai tare simţul văzului, pe care îl vor fermeca şi înşela. Sfântul Ioan Teologul, văzând în duh semnele ce au să fie înaintea sfârşitului lumii, afirma că Antihrist va face semne mari încât si foc să pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor (Apoc. 13,13). Sfânta Scriptură indică această minune ca fiind cea mai mare dintre minunile lui Antihrist, iar locul apariţiei ei este văzduhul. Va fi un spectacol splendid şi înfricoşător".

Sfântul Simeon Noul Teolog spune şi el: "cel care se nevoieşte cu rugăciunea, să nu privească des în văzduh, căci într-acolo se află sălaşul duhurilor rele, care lucrează mari şi felurite înşelăciuni" (Philokalia, "The Three Forms of Heedfulness" - "Cele trei feluri de pază").

"Oamenii nu vor înţelege că minunile lui Antihrist nu au în ele nici un fel de noţiune de bine sau scop raţional, nici un înţeles clar, că sunt străine de adevăr şi pline de minciună, de toată sălbăticia şi răutatea, că sunt scamatorie goală menită să uluiască şi să lase cu gura căscată, mai ales pentru a-i da pradă uitării ca să-i poată înşela, seduce şi fascina cu efecte spectaculoase, găunoase şi prosteşti".

"Toate înşelăciunile diavoleşti au în comun aceea că, dacă li se dă cea mai mică atenţie, ele devin periculoase; această mică atenţie, chiar dacă este lipsită de simpatie pentru ceea ce se vede, poate să ducă pe omul respectiv în ispită şi poate să lase asupra lui o influenţă rea".

Mii de indivizi care au intrat "în legătură" cu OZN-uri sau care au fost pur şi simplu martori oculari, au simţit pe pielea lor efectul acestui înfricoşător adevăr; iar dintre acei care s-au lăsat copleşiţi de acest fenomen, puţini au scăpat. Chiar cercetătorii care nu-şi afirmă nici o apartenenţă religioasă avertizează în termenii cei mai categorici opinia publică împotriva acestui pericol.

John Keel, de exemplu, spune: "Să nu tratăm cu uşurinţă fenomenul extraterestru; a te juca cu el este ca şi cum te-ai juca cu magia neagră. Acest fenomen îi seduce mai ales pe cei neurotici, pe creduli şi pe imaturi. El poate duce la schizofrenie paranoică, la demonomanie şi chiar la sinucidere - după cum s-a şi întâmplat într-un număr de cazuri. Cea mai uşoară curiozitate la adresa fenomenelor extraterestre se poate transforma într-o obsesie distructivă. Din această cauză recomand energic părinţilor să le interzică aceste preocupări copiilor lor. Educatorii şi alte categorii de adulţi să nu încurajeze astfel de interese la adolescenţi" (OZN - Operaţiunea Calul Troian).

Într-un alt loc, Episcopul Ignatie Briancianinov însemna groaznica viziune a unui modest fierar rus dintr-un sat de lângă Petersburg, care a avut loc în zorii epocii noastre marcate de necredinţă şi de revoluţii (1817): "el văzu odată, în plină amiază, mulţime de diavoli în chip omenesc şezând pe crengile copacilor din pădure, îmbrăcaţi în haine ciudate, cu tichii ascuţite, care cântau acompaniaţi de instrumente parcă vrăjitoreşti, un cântec plin de groază: "Vremea noastră a sosit, facă-se voia noastră!" (Sfântul Nil, Svitiniia pod Spudom, Sergiev Posad, 1911)

Noi trăim la capătul acestei perioade înspăimântătoare de triumf demonic în care "umanoizi" siniştri (noile întruchipări diavoleşti) se arată la mii de oameni şi pun stăpânire, prin apariţiile lor absurde, pe sufletele acelora de care harul lui Dumnezeu s-a îndepărtat. Fenomenele extraterestre sunt pentru creştinii ortodocşi un semn că trebuie să calce cu mult mai multă hotărâre, trezvie şi băgare de seamă pe calea mântuirii, cunoscând că putem fi ispitiţi şi înşelaţi nu doar de religiile mincinoase, ci şi de fenomene fizice care uluiesc privirea.

În secolele de demult, creştinii erau mai circumspecţi cu privire la fenomenele noi şi străine, cunoscând dinainte înşelăciunile diavolilor; dar în epoca noastră, a "luminilor", curiozitatea celor mai mulţi este aţâţată de ele, oamenii urmărindu-le chiar cu pasiune, pentru că ei cred că diavolul este un personaj imaginar, de basm.

Cunoaşterea exactă a naturii fenomenului extraterestru poate să-i impulsioneze pe creştinii ortodocşi să trăiască o viaţă duhovnicească mai conştientă şi mai conştientizată, care să le permită o viziune ortodoxă mai generalizată asupra lumii, astfel încât ei să nu cadă pradă cu atâta uşurinţă ideilor şi modelor la ordinea zilei.

Creştinul ortodox conştient trăieşte fără putinţă de tăgadă într-o lume căzută. Toată natura înconjurătoare este străină şi înstrăinată de paradisul pe care el îl caută şi pe care se luptă să-l obţină. El este parte a unei umanităţi în suferinţă, urmaşă a întâiului om, Adam, care, întreagă, are nevoie să fie mântuită prin răscumpărarea dăruită liber tuturor de Fiul lui Dumnezeu, prin Jertfa Sa mântuitoare de pe Cruce.

Creştinul Ortodox ştie că pentru persoana umană nu există nici un fel de "evoluţie" spre forme "superioare", şi el nici nu are motive să creadă că există "fiinţe evoluate" pe alte planete; el în schimb ştie că există într-adevăr în univers şi alte "inteligenţe avansate" în afară de el. Acestea sunt de două feluri: îngeri şi diavoli. Efortul său este acela de a fi în comuniune cu "îngerii", care îi slujesc lui Dumnezeu şi de a refuza orice contact cu "duhurile rele" care L-au respins pe Dumnezeu (adică diavolii), iar acum se luptă, din invidie şi răutate, să-l ducă şi pe om la pierzare.

El ştie că omul, din cauza iubirii de sine şi a slăbiciunii sale, înclină cu uşurinţă spre greşeală, crezând în "basme", care promit contacte cu "stări de existenţă superioare" şi cu "fiinţe evoluate", fără efortul unei vieţuiri creştine - de fapt care promit tocmai această scutire sau eliberare de orice efort ascetic. Mai departe, el nu se va baza doar pe capacitatea sa de a dejuca înşelăciunile demonilor, ci se va ţine strâns şi cu hotărâre de rânduielile Sfintei Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi, pe care i le pune la îndemână Biserica lui Hristos spre a-şi salva viaţa.

Un astfel de creştin ortodox are, aşadar, posibilitatea să reziste înşelăciunilor religiei viitorului, care  nu este altceva decât religia lui Antihrist, în orice formă i s-ar prezenta ea. Restul omenirii, cu excepţia unei minuni dumnezeieşti, nu poate decât să fie pierdută.

NOTE

[1] Sheila Catrander şi Lynn Schroeder, Psychic Descoveries Behind the Iron Curtain - Descoperiri din sfera psihicului din spatele Cortinei de Fier), Bantam Books, 1977, pp. 98-99. Vezi articolele în lb. rusă ale Dr. Viaceslav Zaitaev, "Visitors from Outer Space", in Sputnik, Jan. 1967, şi "Tamplest and Spaceships" - Temple şi nave spaţiale in Sputnik Jan. 1968

[2] Robert Scholes şi Eric S. Rabkin, Science Fiction: History, Science, Vision, - Literatura SF: Istorie, Ştiinţă, Premoniţie -, Oxford University Press, 1977, p. 175.

[3] G. V. Grebens, Ivan Efreniov - Theory of Soviet Science Fiction - Teoria literaturii SF sovietice, Vantage Press, New York, 1978, pp.108, 110

[4] Grebens,  pp.109-110

[5] UFO's in Space : Anatomy of a Phenomenon - OZN-urile din spaţiu: Anatomia unui fenomen -, Ballantine Books, N. Y., (publicat iniţial de Henry Regnery Company, 1965)

[6] Ruppelt, Report on Unidentifted Flying Objects, - Raport asupra Obiectelor Zburătoare Neidentificate - Ace Books,  New York,  1956,  pp. 80 -83

[7] Hynek, The UFO Experience : A Scientific Inquiry Experienţa OZN : O investigare ştiinţifică, Ballantine Books, New York, 1977, pg. 215, 219

[8] UFOs, What are they? - Ce sunt OZN-urile? - in Smena, Aprilie 7, 1967. Vezi şi articolul "Unidentified Flying Objects" - "Obiecte Zburătoare Neidentificate" - în Soviet Life, Feb. 1968; Ostrander şi Schroeder, Psychical Discoveries Behind the Iron Curtain , pp. 94-103

[9] Felix Ziegel, "On Possible Exchange of Information with Extra-Terrestrial Civilizations" - Despre posibilele schimburi de informaţie cu civilizaţiile extraterestre, studiu prezentat la Institutul de Inginerie al Sindicatelor din Moscova la 13 martie 1967 Psychic Discoveries, p. 96

[10] Philip J. Klass, UFOs Explained Explicarea OZN-urilor, Random House, New York, 1974, p. 360

[11] The Hynek UFO Report - Raportul Hynek asupra OZN-urilor-, Dell Publishing Co., New York, 1977,  cap. 4-9; The UFO Experience, cap. 5-10

[12] J. Allen Hynek şi Jactues Vallee; The Edge of Reality: A Progress Report on Unidentified Flying Objects La graniţa realului. Starea cercetărilor asupra obiectelor zburătoare neidentificate t Henry Regnery Co, Chicago; 1975; pp. 289-290

[13] Vallee, UFOs în Space - OZN-urile din spaţiul cosmic 187-191; Hynek, The UFO Experience - Dosarul OZN - pp. 172-177

[14] Hynek, The UFO Experience - Dosarul OZN -, p. 31

[15] Jacques Vallee, The Invisible College, E. P. Dutton, Inc., New York, 1975, pp. 17, 21

[16] John A. Keel, UFOs : Operation Trojan Horse - OZN-urile: Operaţiunea Calul Troian, G. P. Putnam's Sons, NewYork, 1970, p. 303

[17] Keel, UFOs: Operation Trojan Horse, pp.38,41

[18] Vallee, Passport to Magonia - Paşaport pentru Magonia, Henry Regnery Co., Chicago, 1969, pp. 150-1

[19] koan = paradox folosit ca temă de meditaţie în zenbudism, cu scopul de a anihila orice recurs al minţii la raţiune şi raţionalitate şi de a forţa individul să dobândească instantaneu o iluminare de tip intuitiv - WEBSTER's New Collegiate Dictionary (n. tr. )

[20] Lynn G. Catoe, UFOs and Related Subjects: An Annotated Bibliography - OZN-urile şi alte subiecte înrudite: O bibliografie adnotată -; US Government Printing Office, Washington, D. C. ,1969

[21] Clifordd Wilson şi John Weldon, Close Encounters: A Better Explanation, O mai bună explicare a Întâlnirilor Extraterestre, Master Books, San Diego, 1978; Spiritual Counterfeits Project - Revista Dosarului "Falsuri Spirituale", Berkeley, Calif., Aug. 1977; "UFOs: Is Science-Fiction Coming True?" - Se adevereşte literatura ştiinţifico-fantastică despre OZN-uri?"

[22] Doctrina Ortodoxă despre demoni şi îngeri şi modul în care este simţită acţiunea lor de către oameni a fost sintetizată (printre alţii - n. tr. ) de marele episcop şi părinte al Bisericii din secolul al XIX-lea Ignatie Briancianinov; ea este expusă pe larg în cartea The Soul After Death - Sufletul după Moarte -, St. Herman of Alaska Brotherhood, Platina, California, 1979, Din Sf. Ignatie Briancianinov stau trad. în lb. rom. extrase în  vol. Cuvânt despre moarte, Ed. "Pelerinul Român", Oradea 1993

[23] Vezi Vieţile Sfinţilor (pe larg) editate cu începere din 1991 la Episcopia Romanului şi Proloagele, vol. I-II (Vieţile Sfinţilor pe scurt), Craiova 1991 (n. tr.)

[24] The Northern Thebaid, -Tebaida nordului - St.Herman - Alaska Brotherhood, 1975, pp. 91-92

[25] St. Nilus, The Power of God and Man's Weakness (in Russian) - Puterea lui Dumnezeu şi slăbiciunea omenească (în lb. rusă), St. Sergius'  Lavra, 1908; St. Herman Brotherhood, 1976, pp. 79-98

[26] The Invisible College , p. 206

[27] On miracles and Signes, Yaroslavl, 1870, retipărită de Holy Trinity Monastery, Jordanville, N.Y. 1960